Ecologismul propune schimbari revolutionare ale structurilor sociale. Acesti oameni militeaza pentru restrangerea libertatii altora plecand de la premisa ca un bun privat este "nationalizabil" (de la reglementari ale unor parametri de functionare pana la exproprieri, la extrem) daca genereaza externalitati negative cu o anumita magnitudine intr'un orizont temporal considerat.
O sa tai discutia, ignorand situatiile de genul celor in care firma X polueaza un rau deversand o substanta otravitoare. Intrebarea care se pune este: este moralmente justificabil ca cineva sa constranga pe altcineva in baza unei predictii?
marți, septembrie 19, 2006
duminică, septembrie 17, 2006
Brucan
Brucan a fost prototipul lichelei impostoare. In mod automat, acest individ nescrupulos nu putea trece decat drept mahar intelectual unei lumi imbecilizate pe care, ironic, o crease impreuna cu tovarasii lui de ideologie leninisto-kalasnikovista.
Emisiunile lui de televiziune sunt documente sociale care descriu o lume kafkiana, un univers namolos si rau-mirositor, dominat de prostie, in care calaul face freza, cu scuipat, tacaliei retezate si o pune, frumos, in vitrina, dupa care sta la o visinata cu mama mortului.
Dar, cum se zice, in tara orbilor, chiorul e imparat. Or something -
Emisiunile lui de televiziune sunt documente sociale care descriu o lume kafkiana, un univers namolos si rau-mirositor, dominat de prostie, in care calaul face freza, cu scuipat, tacaliei retezate si o pune, frumos, in vitrina, dupa care sta la o visinata cu mama mortului.
Dar, cum se zice, in tara orbilor, chiorul e imparat. Or something -
joi, septembrie 14, 2006
Solutii pentru invatamant
Schimbarea trebuie sa fie structurala, masiva, profunda, naucitoare, eliberatoare, completa. Sistemul actual nu poate fi imbunatatit marginal. El trebuie abandonat complet si inlocuit cu o forma ultraliberala, cu o solutie scalabila, eficienta.
In privinta sindicalistilor: existenta si virulenta lor este prefigurata exact de tipul de structura actuala. Cu scolile astea gigantice, de tip IMGB, e natural sa ai sindicate. Daca scolile ar fi multe si mici, agregarea colectiva ar fi improbabila pentru ca ar fi ineficienta, in absenta economiilor de scara din prezent.
So:
Desfiintarea Min Inv si a tuturor institutiilor subordonate. Reinfiintarea Agentiei Nationale de Consiliere Strategica a Institutiilor de Invatamant din Romania, cu un numar de 10 angajati. Structura organizatiei: un sef de agentie cu rang de ministru; 7 specialisti in finante; un jurist; un webmaster. Rolul acestor oameni este de a furniza un ghid strategic care include obiective nationale, practic recomandari generale privind disciplinele de interes straegic pentru urmatorii 5 ani. Cei 7 specialisti in finante au si rolul de consiliere a managerilor scolilor.
Banii cu care se finanteaza invatamantul gratuit: suma bugetata se imparte pe copil si se aloca, cash, in contul fiecarei scoli, de catre Min Fin pana la 1 Ianuarie pentru anul in curs; e.g. 100 copii * 1000 EUR/copil/an = 100,000 EUR / scoala in contul scolii. Directorul scolii este responsabil pentru utilizarea fondurilor (o idee mai veche a forumistului Kropotkin).
Consililul profesoral al scolii decide disciplinele si materiile, fara obligatia de a urma recomandarile ANCSIIR. Alea sunt pur optionale. La sf fiecarui an se trage linia: daca mai putin de 50% dintre scoli au urmat recomandarile ANCSIIR, seful agentiei este concediat.
Toate scolile se infiinteaza ca entitati economice cu regim special. Ele tin contabilitate simpla si au obligatia de a depune bilantul trimestrial. Profitul scolilor se impoziteaza progresiv, incepand cu zero pentru scolile cu pana in 100 copii. Angajatii scolilor cu pana 100 copii in clase 1-8 sunt scutiti de impozitul pe salarii.
Scolile pot face proiecte de finantare, fie prin imprumut, fie prin emisiune de obligatiuni/actiuni (aici este rolul consilierilor 7 sa explice modelele, si a webmasterului de a crea interfete simple si eficiente). Bonus: statul garanteaza 100% imprumuturile scolilor cu pana in 100 elevi. Scolile mari pot decide sa ipotecheze sediul prezent si sa investeasca in facilitati care sa maximizeze beneficiile economiei de scara(e.g. cluburi sportive performante, laboratoare complexe pe care le poate inchiria scolilor mai mici).
In privinta sindicalistilor: existenta si virulenta lor este prefigurata exact de tipul de structura actuala. Cu scolile astea gigantice, de tip IMGB, e natural sa ai sindicate. Daca scolile ar fi multe si mici, agregarea colectiva ar fi improbabila pentru ca ar fi ineficienta, in absenta economiilor de scara din prezent.
So:
Desfiintarea Min Inv si a tuturor institutiilor subordonate. Reinfiintarea Agentiei Nationale de Consiliere Strategica a Institutiilor de Invatamant din Romania, cu un numar de 10 angajati. Structura organizatiei: un sef de agentie cu rang de ministru; 7 specialisti in finante; un jurist; un webmaster. Rolul acestor oameni este de a furniza un ghid strategic care include obiective nationale, practic recomandari generale privind disciplinele de interes straegic pentru urmatorii 5 ani. Cei 7 specialisti in finante au si rolul de consiliere a managerilor scolilor.
Banii cu care se finanteaza invatamantul gratuit: suma bugetata se imparte pe copil si se aloca, cash, in contul fiecarei scoli, de catre Min Fin pana la 1 Ianuarie pentru anul in curs; e.g. 100 copii * 1000 EUR/copil/an = 100,000 EUR / scoala in contul scolii. Directorul scolii este responsabil pentru utilizarea fondurilor (o idee mai veche a forumistului Kropotkin).
Consililul profesoral al scolii decide disciplinele si materiile, fara obligatia de a urma recomandarile ANCSIIR. Alea sunt pur optionale. La sf fiecarui an se trage linia: daca mai putin de 50% dintre scoli au urmat recomandarile ANCSIIR, seful agentiei este concediat.
Toate scolile se infiinteaza ca entitati economice cu regim special. Ele tin contabilitate simpla si au obligatia de a depune bilantul trimestrial. Profitul scolilor se impoziteaza progresiv, incepand cu zero pentru scolile cu pana in 100 copii. Angajatii scolilor cu pana 100 copii in clase 1-8 sunt scutiti de impozitul pe salarii.
Scolile pot face proiecte de finantare, fie prin imprumut, fie prin emisiune de obligatiuni/actiuni (aici este rolul consilierilor 7 sa explice modelele, si a webmasterului de a crea interfete simple si eficiente). Bonus: statul garanteaza 100% imprumuturile scolilor cu pana in 100 elevi. Scolile mari pot decide sa ipotecheze sediul prezent si sa investeasca in facilitati care sa maximizeze beneficiile economiei de scara(e.g. cluburi sportive performante, laboratoare complexe pe care le poate inchiria scolilor mai mici).
vineri, august 18, 2006
Crize BOP
Faliment (criza BOP, default la datorie externa) a dat Romania, de doua ori, in anii '80, si a scapat milimetric pe langa altul in '98. Dar chiar si tarile cele mai sarace - vezi Haiti - aleg sa isi plateasca, pana la urma, datoriile externe, impovarand populatia pe termen scurt. Noi am tras in anii 80 pt ca Ceausescu a bagat banii aiurea in tehnologii scumpe si ineficiente in anii 70, ignorand principii simple de management corporatist si inovare.
In treacat, hiperinflatia este, de fapt, o forma de a masca falimentul intern. De asta, in tarile sarace, controlul politic al bancii centrale este critic. In sensul asta e preferabil, moralmente, sa fii 'austriac', adica sa faci currency board, ca bulgarii. Cel putin stii o treaba, tai si gata.
Adica e o chestie, poti sa te imprumuti enorm, dar sa bagi banii unde trebuie si sa scoti return superior costului de capital. Americanii asta fac, si au bagat banii in capex, si au innoit sculele, si au crescut productivitatea. Au o economie extrem de rezilienta, foarte bine echipata si gata sa profite de globalizare. Tine cont ca lupta cu China si India pe low value added, care uite ca incep sa urce si in sw/hw si chiar pharma in generics, asa ca trebuie sa fie si mai productivi, adica sa cheltuiasca si mai mult pe R&D si eventual sa puna roboti mai multi.
Sau poti sa fii un dobitoc sinistru, un imbecil si sa iei datorii tarii cu ambele maini si sa ii bagi in petrochimii, ferme de porci, CUGuri si casa poporului, sa nu faci infrastructura si sa cumperi licente vechi si scumpe, si sa duci un stat in faliment. ca tine cont, la un miliard imprumutat platesti o suta de milioane, si gandeste te ca un return net de 10% intr un business mare se obtine greu, cu manageri adevarati si procese beton, cu inovatie si organizatii lean & clean, nu cu idioti birocrati si grasime peste tot.
Americanii iau bani dar stiu sa ii bage unde trebuie, altii iau bani si isi bat joc de ei.
Si e o chestie, ca americanii au un proiect de infrastructura de 300 bn pt autostrazi nationale, aprobat de congres anul trecut, daca nu gresec. am scris odata pe blog despre asta. ori iti dai seama ca asta e conditia sine qua non al asigurarii cresterii consumului intern, ca nu poti sa misti marfa pe strazi aglomerate. si oamenii si au facut calcule la rece: la un miliard pe autostrada scoatem 2 in 30 ani, cu care acoperi si cuponul la bondurile alea pe termen lung, si mai scoti si profit cu care iti pui inca zece sateliti in curul iranului, or something
Ori romanii prin 96 bagau bani publici in siderca calarasi, vreo 200 mn dolari, dintr un bond garantat de stat, ulterior platit de la buget, dupa falimentul asteptat. ca doar nu era sa vanda sine de cale ferata, cine cumpara asa ceva? sau bani aruncati in salarii de muncitorime prin tot felul de industrii fara nici o sansa, doar pt ca ideologia comunista a ramas intacta pana prin 97.
In treacat, hiperinflatia este, de fapt, o forma de a masca falimentul intern. De asta, in tarile sarace, controlul politic al bancii centrale este critic. In sensul asta e preferabil, moralmente, sa fii 'austriac', adica sa faci currency board, ca bulgarii. Cel putin stii o treaba, tai si gata.
Adica e o chestie, poti sa te imprumuti enorm, dar sa bagi banii unde trebuie si sa scoti return superior costului de capital. Americanii asta fac, si au bagat banii in capex, si au innoit sculele, si au crescut productivitatea. Au o economie extrem de rezilienta, foarte bine echipata si gata sa profite de globalizare. Tine cont ca lupta cu China si India pe low value added, care uite ca incep sa urce si in sw/hw si chiar pharma in generics, asa ca trebuie sa fie si mai productivi, adica sa cheltuiasca si mai mult pe R&D si eventual sa puna roboti mai multi.
Sau poti sa fii un dobitoc sinistru, un imbecil si sa iei datorii tarii cu ambele maini si sa ii bagi in petrochimii, ferme de porci, CUGuri si casa poporului, sa nu faci infrastructura si sa cumperi licente vechi si scumpe, si sa duci un stat in faliment. ca tine cont, la un miliard imprumutat platesti o suta de milioane, si gandeste te ca un return net de 10% intr un business mare se obtine greu, cu manageri adevarati si procese beton, cu inovatie si organizatii lean & clean, nu cu idioti birocrati si grasime peste tot.
Americanii iau bani dar stiu sa ii bage unde trebuie, altii iau bani si isi bat joc de ei.
Si e o chestie, ca americanii au un proiect de infrastructura de 300 bn pt autostrazi nationale, aprobat de congres anul trecut, daca nu gresec. am scris odata pe blog despre asta. ori iti dai seama ca asta e conditia sine qua non al asigurarii cresterii consumului intern, ca nu poti sa misti marfa pe strazi aglomerate. si oamenii si au facut calcule la rece: la un miliard pe autostrada scoatem 2 in 30 ani, cu care acoperi si cuponul la bondurile alea pe termen lung, si mai scoti si profit cu care iti pui inca zece sateliti in curul iranului, or something
Ori romanii prin 96 bagau bani publici in siderca calarasi, vreo 200 mn dolari, dintr un bond garantat de stat, ulterior platit de la buget, dupa falimentul asteptat. ca doar nu era sa vanda sine de cale ferata, cine cumpara asa ceva? sau bani aruncati in salarii de muncitorime prin tot felul de industrii fara nici o sansa, doar pt ca ideologia comunista a ramas intacta pana prin 97.
marți, august 15, 2006
Secu' si PCR
Incepe sa se faca lumina in capul meu Razz , vorba lu' al' batran.
Zic asa. Securistii romani, aia mai de pe la varf, citeau presa internationala, mai prindeau o calatorie, mai schimbau o vorba cu cei de pe afara. Ei au fost primii romani din Romania care intelegeau clar ca distanta dintre ce se intampla in tara si restul lumii se adancea. Ei erau la fel de constienti, pe de alta parte, ca Ceausescu si ciracii sai din PCR, durii imbecili formati in anii '50, aveau la dispozitie armata si militia, cu care putea sa starpeasca rapid o disidenta. Oameni isteti si cu simt practic (ca altfel nu ar fi ajuns unde erau), securistii au fost nevoiti sa isi gaseasca ceva de facut, tinand cont de circumstante.
Asadar, increasingly scarbiti de imbecilitatea activistilor de partid carora trebuiau sa le raporteze, securistii romani incep marea miscare subterana de dizidenta economica in Romania Socialista: afacerile pe piata neagra. Pe o piata seaca, asa cum era aia din Romania anilor '80, securistii incep sa isi dezvolta o retea de distributie paralela cu cea oficiala: consignatiile, talciocurile si mica publicitate. Incet, dar sigur, baietii cu ochii albastri incep sa puna ban pe ban, pregatindu'se, fara sa stie, sa devina primii miliardari ai viitoarei Romanii capitaliste.
In acelasi timp, securistii isi faceau in continuare jobul machiavelic, mentinand retelele de turnatori, continuand sa produca raportarile imbecile cu care astazi isi dau in cap unii altora. Toate erau, mai mult sau mai putin, formale. Desi securistii carora le mergea bine de pe urma business ului cu videouri, blugi, casete cu filme, toale, tigari, alcool samd, nu aveau un interes imediat in a schimba sistemul, ei erau cu urechile palnie: o data ce s'a ivit oportunitatea rasturnarii regimului, au mers pe mana revolutionarilor. Stim acum ca cei care au tras au fost militarii si militienii, si probabil unii din garda personala a lui Ceausescu.
Zic deci ca aveam in Romania anilor 80 dihotomia asta, intre activisti PCR care tineau practic in viata regimul lui Ceausescu, si o Securitate plina de oameni dibaci, isteti si descurcareti, care stiau sa invarta banul. Conflictul dintre ei trebuie sa fi fost extrem de dur, pe masura mizei.
Daca ce zicem aici are sens, grosso modo, atunci ne putem gandi ca Iliescu - un comunist pur de extractie stalinista - nu putea fi decat incomod acestor afaceristi. Fals: ei s'au folosit din plin de status quo ul fortat de Iliescu (i.e. mentinerea proprietatii de stat pana tarziu in anii '90), transformandu se imediat in capusarii-rentieri care au devastat finantele publice. Iliescu si ideile lui idioate au fost mana cereasca pentru descurcaretii anilor 80, noii imbogatiti ai Romaniei post-Socialiste si pseudo-capitalista.
Iliescu stie lucrurile astea si sunt sigur ca ii uraste de moarte. Ei i'au ruinat, in fond, visul.
Am avut multe discutii, in ultimii zece ani, cu fosti directori de fabrici, fosti secretari de partid, diversi indivizi care au avut joburi grele in anii 80. Majoritatea s au ratat in anii 90, nefiind capabili sa faca mai mult decat putea sa faca in anii 80, adica sa faca o productie ciudata, nevandabila, sau sa gandeasca in limba de lemn. Ei au vazut cum praful si pulberea s a ales de, well, munca lor in slujba comunismului. Pe undeva imi pare rau de ei, erau oameni conformisti, care ar fi putut trai si munci cinstit in orice tara dezvoltata.
E destul de dureros sa iti dai seama ca, pana la urma, toate tragediile astea - in care milioane de oameni au trait ca niste caini, multi fara ca macar sa o stie - s au intamplat pentru ca un numar de cateva sute de alti oameni au avut mijloacele sa isi impuna in mod arbitrar vointa, cu mitraliera sovietica intr'o mana, si o bucata de slanina in cealalta.
Zic asa. Securistii romani, aia mai de pe la varf, citeau presa internationala, mai prindeau o calatorie, mai schimbau o vorba cu cei de pe afara. Ei au fost primii romani din Romania care intelegeau clar ca distanta dintre ce se intampla in tara si restul lumii se adancea. Ei erau la fel de constienti, pe de alta parte, ca Ceausescu si ciracii sai din PCR, durii imbecili formati in anii '50, aveau la dispozitie armata si militia, cu care putea sa starpeasca rapid o disidenta. Oameni isteti si cu simt practic (ca altfel nu ar fi ajuns unde erau), securistii au fost nevoiti sa isi gaseasca ceva de facut, tinand cont de circumstante.
Asadar, increasingly scarbiti de imbecilitatea activistilor de partid carora trebuiau sa le raporteze, securistii romani incep marea miscare subterana de dizidenta economica in Romania Socialista: afacerile pe piata neagra. Pe o piata seaca, asa cum era aia din Romania anilor '80, securistii incep sa isi dezvolta o retea de distributie paralela cu cea oficiala: consignatiile, talciocurile si mica publicitate. Incet, dar sigur, baietii cu ochii albastri incep sa puna ban pe ban, pregatindu'se, fara sa stie, sa devina primii miliardari ai viitoarei Romanii capitaliste.
In acelasi timp, securistii isi faceau in continuare jobul machiavelic, mentinand retelele de turnatori, continuand sa produca raportarile imbecile cu care astazi isi dau in cap unii altora. Toate erau, mai mult sau mai putin, formale. Desi securistii carora le mergea bine de pe urma business ului cu videouri, blugi, casete cu filme, toale, tigari, alcool samd, nu aveau un interes imediat in a schimba sistemul, ei erau cu urechile palnie: o data ce s'a ivit oportunitatea rasturnarii regimului, au mers pe mana revolutionarilor. Stim acum ca cei care au tras au fost militarii si militienii, si probabil unii din garda personala a lui Ceausescu.
Zic deci ca aveam in Romania anilor 80 dihotomia asta, intre activisti PCR care tineau practic in viata regimul lui Ceausescu, si o Securitate plina de oameni dibaci, isteti si descurcareti, care stiau sa invarta banul. Conflictul dintre ei trebuie sa fi fost extrem de dur, pe masura mizei.
Daca ce zicem aici are sens, grosso modo, atunci ne putem gandi ca Iliescu - un comunist pur de extractie stalinista - nu putea fi decat incomod acestor afaceristi. Fals: ei s'au folosit din plin de status quo ul fortat de Iliescu (i.e. mentinerea proprietatii de stat pana tarziu in anii '90), transformandu se imediat in capusarii-rentieri care au devastat finantele publice. Iliescu si ideile lui idioate au fost mana cereasca pentru descurcaretii anilor 80, noii imbogatiti ai Romaniei post-Socialiste si pseudo-capitalista.
Iliescu stie lucrurile astea si sunt sigur ca ii uraste de moarte. Ei i'au ruinat, in fond, visul.
Am avut multe discutii, in ultimii zece ani, cu fosti directori de fabrici, fosti secretari de partid, diversi indivizi care au avut joburi grele in anii 80. Majoritatea s au ratat in anii 90, nefiind capabili sa faca mai mult decat putea sa faca in anii 80, adica sa faca o productie ciudata, nevandabila, sau sa gandeasca in limba de lemn. Ei au vazut cum praful si pulberea s a ales de, well, munca lor in slujba comunismului. Pe undeva imi pare rau de ei, erau oameni conformisti, care ar fi putut trai si munci cinstit in orice tara dezvoltata.
E destul de dureros sa iti dai seama ca, pana la urma, toate tragediile astea - in care milioane de oameni au trait ca niste caini, multi fara ca macar sa o stie - s au intamplat pentru ca un numar de cateva sute de alti oameni au avut mijloacele sa isi impuna in mod arbitrar vointa, cu mitraliera sovietica intr'o mana, si o bucata de slanina in cealalta.
sâmbătă, iulie 29, 2006
Carol Sebastian
Anii comunismului au fost ani de cacat. De cel mai pestilential cacat. Cine a trecut prin comunism, bun sau rau, s'a imbacsit. Societatea romaneasca actuala e un fiasco pentru ca istoria e un fiasco. Nu stiu sigur daca Romania necomunista ar fi avut mai multa candoare decat o curva maritata cu un contabil miop, da' ar fi fost, in orice caz, un loc cu aer respirabil.
In alta ordine de idei, tot rontaind din viata asta dulce-amaruie, am ajuns sa ma gandesc, ca un bou batran, doar la jugul meu.
Totalitarismele sunt rezultatul unor procese seculare de suprimare a libertatilor individuale. Un numar mic de tirani este inlocuit cu un alt numar mic de tirani cand conditiile o permit.
Re: securisti, as zice ca e o naivitate sa fim suprinsi ca exista tradatori, e uman si deloc infrecvent (e.g. barfa, la o scara redusa, e tot un fel de turnatorie). Problema fundamentala e cea a suprimarii liberatatilor, asta prefigureaza alegerile celor cu moralitate indoielnica si/sau rational autocentrati 100%. E joc de glezne pentru tirani sa recruteze turnatori din randul amaratilor dandu le sansa de a intra in sistemul privilegiatilor.
Pe mine nu ma intereseaza in mod particular personajul cutare, vreau doar ca oamenii sa poata intelege ce e de inteles pentru ca atrocitatile comunistilor sa fie irepetabile. Din pacate, nu prea se fac progrese in sensul asta, de fiecare data se ajunge la scandalizare. As zice ca asta se intampla pentru ca lumea nu stie, pur si simplu, cum a fost conceput si cum a functionat sistemul totalitar in Romania; in consecinta, nu e clar stabilit ce e culpabil si care sunt criteriile judecatii.
Apoi, multora le e oricum imposibil sa disocieze o institutie de oamenii care o populeaza. Asa se intampla ca o problema institutionala e 'tradusa' socialmente prin personalizare, prin identificarea lui X sau Y ca incarnati ai institutiei respective. Apoi se discuta persoana X sau Y, mai degraba decat institutia respectiva. Ma rog, a pune problema 'sistemic' presupune detasare academica, abstractizare; pentru cei mai multi e insa mult mai fun (si vinde mai bine) sa urmareasca o paruiala decat o discutie.
In alta ordine de idei, tot rontaind din viata asta dulce-amaruie, am ajuns sa ma gandesc, ca un bou batran, doar la jugul meu.
Totalitarismele sunt rezultatul unor procese seculare de suprimare a libertatilor individuale. Un numar mic de tirani este inlocuit cu un alt numar mic de tirani cand conditiile o permit.
Re: securisti, as zice ca e o naivitate sa fim suprinsi ca exista tradatori, e uman si deloc infrecvent (e.g. barfa, la o scara redusa, e tot un fel de turnatorie). Problema fundamentala e cea a suprimarii liberatatilor, asta prefigureaza alegerile celor cu moralitate indoielnica si/sau rational autocentrati 100%. E joc de glezne pentru tirani sa recruteze turnatori din randul amaratilor dandu le sansa de a intra in sistemul privilegiatilor.
Pe mine nu ma intereseaza in mod particular personajul cutare, vreau doar ca oamenii sa poata intelege ce e de inteles pentru ca atrocitatile comunistilor sa fie irepetabile. Din pacate, nu prea se fac progrese in sensul asta, de fiecare data se ajunge la scandalizare. As zice ca asta se intampla pentru ca lumea nu stie, pur si simplu, cum a fost conceput si cum a functionat sistemul totalitar in Romania; in consecinta, nu e clar stabilit ce e culpabil si care sunt criteriile judecatii.
Apoi, multora le e oricum imposibil sa disocieze o institutie de oamenii care o populeaza. Asa se intampla ca o problema institutionala e 'tradusa' socialmente prin personalizare, prin identificarea lui X sau Y ca incarnati ai institutiei respective. Apoi se discuta persoana X sau Y, mai degraba decat institutia respectiva. Ma rog, a pune problema 'sistemic' presupune detasare academica, abstractizare; pentru cei mai multi e insa mult mai fun (si vinde mai bine) sa urmareasca o paruiala decat o discutie.
Istoria
Istoria, daca nu e o lectie, nu e nimic. Sau, ma rog, e ziaristica de scandal.
Romanii au toate motivele sa se autodispretuiasca: din amestecul de traditionalism si marxism dialectic a rezultat un sistem social tiranic, suprimator, care in final s a dovedit si revoltator. Asa se face ca in sinele lui, romanul - cu sau fara ochi albastri - socializat in anii comunismului este un om urat. E un fiasco.
Societatea e mereu un palimpsest, urmele sunt imposibil de sters. Trebuie asumate, analizate, marturisite, iertate, si invatate ca lectie aspra, de viata.
Fara asumarea vinilor ingrozitoare e.g. tradarea aproapelui, inselarea, minciuna, furtul de spirit, intunericirea mintii, trecutul rau, tulburator de rau, se poate oricand insinua in prezent.
Romanii au toate motivele sa se autodispretuiasca: din amestecul de traditionalism si marxism dialectic a rezultat un sistem social tiranic, suprimator, care in final s a dovedit si revoltator. Asa se face ca in sinele lui, romanul - cu sau fara ochi albastri - socializat in anii comunismului este un om urat. E un fiasco.
Societatea e mereu un palimpsest, urmele sunt imposibil de sters. Trebuie asumate, analizate, marturisite, iertate, si invatate ca lectie aspra, de viata.
Fara asumarea vinilor ingrozitoare e.g. tradarea aproapelui, inselarea, minciuna, furtul de spirit, intunericirea mintii, trecutul rau, tulburator de rau, se poate oricand insinua in prezent.
duminică, iulie 02, 2006
Care e intrebarea relevanta?
Prezenta armatei in Irak e o resursa pentru diplomatie, poate cea mai importanta. Presedintele Basescu (impreuna cu ministerul de externe, de buna seama) a lucrat - din cate zice The Economist, de pilda - viguros la punerea in practica a planului strategic prin care Marea Neagra este pozitionata geopolitic in contextul extinderii UE si al conflictelor din Orientul Mijlociu.
Este important ca Romania sa isi consolideze o reputatie de stat regional important si partener militar si diplomatic al US? Mie mi se pare ca asta e intrebarea care trebuie raspunsa inainte de a decide iesirea din Irak. Daca raspunsul la intrebarea asta este pozitiv, atunci faptul ca alte tari au decis retragerea devine chair un argument in favoarea ramanerii in Irak, pentru ca diferentiaza si mai mult Romania!
In contextul asta vad eu unul lucrurile, si de asta mi se pare o ineptie politica ca strategia diplomatiei Romaniei (fundamentul celei de aparare) sa fie compromisa (chiar si partial) prin pozitii pur partinice. Oamenii trebuie sa faca o diferenta intre politici interne si politica externa-
Este important ca Romania sa isi consolideze o reputatie de stat regional important si partener militar si diplomatic al US? Mie mi se pare ca asta e intrebarea care trebuie raspunsa inainte de a decide iesirea din Irak. Daca raspunsul la intrebarea asta este pozitiv, atunci faptul ca alte tari au decis retragerea devine chair un argument in favoarea ramanerii in Irak, pentru ca diferentiaza si mai mult Romania!
In contextul asta vad eu unul lucrurile, si de asta mi se pare o ineptie politica ca strategia diplomatiei Romaniei (fundamentul celei de aparare) sa fie compromisa (chiar si partial) prin pozitii pur partinice. Oamenii trebuie sa faca o diferenta intre politici interne si politica externa-
Adrenaline rush
Fun time: sa facem un efort de imaginatie si sa ne gandim ca Tariceanu ar fi soferul unui autobuz rablagit care face rata prin coclauri.
Ei, si cum urca rabla pe serpentine, cu motorul pocnind in trei timpi si gainile cotcodacind din plasele navetistilor, odata ce il prind pandaliile pe soferul wannabe f1driver, care trage brusc de volan si face dreapta pe un drumeag desfundat, sa conduca si el un pic mai nervos, off-road. Adrenalina curata!
Cum se intampla, rotile se impotmolira imediat, de trebui sa sara taranetul mai vanjos sa impinga rabla inapoi pe drum. Soferu' o cam sfeclise, da' a scapat doar cu injuraturi si scatoalce.
...........
Caldura mare, prea mare :)
Ei, si cum urca rabla pe serpentine, cu motorul pocnind in trei timpi si gainile cotcodacind din plasele navetistilor, odata ce il prind pandaliile pe soferul wannabe f1driver, care trage brusc de volan si face dreapta pe un drumeag desfundat, sa conduca si el un pic mai nervos, off-road. Adrenalina curata!
Cum se intampla, rotile se impotmolira imediat, de trebui sa sara taranetul mai vanjos sa impinga rabla inapoi pe drum. Soferu' o cam sfeclise, da' a scapat doar cu injuraturi si scatoalce.
...........
Caldura mare, prea mare :)
piata e piata
Cred ca trebuie inteles cum functioneaza pietele de capital: o firma se listeaza la bursa in baza unui plan de afaceri pe care vrea sa il finanteze cu banii investitorilor. Exista un asa-zis prospect al afacerii care este circulat cu cei interesati in vederea subscrierii la emisiunea de actiuni. De obicei o banca mare, sau un sindicat de banci cu un lider, se ocupa de negocierea cu investitorii. Pretul actiunii se calculeaza in baza estimarii profiturilor viitoare ale firmei, in mare spus. Daca investitorii cred ca pot cumpara o actiune cu 30$ pe care o vor vinde cu 50$ peste un timp, sau tine si incasa dividende satisfacatoare, subscriu. Daca nu, nu. Dupa ce se intampla aceasta listare initiala, aka IPO, actiunile incep sa fie tranzactionate pe bursa unde au fost listate. Acolo incep investitorii astia initiali sa vanda, si altii incep sa cumpere. Pe baza pretului curent al actiunii se calculeaza valoarea de piata a firmei listate.
O mare intrebare este deci aceea: care e pretul corect al unei actiuni? Pentru a raspunde la intrebarea asta, investitorii pe un stock market fac la inceput analiza fundamentala a firmei, se uita la contul de profit si pierderi, la bilant, la numerar. In prospectul de care am pomenit sunt toate lucrurile astea detaliate. O data ce se vede cum sta firma, si de asta e nevoie de un bilant auditat de cineva serios, se incepe discutia despre planul de afaceri: ce vrea firma sa faca cu banii ridicati prin IPO. Atunci apar ipotezele, scenariile. Apoi se calculeaza, dupa variate metode, valoarea intreprinderii respective, si rezulta un pret al actiunii. Pe piata, prin tranzactionare, pretul asta creste sau scade, in functie si de performanta firmei, dar si de alti factori care tin de capriciile unor investitori, de diverse metode de tranzactionare (asa zisa analiza tehnica, care ignora performanta economica fundamentala a firmei). Da, se mai speculeaza la modul sportiv.
Ei, daca acum oamenii au internet si afla intr o clipa tot felul, au excel si alte softuri ca sa calculeze diverse, in anii 20 inchipuiti va ca cine investea trebuia sa se bazeze pe fler si zvonuri mai mult, decat pe date clare. De abia atunci incepea sa se dezvolte disciplina de analiza financiara, si cand am zis Du Pont nu am zis intamplator, ca ei au fost printre primii care au inceput sa faca foarte serios analiza performantei companiilor, si sa propuna diverse metodologii (e.g. ROE) care se folosesc si astazi. Dar cert e ca multi brokeri cumparau la ochi, in goana teribila dupa bani, dupa averi din la belle epoque (vezi marele meu idol, the Great Gatsby Smile ). Pentru ca unora le'a mers la inceput, si au facut bani neverosimil de multi speculand de a dreptul, au aparut si altii care au inceput sa se imprumute, sa cumpere actiuni pe credit. Banii mergeau la companiile care tranzactionau actiuni, dar nu se prea mai intorceau la timp, pentru ca aprecierea pretului actiunii nu putea fi sustinuta de performanta oricarei firme, mai ales a unora care investeau in proiecte nerealiste. Banii au inceput sa se invarta cat se putea de repede, dar nu suficient de repede, si pana la urma au aparut crizele de lichidati, nu mai erau bani pe piata. Bancile cu expunere mare au falimentat, alimentand si falimentul firmelor care isi tineau banii in ele, si ale consumatorilor care economiseau acolo (cati ori fi fost, ca se vindea pe credit in prosti, masini si radiouri in special, si erau scumpe).
Era o lume nemaivazuta, a prosperitatii colosale, dar inevitabil si a erorilor de estimare cauzate de ignoranta. Dar oamenii erau, inainte de toate, orbiti de setea de bani, si alimentati de nazuinta de a trai o viata in bunastare (si poti sa'i judeci, nu poti).
Ce sa zic, piata e piata, are si bune si rele, important e sa iti stavilesti optimismul inconstient si sa pui cat mai multa rationalitate in actiune. Dar dupa ce se intampla un crah, e mereu simplu sa arati unde s'a gresit. Mult mai greu e sa stii ce trebuie facut inainte de crah (in treacat, de aia era apreciat greenspan, ca zice ca a stiut ce trebuie facut in cateva randuri).
Keynes a avut noroc, as zice, a prins un culoar favorabil, dar nu pentru mult timp. Pana la urma, neo liberalismul a avut castig de cauza, desi cu crize gen Enron oamenii incep sa simta nevoia reglementarii dure (si de aici a ajuns SEC la SOX, cum zisei inainte).
O mare intrebare este deci aceea: care e pretul corect al unei actiuni? Pentru a raspunde la intrebarea asta, investitorii pe un stock market fac la inceput analiza fundamentala a firmei, se uita la contul de profit si pierderi, la bilant, la numerar. In prospectul de care am pomenit sunt toate lucrurile astea detaliate. O data ce se vede cum sta firma, si de asta e nevoie de un bilant auditat de cineva serios, se incepe discutia despre planul de afaceri: ce vrea firma sa faca cu banii ridicati prin IPO. Atunci apar ipotezele, scenariile. Apoi se calculeaza, dupa variate metode, valoarea intreprinderii respective, si rezulta un pret al actiunii. Pe piata, prin tranzactionare, pretul asta creste sau scade, in functie si de performanta firmei, dar si de alti factori care tin de capriciile unor investitori, de diverse metode de tranzactionare (asa zisa analiza tehnica, care ignora performanta economica fundamentala a firmei). Da, se mai speculeaza la modul sportiv.
Ei, daca acum oamenii au internet si afla intr o clipa tot felul, au excel si alte softuri ca sa calculeze diverse, in anii 20 inchipuiti va ca cine investea trebuia sa se bazeze pe fler si zvonuri mai mult, decat pe date clare. De abia atunci incepea sa se dezvolte disciplina de analiza financiara, si cand am zis Du Pont nu am zis intamplator, ca ei au fost printre primii care au inceput sa faca foarte serios analiza performantei companiilor, si sa propuna diverse metodologii (e.g. ROE) care se folosesc si astazi. Dar cert e ca multi brokeri cumparau la ochi, in goana teribila dupa bani, dupa averi din la belle epoque (vezi marele meu idol, the Great Gatsby Smile ). Pentru ca unora le'a mers la inceput, si au facut bani neverosimil de multi speculand de a dreptul, au aparut si altii care au inceput sa se imprumute, sa cumpere actiuni pe credit. Banii mergeau la companiile care tranzactionau actiuni, dar nu se prea mai intorceau la timp, pentru ca aprecierea pretului actiunii nu putea fi sustinuta de performanta oricarei firme, mai ales a unora care investeau in proiecte nerealiste. Banii au inceput sa se invarta cat se putea de repede, dar nu suficient de repede, si pana la urma au aparut crizele de lichidati, nu mai erau bani pe piata. Bancile cu expunere mare au falimentat, alimentand si falimentul firmelor care isi tineau banii in ele, si ale consumatorilor care economiseau acolo (cati ori fi fost, ca se vindea pe credit in prosti, masini si radiouri in special, si erau scumpe).
Era o lume nemaivazuta, a prosperitatii colosale, dar inevitabil si a erorilor de estimare cauzate de ignoranta. Dar oamenii erau, inainte de toate, orbiti de setea de bani, si alimentati de nazuinta de a trai o viata in bunastare (si poti sa'i judeci, nu poti).
Ce sa zic, piata e piata, are si bune si rele, important e sa iti stavilesti optimismul inconstient si sa pui cat mai multa rationalitate in actiune. Dar dupa ce se intampla un crah, e mereu simplu sa arati unde s'a gresit. Mult mai greu e sa stii ce trebuie facut inainte de crah (in treacat, de aia era apreciat greenspan, ca zice ca a stiut ce trebuie facut in cateva randuri).
Keynes a avut noroc, as zice, a prins un culoar favorabil, dar nu pentru mult timp. Pana la urma, neo liberalismul a avut castig de cauza, desi cu crize gen Enron oamenii incep sa simta nevoia reglementarii dure (si de aici a ajuns SEC la SOX, cum zisei inainte).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)