Ochii lui Dobrin

Gascanu' a fost eroul meu si al tatalui meu. In anii '50 oamenii se minunau vazand ce putea sa faca cu mingea un pusti. Legendarul Leonte Ianovschi l a ridicat din Maracana pitesteana.

In 1969, cand a calificat Romania la CM din Mexic, nimeni nu il egala in popularitate. In 1980, era un zeu pentru noi, copii si tati.

Prin '82, cand l-am vazut venind in vizita la un vecin, nu mi-am putut crede ochilor. Vad clar, acum, cu ochii mintii, cum a coborat Gascanu' dintr o Dacie break, ou de rata, zambind si mergand leganat spre scara blocului. Noi ne stransesem cu zecile, zbieram ca apucatii, radeam nebuneste... Nu puteam sa ne credem ochilor ca stam langa Dobrin.

Dobrin. Aveam tricouri cu el, si eram foarte bucurosi de asta. Alb-violet for ever!

Gicu Dobrin a fost un om nascut pentru fotbal. Cine l-a vazut plimband mingea, mangaind-o si dezmierdand-o, stie ce spun.

Cu mingea la picior, cu jambierele lasata, Gicu era de neoprit. Dobrin i a pitit mingea lui Eusebio. Kempes a muscat iarba. Dinamo a muscat tarana.

Gicu, spre disperarea Gicutei, minunata sa sotie, nu a refuzat o tigara si un pahar, cand se ivea prilejul, din pacate. Nu a putut sa lase viciile astea, of.

Imi pare foarte rau sa stiu ca omul asta, care a dat atat de multa bucurie si dragoste celor din jur, nu a putut sa traiasca mai mult. Asa i a fost.

Dar, oricat de mult ar fi trait, el tot nemuritor ar fi ramas! Sa ii fie tarana usoara....

................................................................................................................................................

Dau un copy/paste de pe saitul www.argesfc.ro:

S-au scris si se vor mai scrie, poate, pagini intregi despre marele nostru fotbalist, născut si crescut în orasul de pe malurile Argesului. S-au alcătuit clasamente, a fost socotit cel mai bun jucător până în anul 1980, apoi s-a spus că Hagi este cel mai bun jucător român din toate timpurile. Dar nu asta-i important, ci faptul că Dobrin a fost, este si va rămâne al nostru, al argesenilor, cel mai valoros, cel mai bun, mai talentat, un mare ambasador al Pitestiului si un om deosebit.Asa cum scria Fănus Neagu despre el: în clipa în care îl vedem lângă minge, înfometat de joc, ne cresc trandafiri în palme, căci el este toreadorul răsfătat de soartă side noroc, iar noi suntem dragostea lui plătită cu sânge de taur.

S-a născut la 26 august 1947, la Pitesti, aproape de malul drept al Argesului cel năvalnic, într-o casă de pe strada Gheorghe Sincai, o stradă strâmtă, cu multi copii, cu case din cărămidă si paiantă, înainte de a ajunge la scoală trecea pe vestita Marocana a Pitestiului, locul unde juca fotbal, de multe ori cu picioarele goale pentru a simti mingea si nisipul care frigea, obligându-te să joci cât mai repede, să driblezi, să alergi, să pasezi, în aceste frumoase si romantice locuri ale Pitestiului si-a făcut ucenicia si Gicu Dobrin.

Pe Maracana din Pitesti 1-a zărit într-o zi nea Lenei lanovschi, trimis de un amic să vadă un slăbănog mic ce făcea lucruri nemaivăzute cu mingea.''Am lucrat în viata mea cu mii de copii, am fost prin toată tara si am avut ocazia să cunosc multi băieti foarte dotati, dar un asemenea element ca Dobrin, atât de exceptional înzestrat, nu mi-a fost dat să întâlnesc. Era uimitor, credeti-mă, si pot să vă asigur că, încă de la vârstă fragedă, de la 10-11 ani, lăsa multi cunoscători de fotbal cu gura căscată. Pentru că făcea cu mingea adevărate lucruri de virtuoz, Dobrin a rămas si peste ani cel mai mare fotbalist român pe care l-am văzut eu din 1945 încoace. Si anii care vor trece îmi vor da dreptate.'' Isi aminteste antrenorul emerit Leonte lanovschi.
Din aprilie 1958, Dobrin a fost luat la juniorii clubului Dinamo Pitesti si imediat selectionat la nationala de juniori, unde a adunat repede selecţiile.

La nici 15 ani, la l iulie 1962, Dobrin debutează în Divizia A, într-un meci cu Universitatea Cluj. L-a înlocuit la pauză pe Duminică, în linia de atac, într-o formulă cu: Varga-Valcan, Barbu, Comeanu, Vulpeanu-Florescu, Gh. Radu-Duminică (Dobrin), Lovin, Halagian, Butnaru. La debut, Dobrin a intrat în teren dezinvolt, fără a vedea scorul cu care eram condusi pe tabelă. A marcat un gol si de atunci nimeni nu l-a mai scos din echipă. A fost un geniu, al fotbalului, îsi aminteste fostul său coechipier, Ion Barbu.

Echipa pitesteană a retrogradat în Divizia B si Dobrin a ajuns, pentru câteva luni, la Minerul Câmpulung. Aici, într-un meci cu Steaua (scor 2-8), a marcat 2 goluri. A revenit la Dinamo Pitesti, la 10 octombrie 1963, în meciul cu UTA, câstigând cu 3-0.S-a născut un mare talent scria, a doua zi, ziarul local Secera si ciocanul.

Dobrin a jucat mai întâi în linia de mijloc, alături de Târcovnicu sau de Alexandru Vasile si, mai târziu, alături de Prepurgel.A fost selectionat apoi la echipa natională de tineret de 10 ori si a fost promovat de antrenorii Ilie Oană si Stefan Covaci în prima reprezentativă a României pentru meciul cu vicecampioana lumii, R.F. Germania, la l iunie 1966, la Ludwigsfahen. Atunci, R.F.Germania a învins cu 1-0, dar Dobrin a atras atentia spectatorilor si specialistilor germani. aaa Dobrin ăsta al vostru este un jucător superb. Are o tehnică rară, care te încântă si te subjugă, spunea, după meci, antrenorul german, Sepp Herberger. Acest debut în Natională s-a petrecut la 18 ani si 9 luni, deci la o vârstă fragedă.

Confirmarea internatională a venit destul de repede, la 2 noiembrie 1966, când, la Neapole, în preliminariile campionatului european, Dobrin înscrie un gol în poarta lui Sarti, cu un sut de la aproximativ 25 de metri. După meci i s-a propus un contract la o mare echipă din Italia, dar Dobrin a multumit si a declarat că nu va părăsi niciodată România.

Inceputul a fost fulminant pentru Dobrin. In scurt timp, a îmbrăcat tricoul national al României, a reusit meciuri deosebite în Cupa Oraselor Târguri si a cucerit doi ani la rând titlul de cel mai bun fotbalist român al anului (1966 si 1967), înaintea unor cunoscuti internationali din acea vreme: Vasile Ghergheli, Emil Dumitriu II, Gheorghe Constantin, Ion lonescu, Dan Coe.
Un moment greu l-a constituit sezonul 1968-1969, când F.C. Arges a trebuit să lupte pentru evitarea retrogradării, în ultimul meci, la Tg. Mures, Dobrin a demonstrat că este un mare jucător, conducându-si coechipierii spre o mare victorie.

In bătăliile pentru calificare la Campionatul Mondial din Mexic (1970), Dobrin si-a adus o contributie deosebită, mai ales prin golul decisiv marcat în poarta Portugaliei, la Bucuresti, un gol de kinogramă, lucrat împreună cu Dumitrache, colegul său din atac.La sfârsitul anului 1969, Dobrin a ocupat locul al doilea în ierarhia celor mai buni jucători ai tării, după Florea Dumitrache.
Din păcate, La Campionatul Mondial din Mexic Dobrin n-a jucat, desi, la plecarea din tară, era titular, având tricoul cu numărul 8. La Guadalajara, orasul grupei de foc, unde a jucat România, Dobrin n-a fost nici măcar rezervă, urmărind meciul din tribună. Antrenorul Nationalei, Angelo Niculescu, a motivat că neincluderea sa în echipă s-a datorat lipsei de pregătire a lui Dobrin. Motivatia acestuia n-a tinut în fata sutelor de mii de români, care asteptau în fata televizoarelor sau a aparatelor de radio să-1 vadă sau să asculte despre idolul lor măsurându-si fortele si talentul cu cei mai buni jucători din lume. Dobrin nu era agreat de mulţi jucători dinamovisti. Chiar si nemtii s-au mirat de nefolosirea lui. Iar ziaristul Francois Thibaut de la France Football scria: Un fotbalist atât de dotat si complex putea, fără discutie, face însă nimic la Guadalajara în sânul unei formatii care îsi înmultea pasele la mijlocul terenului si spre propriul portar.

Se pare că Dinamo Bucuresti dorea să creeze o echipă puternică, tip Dinamo Kiev, si avea neapărată nevoie de Dobrin, dar acesta a refuzat, promitând că va lua o hotărâre la întoarcerea acasă. Numai că dinamovistii si Balas, unul dintre conducătorii delegatiei române, n-au mai asteptat.

Revenit acasă, desi în plină vară, Dobrin a jucat foarte bine în campionat, la F.C.Arges. Nu puteam uita într-o lună ce am jucat atâtia ani, spunea Dobrin.

Rechemat la Natională în disperare de cauză, la meciul cu Cehoslovacia din preliminariile Campionatului European în noiembrie 1971, Dobrin scoate din nou asul din mânecă si face un joc mare, marcând golul victoriei, după o cursă nebunească a lui Lucescu pe dreapta. A fost unul din putinele goluri marcate de Dobrin cu capul. Palmele portarului cehoslovac, Victor, i-au zgâriat pielea de pe cap, dar Dobrin a scrâsnit din dinti si a înscris, spre bucuria celor aproape 100.000 de spectatori de pe fostul stadion 23 August. Portarul nostru, Rică Răducanu, a mers în terenul advers si 1-a luat în spinare pe Dobrin, purtându-1 până la centrul terenului, pentru că-1 absolvise de vina de la golul egalizator al oaspetilor (îi trimisese o pasă cu mâna la aproximativ 25 de metri de poartă cehului Ian Csapkovici).Cea mai mare bucurie i-au produs-o însă spectatorii care, încă o dată, 1-au cântat în versuri: Ce ne facem, oameni buni / Cu acest Dobrin / Care-ascunde mingea/De n-o mai găsim?!

La Craiova, Dobrin a fost primit ca un rege la meciul din campionat cu F.C. Arges. Copiii 1-au ales presedintele unui detasament de pionieri si i-au dăruit o cravată pe care a purtat-o la gât tot meciul.La sfârsitul anului 1971, Dobrin a câstigat pentru a treia oară titlul de cel mai bun jucător român al anului.

Va urma un sezon de exceptie, 1971-1972, în care Dobrin a contribuit foarte mult la câstigarea primului titlu de campioană a tării de către F.C.Arges.In Natională, ne amintim de superbul gol înscris de Dobrin în poarta ungurului Geczi, la scorul de 2-1 pentru Ungaria (un lob de aproximativ 18 metri, peste portar). A fost un gol rar întâlnit, într-o fază în care mingea plutea deasupra a doi fundasi maghiari, care încercau în zadar să se opună golului.

Au urmat meciurile din Cupa Campionilor Europeni cu Real Madrid si întâlnirea cu Santiago Bemabeu. Presedintele clubului madrilen si-1 dorea pe Dobrin: Am nevoie imediat de acest băiat care fentează splendid si care ar da culoare jocului nostru, aducându-mi câteva zeci de mii de spectatori în plus la fiecare meci. Cât vreti pe el? Plătesc imediat...!

Dar Dobrin a rămas la Pitesti. A plecat la Madrid numai pentru a juca într-o selectionată mondială, la retragerea marelui fotbalist Gento.

La 14 decembrie 1972, într-un meci în care Dobrin juca în atac alături de Eusebio si Gento, spectatorii 1-au îndrăgit, scandând la fiecare fază în care românul atingea mingea: Ole. In ziarul de specialitate, AS, se titra pe prima pagină: Dobrin, seful de orchestră.

La sfârsitul anului 1972, va fi declarat al treilea jucător român al anului, după Dinu si Boc, iar în anul 1973, tot al treilea, după Dumitru si Dinu.

In anul 1977, Dobrin va fi din nou cel mai bun fotbalist al României, iar în anul 1978, al doilea, după fostul său coechipier, portarul Narcis Coman. Au fost ani în care , iată, Dobrin s-a mentinut în frunte, la cel mai înalt nivel, în acest timp, pe lângă golurile marcate, fazele de vis pe care le-a creat, a reusit să lanseze, în fotbalul mare, fotbalisti pe care i-a ajutat atât cu pasa cât si cu exemplul de dăruire în teren, asa cum au apărut, rând pe rând: Troi, Doru Nicolae,, Radu II, ca să-i numim pe cei mai cunoscuti si apreciati. Anul 1979 va aduce al doilea titlu de campioană a tării pentru F.C. Arges, în ultimul meci de campionat, F.C. Arges a întâlnit pe Dinamo Bucuresti, în deplasare, la 24 iunie 1979. Dobrin a avut din nou o tresărire de orgoliu, îngenunchind clubul care i-a înveninat cariera si pe cei care 1-au făcut să piardă cel putin 30 de meciuri în Natională si un campionat mondial. Dobrin a răzbunat nu numai Pitestiul, ci si toată provincia care a pierdut jucători si meciuri în favoarea Capitalei, oferind un regal de primă mărime în fata milioanelor de telespectatori din România.

La sfârsitul acestui an, 1979, Dobrin cucereste din nou titlul de cel mai bun jucător al anului. E o alegere firească, subliniind o dată în plus marele talent si deosebita rigurozitate sportivă a pitesteanului, unul dintre cei mai dotati jucători din istoria fotbalului românesc. Chiar dacă handicapat, în obtinerea sufragiilor, de absenta din echipa natională, absentă pe cât de nejustificată pe atât de aducătoare de prejudicii, Dobrin s-a mentinut în centrul atentiei, nota revista Flacăra.Fostul mare fotbalist italian Bulgarelli comenta la TV Monte -Carlo că Dobrin este unul dintre cei mai remarcabili virtuozi ai balonului pe care i-am văzut.Si totusi...în toamna anului 1980, Dobrin, cel fără egal, pleca la Târgoviste, în Divizia B, fiind cedat foarte usor de conducerea , clubului pitestean. Dureroasă sau nu, plecarea într-un campionat dur si mai slab 1-a făcut să adune tot ce stia mai bine si să umple stadioanele , pe acolo pe unde a trecut. Un ultim recital în Capitală 1-a dat într-o zi de octombrie 1980, când a apărut în selectionata României '70, alături de: Răducanu, Ivăncescu, Pescaru, Antonescu, Mocanu,Anca, Dumitru, Dembrovschi, Tătaru II si Mircea Lucescu, împotriva selec­tionatei România '80. In acest meci, Dobrin a arătat din nou ce a pierdut echipa natională, luându-si o nouă revansă asupra tuturor.
La sfârsitul anului 1980, anchetele îl iau din nou în seamă, pcupând locul 6 în ierarhia stabilită de Radio România si locul 10 în ancheta ziarului Sportul. Erau 15 ani de la prima sa clasare în acest top si ultimul an în care mai apărea în anchetele de sfârsit de an.Desi n-avea nici un obiectiv,

Dobrin a tras C. S.Târgoviste după el, ducând-o în Diviza A în detrimentul Rapidului.

Cerut cu insistentă de rezultatele slabe ale echipei F.C. Arges, Dobrin revine la Pitesti ca antrenor principal, la 5 ianuarie 1982 (a mai jucat 5 partide în campionatul 1982-1983 în echipa la care a debutat în urmă cu 21 de ani), la 35 de ani. S-a retras din teren la 36 de ani, desi ar fi putut să mai joace, dar a rămas pe banca tehnică pentru a-si conduce elevii. Rezultatele n-au întârziat să apară, obtinând ca antrenor principal, în cele trei editii, locurile 10, 5 şi 4. în martie 1985 va demisiona si va pleca la Botosani, ca antrenor la divizionara B din localitate. A urmat o nouă reîntoarcere la Pitesti (de data aceasta definitivă), la Centrul Olimpic Viitorul (februarie 1986), la Centrul de copii si juniori F.C. Arges, antrenor secund al lotului B al României (1991) cu care, de altfel, a câstigat si Cupa J. Nehru (si în lotul în care 1-a promovat si pe Jean Vlădoiu).

Ca si altădată pe teren, Dobrin a fost chemat la Târgoviste să facă o minune pentru a-i salva pe dâmboviteni de la retrogradare. A fost o reîntoarcere în cetatea de scaun a Tării Românesti, după 11 ani.

Au urmat alte si alte reveniri ca antrenor principal la F.C. Arges. De fapt, Dobrin trebuia să preia echipa în momentele grele, când antrenorii părăseau corabia care începea să ia apă... El, Dobrin, care n-a trisat niciodată, a revenit de fiecare dată fără să crâcnească. Era vorba despre echipa sa de suflet. Ultima dată a antrenat F.C. Arges în toamna anului 2001 si poate o va mai antrena.
Intre timp a creat Scoala de fotbal Nicolae Dobrin, care a început să producă. Acum îi are alături pe Constantin Radu I si Mihai Georgescu, antrenori care împărtăsesc din cele ce stiu tinerilor veniti să ajungă fotbalisti.

De la scoala lui, pe care a avut-o cu Victor Jigman, au răsărit câtiva boboci: Maftei, Rat, Tănasă, Negut.Nicolae Dobrin, omul cetătii, a fost răsplătit cu onoruri si medalii. Cea mai importantă însă este recunoasterea semenilor săi - titlul de Cetătean de onoare al municipiului Pitesti.

Dobrin a adunat 409 meciuri în prima divizie, dintre care 395 în echipa piteteană. A înscris 111 goluri în campionatul Diviziei A, dintre care 106 pentru F.C. Arges. A fost selectionat de 48 de ori în prima reprezentativă a tării, de mai multe ori în selectionata B, de 10 ori în echipa natională de tineret, de 10 ori în selectionata de juniori si de 5 ori în selectionata olimpică a tării. Este Maestru emerit al sportului.In ancheta desfăsurată de Concordia română, Dobrin a fost declarat cel mai bun fotbalist român al sfarsitului de veac 1965-1990. La anchetă au participat ziaristi, comentator i radio, TV si spectatori. Dobrin a întrunit 3.183 de puncte, fiind urmat, la peste 700 de puncte de Bălăci si de Gheorghe Hagi la 1.300 de puncte distantă.

A cucerit de patru ori titlul de cel mai bun jucător al anului.A fost în vizorul marii echipe Real Madrid, dar a fost curtat si de echipe italiene si germane.A fost un mare jucător, poate chiar mai mare decât Hagi. Au fost alte vremuri, se juca altfel, mai spectaculos, mai în viteză. Oricum, Dobrin rămâne un tehnician de clasă, un adevărat senior al gazonului. Pentru pitesteni va fi mereu printul din Trivale.

Mind over body

Don't miss this out:

For me, the marathon experience makes most other things in life seem easy, physical or otherwise. It's a top reason why I love the sport. Marathons have also propelled me into ultra racing, where competitors run, bike or trek for 24 hours straight or longer. To other (maybe more normal) runners, marathons can boost the ego and breed mental toughness or self-confidence.

"I have to overcome day after day where I just don't feel like training," said Deborah Bohmann, a 33-year-old attorney in the MDRA group who will run her 10th marathon this fall. "But your mind always wins out over your body, and you make yourself get up."

Din presa

Inca un articol misto scris de Arthur Suciu, in zf.ro:

Multimea prejudecatilor este invers proportionala cu informatia pe care o detii. Trebuie spus ca a te informa este o activitate nu tocmai usoara; a citi presa presupune un efort de concentrare, de combinare a datelor, de analiza, altfel spus: trebuie sa-ti pui mintea la contributie. Dar nu este mai simplu sa iei de bune cateva idei mari si late si astfel sa fii scutit de travaliul informarii sistematice? De pilda, foarte multi au o parere dezastruoasa despre Parlament. Imaginea lor, extrem de saraca, se reduce la niste supraponderali care dorm in fotolii. De aici, ei trag concluzia ca Parlamentul este un lucru rau. Daca vrei sa discuti despre rolul Parlamentului, despre procesul de adoptare a legilor si despre discutiile din comisii, este ca si cum ai incerca sa le iei apararea dusmanilor natiunii. Aceasta nu inseamna ca toti cei care au opinii critice fata de activitatea Parlamentului sunt neinformati.

Ma inspaimanta ca oameni ce par inteligenti sunt atat de stramb plasati in realitatea politica. Din aceasta cauza, sunt inclinat sa cred ca, de fapt, acestia nu sunt chiar atat de inteligenti. Nu au vointa de a se informa in legatura cu altceva decat cu lucrurile care ii afecteaza direct: serviciul, casa, masina etc. Am observat ca, in general, ei nu merg nici la filme, nu citesc nici carti, nu fac aproape nimic din ceea ce pare inutil. Reprezentarile lor despre ceea ce se intampla in jur au de aceea un caracter accidental si afectiv. Ai zice ca s-au nascut plictisiti. Cred de aceea ca, inainte de a acuza clasa politica pentru toate si chiar pentru mai mult decat atat, ar trebui sa ne uitam la alegatori. Nu este suficient ca politicienii sa fie alesi uninominal. Mai trebuie si ca ei sa fie votati de constiinte lucide si informate, autonome, critice: de constiinte uninominale.

Older

Ce ramane uluitor pentru mine este esecul seniorilor liberali si taranisti de a forma elite morale in interiorul partidelor lor. Arthur Suciu scrie astazi in ZF un eseu in care vorbeste despre acea neliniste care nu da pace oamenilor, nevoia de autodepasire, de excelenta; probabil ca noi toti am iesit din comunism de foarte de jos, foarte saraci si cu dorinte colosale, care nu puteau fi infranate de principii.

Am mai spus o cred pe forum, cand am vrut sa ma inscriu in PNTCD inainte de pierderea alegerilor din 2000, am facut o in memoria batranilor mei. Am mers la o fililala de sector a PNTCD unde am vorbit cu un batran taranist, om trecut prin multe. I am spus ca vreau sa intru acum in partid, cand nu e absolut nimic de castigat, cand doar idealul conteaza. Nu eram eu foarte taranist, nici nu prea mi se potrivea doctrina lor - dar simteam ca trebuie sa fac un gest de onoare, cumva, sa ajut la ceva. Orice eram dispus sa fac pentru oamenii astia, pe care ii credeam cinstiti - asa cum fusesera batranii mei, oameni de cinste.

Urma sa primesc un telefon de la ei, pentru o discutie cu membrii filialei in care sa ma prezint si in care sa ma voteze in sau out. Mi am lasat cartea de vizita si am plecat. Dupa cateva zile, am fost sunat de un tip, care mi a spus ca e 'de la partid'. Uitasem intelegerea cu mosul, asa ca nu m am prins 'ce dracului de partid ma suna pe mine?!' Tipul zice 'vad ca lucrati la compania X... auziti, ne puteti ajuta si pe noi, ca vrem asta si asta'. Inteleg, brusc, despre ce e vorba. Ii zic tipului 'auzi, ma urc in masina si rup o coada de lopata pe oasele tale, nemernicule. Gunoiule, daca pun mana pe tine iti scot dintii din gura, jigodia dracului!! Crezi ca de asta am venit acolo, mizerabilule?!!!!' Nu am mai trecut pe la PNTCD, de fapt la scurt timp dupa asta am plecat din tara.

Sigur, nu toti membrii PNTCD erau asa. Dar e destul de clar, si spun asta dupa ce am inteles ce s a intamplat cu oameni care chiar au pus osul pentru a ajuta comunitatea noastra, in cel mai emotionant si sincer mod, ca politicienii taranisti, in majoritatea lor, au transformat prezenta la guvernare intr un ospat gretos.

Liberalii fusesera primii care renuntasera la principii - au intrat la guvernare in primii ani '90 - si asta a si dus la faramitarea partidului. Ei nu au putut fi pusi laolalta decat de un grup de oameni autoritarieni, cu gandire si mod de actiune formate in anii comunismului. Stoica, Stolojan - sunt oameni care ar fi facut cariere excelente in comunism.

Acei oameni cu principii solide care au ramas in politica sunt minoritari. Cred ca un nucleu mai zvacneste in PNTCD, cred ca oameni de calitate mai exista si in PNL si poate ca si in PSD sau in alte partide exista oameni care ar merita sa aiba cuvinte de spus.

Dar acesti oameni buni sunt prea putini si neputinciosi in fata unui sistem care impune un anumit stil, care nu lasa loc pentru alternative...

Schimbarea nu va veni brusc, din pacate, si imbunatarile incrementale nu apar neaparat rapid. Si cand apar, tind sa fie compensate de efecte negative - vezi eforturile lui Basescu, cuplate cu expansiunea statului politienesc, lucru care poate avea efecte nocive (sau nu).

Cred ca un lucru ar trebui facut... Oamenii buni, toti oamenii buni, trebuie sa speak up their minds, sa ia atitudine. Sa nu lase nici o oportunitate de a isi impune, nemilos - nici cu ei, nici cu ceilalti - vointa. Poate suna donchihotesc, dar cred ca nu e. Cred ca e singurul mod in care lucrurile se pot schimba cu adevarat, profund... Oamenii buni trebuie sa vorbeasca astazi, acum, oriunde au ocazia sa o faca.

Tacerea e cea mai proasta alegere.

Remes 1

As face o mica recapitulare, daca imi permiti, mergand pe bun-simt si logica simpla.

Discutam aici despre procesul de investigatie declansat de Stat impotriva cuiva. In primul rand ar trebui sa existe o motivatie pentru care Statul declanseaza acest proces. Procedura de incepere a investigatiei ar trebui sa fie stricta, bazata pe un element plauzibil.

Odata inceputa, investigatia trebuie sa fie facuta respectand drepturile individului, plecand de la prezumtia de nevinovatie. Prima intrebare care se pune este daca acumularea de evidenta in vederea alcatuirii unui dosar poate fi facuta fara stirea celui investigat. Din cate inteleg, oamenii legii care se ocupa cu aceste investigatii pot face lucrul asta inainte ca cel investigat sa fie anuntat ca este subiectul acestui proces. In continuare, investigatorii vor cauta sa gaseasca informatii din trecut, mergand pe urmele presupusei infractiuni, si urmarind, in paralel si in secret comportamentul investigatului in prezent. Suma datelor acumulate formeaza evidenta pe baza careia se trage concluzia.

Acum, exista un set de legi care detaliaza drepturile individului, cum ar fi secretul corespondentei sale, dreptul la viata privata, etc. O discutie care trebuie purtata este: cat de 'tare' trebuie sa fie forta cu care Statul poate 'apasa' acest set de legi in cazul procesului de investigatie? Poate fi secretul corespondentei ignorat in anumite conditii? Care sunt acele conditii? Cine decide daca s au intrunit toate conditiile necesare pentru ca Statului sa ii fie permis accesul in zona privata in care altminteri nu poate intra?

Mai departe, e clar ca in Romania avem actualmente o situatie foarte complicata.

Pe de o parte, avem un trecut recent care a lasat urme adanci. Cea mai mare parte a adultilor care populeaza organizatiile politice, administrative si juridice au trait, cu tot ce implica asta, intr unul dintre cele mai totalitare state, care nu a avut nici o rezerva in a investiga viata privata a cuiva. Chiar si bine intentionati, oamenii care au fost formati in acest stat vor inclina sa aprove un Stat maximal, intruziv. Vedem ministri liberali care sustin legi bizare (acest Nicolaescu de la medicina putea fi cu brio ministru in anii '80). Vedem la Tariceanu, sau mai bine zis nu vedem la el un interes activ in a reduce administratia centrala; nu am auzit nimic de la Tariceanu in sensul reformei administratiei, nici o vorba despre delegarea autoritatii la nivel local/regional, nimic despre reducerea drastica a aparatului de stat. In fine, vedem la Basescu o puternica predispozitie pentru control (este Basescu un control freak? tinde el sa fie mai implicat decat ar trebui sa fie in chestiuni care nu ii sunt in job description? - parlamentarii au spus ca Da! populatia a spus ca Nu!). Vedem, in fine, la multi, la foarte multi politicieni din absolut toate partidele un stil autoritarian, care deseori poate parea lipsit de moderatie, nerezervat. Oamenii astia au fost formati in comunism si gandesc asa cum au invatat sa o faca. Ei nu se pot schimba.

Pe de alta parte, avem problema coruptiei. Ce inseamna coruptie? Inseamna abuz, in primul rand. Oameni care sunt platiti sa ofere cetatenilor Romaniei conditii egale i.e. acces egal la informatii publice, tratament egal in fata legii - deturneaza institutiile publice in scopuri private, si le transforma in rente personale. Conditiile tranzitiei public/stat - privat au favorizat, evident, abuzurile.

Rezumand, putem spune ca avem politicieni predispusi sa favorizeze un Stat tare, si avem coruptie endemica. Sub presiunea schimbarii - care vine atat din exteriorul tarii, cat si de la cea mai mare parte a populatiei - un numar de politicieni isi asuma misiunea luptei impotriva coruptiei endemice.

Acum, intorcandu ne la procesul de investigatie. El este in responsabilitatea unor oameni care, in teorie, sunt independenti. Dar DNA este o organizatie in care oamenii sunt numiti de catre politicieni. DNA insasi este o organizatie pe care executivul o poate desfiinta, din cate aflu astazi din presa. Setupul asta nu poate decat sa slabeasca institutia, evident, si, in consecinta, va impacta asupra obiectivitatii procesului de investigatie, care va purta inevitabil amprenta modului de gandire al liderilor politici care au influenta. In cazul asta, cred ca e destul de clar ca omul care da greutate DNA in perioada asta este Basescu.

Preintampinarea abuzurilor - atat cele ale anchetatorilor, cat si cele ale politicienilor care ii influenteaza, direct sau implicit, pe anchetatori si ale celor care fac coruptie - cred ca poate face doar prin constrangeri foarte puternice, si in cazul politicienilor doar frica de inchisoare e suficient de tare. Din pacate, exista riscul ca politicienii care influenteaza anchetatorii sa incerce sa rentabilizeze/abuzeze sistemul, stimuland formarea unui Stat tare, pe de o parte, si arbitrar/abuziv, pe de alta parte.

In concluzie, as spune ca, da, acele proceduri credibile sunt necesare, dar nu sunt sigur ca ele pot fi puse in practica de oameni formati in comunism si care au firi autoritariene.

Clasa asta politica din Romania, as zice, ar trebui sa fie scoasa la pensie si inlocuita cu oameni care au valori liberale, democratice. Oamenii politici actuali sunt, in vasta majoritate, incapabili sa liberalizeze Romania. Sunt, intr un sens, niste ratati.

Random 3

Solutiile astea, sociologie grand-teoretica, de schimbare a lumii sunt si imorale si ineficiente. Sunt, inevitabil, solutii intruzive, abuzive, coercitive.

Sorry - rants ahead. Sunt solutiile impuse de firi iresponsabile, de oameni carora - scuze - le bese mintea idei crete. Stanga asta creativa, care da pe afara de generozitate pe banii altora, produce mari teorii mai abitir ca un plaman bolnav flegma. Am mai zis - uitati va la ce viata de caine a dus amaratul ala de Marx, sau din ce familie de dementi se tragea Lenin. Oameni de nimic, precum sceleratii astia doi, si au impus ideile criminale cu naganul. Sper sa arda in iad.

...

Eu imi propun sa incerc sa contrag totul in formulari simple, in principii si valori. Cand vad ca un proiect social / de politici publice merge inapoi la ceva cu care nu ma simt confortabil (un free rider, ca in exemplul de mai sus), ma dau inapoi. Stai putin, despre ce vorbim noi aici? De ce sa accept contributia mea obligatorie la bunastarea unuia care nu poate sa isi restranga placerile din prezent pentru beneficii viitoare?

Pentru ca, pana la urma, asta face diferenta. Copiii care joaca fotbal toata ziua, sau bat drumurile, ajung adulti fie relativ prost platiti, fie care ignora lucruri cum ar fi importanta asigurarilor. Cei care stau cu burta pe carte si baga exercitii pana le iese algebra si chimia prin nas, vor ajunge sa fie si mai bine platiti, si destepti. Cei asa-si-asa, de fapt cei mai multi, tind sa aiba afinitati cu cei mai bine educati, asa ca problema, pana la urma, este legata de decilele ignorante dintr o societate.

Dar, din nou, ajungi la schimbare. Vor 70%, adica cei destepti, sa ii lumineze pe cei 30%? Daca da, cum sa o faca? Pe banii cui? Si nu e vorba doar despre bani aici... chiar nu e vorba doar despre bani, ci despre valori si principii. Sa ne intelegem - societatea americana este una meritocratica, individualista, in care oamenii care au facut America (si mai spun o data Dumnezeu sa ii binecuvanteze pe americani, oameni pe care ii admir, in general) isi vad de treaba lor respectand drepturile celor din jur.

In ce societate vrem sa traim? Intr una in care nu mai putem desparti binele de rau, in care se amesteca lucrurile asa incat nu stim nicioadata ce se intampla? Sau intr una in care putem face diferente, in care putem responsabiliza indivizii, in care putem merge inapoi pe fir de la consecinte pana la actiune individuala? Vrem sa traim intr o tara in care se poate face dreptate, sau nu?

Pentru ca asta este America, pana la urma. Este o tara in care oamenii stiu ca li se face dreptate, ca nimeni nu le impune un mod de vedere tiranic. Eu asa zic da!!!

Random 2

Si un pic de realitate micro, retele sociale, valori, treburi (sublinierea mea):

Citat:

[...]But too few Latinos actually have access to or seek out appropriate insurance coverage. “A lot of people think they can’t afford insurance and they think that their [extended] family will be able to take care of the expenses,” says Concepción (Connie) Hernandez, an agent for New York Life Insurance Company. “But if you don’t think you can afford it, then you can’t afford not to have it.”

According to the Florida State University (FSU) report, “Trends in Marketing Insurance to Hispanics,” 33 percent of Latinos do not have health insurance, compared to only 11 percent of non-Hispanic whites, and about 45 percent of Latinos lacked auto insurance in 1997. Though health and auto are often the most commonly considered types of insurance, homeowner’s and life insurance also rank among the most necessary, but only 33 percent and 34 percent of Latinos respectively lack those policies.

“Many of us come from communities where either government takes care of it or it just isn’t an option or a priority,” Sastra says of the shortage on insurance among Latinos. According to the FSU report, “In most Latin American countries, including Mexico, insurance for major investments such as homes and cars is not obligatory. Moreover, because most Hispanics had nothing of value to insure in their home countries, they are relatively uninformed about insurance and its importance in U.S. society.”

Maria Elena Cisneros, an agent for State Farm Insurance, attributes the lack of insurance among Latinos to their unfamiliarity with the field. “I have been in the insurance business for 16 years and in all these years I have seen customers from Latina America who are educated professionals in their field that do not understand insurance,” she says. “This is the reason why it is so important that agents meet with Latinos and educate them about it.”

Other barriers, the report continues, include difficulty in translating insurance terminology as there often is no Spanish equivalent and certain cultural beliefs about life’s unpredictability and a “si Dios quiere” somewhat fatalistic attitude. Bellaria Jaramillo, CFP®, agency director and financial advisor for Meflife, says, “There tends to be more of a live-day-by-day idea instead of planning for the [long-term] future. People are more concerned about making ends meet.”

Of course, much of this applies primarily to first generation U.S. Latinos who are not as familiar with the benefits of insurance. Jaramillo says that awareness is much greater among second and third generation Latinos, who often bring the education home to their parents and children.
None of this, however, is to say that Latinos don’t care about insurance. In fact, it is quite the contrary. Because Latinos prioritize their families’ safety and success, they often show a great interest in insurance when given even a little education on it. Personally, Hernandez says, “I have insurance because I love my family.” But the topic can be confusing and intimidating.

Though people typically know about health, auto and homeowner’s insurance—the kinds that are most visible in advertising, the easiest to explain and the most mandatory—they are often unaware of the additional plans that could save them a lot of money and worry should an accident happen. Even when they may be aware of other coverage, it is often difficult to determine if and how much may be necessary.

Ce ma intriga pe mine este extrema rezistenta a acestor imigranti recenti si altor low-end americans la rationalitatea asigurarii. Companiile de asigurari sunt indeobste foarte bune la a isi marketiza serviciile, au o forta de vanzari cu capilaritate vasta, au experienta...cum e posibil ca 40 milioane de oameni sa nu intre intr un plan de asigurari de baza?!

In teorie, problema ar fi rezolvata prin price discrimination, i.e. prin limitarea serviciilor catre populatia saraca la cele mai basic investigatii, cele cu costuri marginale mici. Dar exista, practic, posibilitatea asta? Cat costa o ora de spitalizare in America, si ce reflecta aceste costuri? Apoi, daca beneficiile asigurarii scad prea mult, scade si mai mult responsivitatea unor grupuri si asa rezistente la adoptie?!... Catch 22.

Sigur, se spune este ca sistemul american e vinovat, ca AMA este cel mai puternic monopol din lume, ca producatorii de echipamente medicale au margins prea mari, ca cei dei medicamente sunt hoti la drumul mare... Asa sa fie?

O analiza a costului producerii de medicamente noi ar putea ajuta; mi e lene sa caut, dar pot sa va spun ca din cate am citit in trecut, o mare parte din activitatea de R&D in pharma nu duce niciodata la produse comercializate. Prin natura lucrurilor, datorita strictetii evaluarii impactului medicamentelor noi, o mare parte din produse 'pica' diverse teste ... Competitia pentru cercetatori buni este acerba, oamenii buni sunt evident resursa rara, tinand cont ca un cercetator eficient se formeaza, din cate stiu, in minim 10 ani. E si problema asta spinoasa a IP rights, cand intra in discutie problema genericelor si a profiturilor celor care fac piggybacking, cum sunt firmele astea indiene.

Accesul la echipamente medicale este actualment mult facilitat. McAfee avea exemplul asta cu aparatura RMN care a ajuns sa fie progresiv disponibila la costuri mici medicilor (leasing sau vanzari la second-hand); asa e si cu avioanele, btw, si asta explica explozia de companii low-cost.

Despre AMA si tarifele medicilor nu stiu ce sa spun. Habar nu am ce tarife sunt reglementate in America, am dubii ca 'reglementarea', in sens tare, e problema sistemului medical american. Cred ca aici discutam, ca si in cazul specialistilor R&D din pharma, despre costul mare al muncii / unitate de timp. Procesul de formare a unui medic, in america, se extinde pe cel putin un deceniu de munca foarte dura, cu examinari extrem de serioase. Am in familie medici si stiu ce se intampla cu formarea profesionala in America, nu e de gluma. In conditiile astea, e destul de clar ca se formeaza un fel de monopol natural care produce oportunitati economice speciale detinatorilor sai.

Ajungem asa la costul asigurarii, si ne dam seama ca avem aici o discutie despre valori, de fapt. Medicii americani si specialistii din pharma nu sunt dispusi sa munceasca decenii (va spun din experienta personala ca munca oamenilor astora este foarte dura, nu au tinerete practic) fara sa primeasca bani multi pentru asta (ca veni vorba, asta trimite si la faptul ca Romania va avea in curand o criza foarte serioasa de personal medical, pentru ca in prezent nu mai exista perceptia ca profesia de medic e banoasa, si asta a dus la deprecierea rapida a calitatii pregatirii medicilor).

Pe de alta parte, exista oameni care si-ar putea permite, cu anumite sacrificii, sa se asigure, dar nu o fac pentru ca nu au aceasta rationalitate (nu spun ca e bine sau e rau, spun ca nu vad beneficiile asigurarii, cum am zis; femeia aia, am subliniat mai sus, zice ca ei tind sa traiasca in clanuri si cred ca familia extinsa va avea grjia de ei; cel putin in cazul hispanicilor, asta ar fi o explicatie; in general, oamenii slab educati nu 'vad' rationalitatea unor sacrificii prezente pentru beneficii viitoare cu o anumita probabilitate pe care, probabil, o subapreciaza?!). Daca m-as punea in pielea unui medic american, sincer sa fiu, chiar nu mi-as da Porsche ul din batatura pentru frigiderul plin al hispanicului sau pentru ultimul plasma TV al afro-americanului, daca asa s ar pune problema.

Revenind la topic, sa extinzi acoperirea medicala de baza pentru un numar de copii ai caror parinti nu valorizeaza asigurarea pare o fapta buna. Dar daca o faci din banii unor oameni care poate nu au o situatie materiala net superioara celor care nu isi fac asigurari, devine problematic moral, ma gandesc.

Vorbim despre oameni care au stiluri de viata care ar trebui sa ii excluda de la anumite asigurari de riscuri. Dar cand acesti oameni adopta comportamente de free riders, ce spunem? Dam feedback pozitiv acestui comportament, sau nu? Eu zic ca decizia lui Bush - si a americanilor care il sustin - este justa si va avea ca rezultat cresterea numarului de asigurati, pe termen lung.

Banii publici nu trebuie cheltuiti in politici sociale decat atunci cand exista maxima certitudine ca oamenii nu se pot, sub nici o forma, ajuta singuri. Altfel, se formeaza imediat retele sociale care 'sug' rapid profitul social si 'game' sistemul formand rente. Acum, suntem de acord cu free riders ii, sau nu?

Se va spune ca lucrurile nu stau chiar asa, ca acesti free riders nu sunt, basically, rau intentionati, ci ca sunt ignoranti.

Acum, asta este o problema... Ce faci cand constati ca oameni de langa tine nu 'vad' lucrurile la fel ca tine? Incerci sa schimbi lumea cu mari teorii, esti moderat sau ignori? Eu propun moderatia, propun ca efortul personal sa fie canalizat pe cei din imediata apropiere, carora le poti - daca crezi ca meriti sa joci rolul asta - servi drept exemplu personal si sprijin moral.

De ce spun asta? Pentru ca, de obicei, schimbarea personala este extrem de dificila. Ne schimbam atat de greu obisnuintele, suntem atat de conservatori in toate privintele...

Random 1

[...] in Luxembourg se fac mii de dealuri pe zi din care se ciupeste o mica fractie, oamenii sunt specialisti in finante; bancile lor, din cate stiu, sunt extrem de safe pentru oricine are bani si nu vrea sa stie nimeni de ei, daca nu ma insel sunt singura tara care nu a semnat nu stiu ce act care ii obliga sa divulge date despre deponenti. Irlanda e cum e in primul rand pentru ca firme precum Microsoft, Oracle, IBM vand prin tara asta tot ce desfac in UE; Irlanda a crescut enorm pentru ca au stiut sa profite de banii americanilor, ironic, nu? Norvegia este - cum zise Tom, calcand pe urmele Lenutei lol - petrolista.

Din date, oricum, e destul de greu de tras concluzii.

Mai bine sa vorbim despre experientele de zi cu zi. Uite, eu am trait in Irlanda o perioada si vreau sa ti spun ca mi se pare o tara inapoiata. Infrastructura e proasta, locuintele mici si extrem de scumpe, criminalitatea mare, sistemul medical e sinistroid si ultrascump/prohibitiv, multe servicii sunt superscumpe si industrii necompetitive - ei vorbesc despre rippoffireland intr-un cuvant.

America poate fi nasoala sau misto, depinde unde ce cum cand etc. Este evident tara cu cea mai mare eterogenitate, gasesti absolut orice pentru oricine la orice nivel. In America, practic, poti sa-ti castigi o paine cu mare usurinta, asa cum poti sa ti pierzi un job foarte simplu. Poti sa muncesti mai mult sau mai putin, intotdeauna, dar absolut intodeauna, depinde de tine. Vrei sa muncesti putin? Te faci medic stomatolog si bagi 6 ore / zi. Sau coafeza. Sau vanzator la magazin. Sau receptionist. Sau sofer de tir. Daca nu, nu te opreste nimeni, dar absolut nimeni, sa incerci mai mult. Cine a fost / trait in America stie ca nu spun prostii.

Dar exista o multime de locuri pe pamantul asta unde poti trai bine chiar fara sa muncesti pana stai in cap. Insa depinde de ce skills ai si cat de safe e industria ta. Adica, iti asumi riscul sa tragi lejer cand ai 20-30 ani, cand stii ca la 40 ani, daca esti concediat si nu estin forma, s ar putea sa ti gasesti greu ceva? Nu stiu, ma gandesc ca depinde de ce obligatii ai. Daca esti destul de tare ca sa faci bani cand esti tanar, sa iti iei o casa buna, sa pui niste bani deoparte, e okay, o lasi incet dupa 10-15 ani. Te retragi la Chamonix la 40 si traiesti inca 60 ani. Dar cei mai multi trag totusi pana pe la 60, au un fond de pensii de 500-1 milion si o mai duc inca 30-40 ani dupa aia, bine-mersi.

Gandesc si eu cu voce tare...

Zic ca cea mai buna treaba pe care o poti face este sa tragi foarte tare, da' foarte tare, de pe la 17-18 ani pana pe la 35-40. Si sa faci tot ce mai greu, mai dur... sa iti impingi limitele fara mila, si, well, sa iti faci rost de bani si sa iti faci o situatie cat mai buna. Eu asa m-as uita la tarile astea, m as uita sa vad, bun, vreau sa fac asta si pe dincolo, ia sa vad, unde castig mai mult? Sunt ITist bun, ce fac, ma duc in Bulgaria sau in Irlanda? Sunt medic, ma duc la Bucuresti sau la Londra? Sunt tamplar, ma duc la Focsani sau la Roma? Sunt economist, merg in Franta sau in State? Zic asa, la intamplare. Mergi unde e payofful mai mare, si bine faci...

Eu zic ca US sunt foarte tari pentru ca platesc super bine. Uite, faci un PhD in economics si bagi 150k / an si vacante carca. Daca esti activ, mai scrii o carte, mai bagi 200-300k, mai bagi o consultanta - urci la 100-200 plus pe an. Daca esti bun, stai in sistem si ajungi la 40 ani cu un milion in banca. Daca nu, ajungi la 60 an cu un milion in banca. Sau orice vrei tu, da' destept sa fii - sunt bani in US pentru toti baietii si fetele destepti/destepte.

Uite, citeam ce probleme au in Italia, ca doar vreo cincime din cei care studiaza in US se mai intorc in Italia, si astia pentru ca ii bat parintii daca nu o fac. De ce? Pentru ca in US sunt platiti de 2-3 ori mai bine decat in Italia. Oamenii vor sa munceasca in US pt 10-15 ani, si apoi se intorc cu milionul la Sienna sa isi faca siesta. Sau la Verona. Sau la Napoli (mama, ce misto e Italia!)

Sau mergi la Dubai, faci bani - da' sterg cu tine pe jos arabii, sa stiti. Muncesti 7/7 si afara sunt peste 50 grade - intrebati i pe cei care au fost pe acolo, sau cititi pe forumuri ce spun expatii. Si viata e naspa rau, pe ansamblu, printre arabi, sunt foarte aroganti si shemekeri. Si au adviseri americani.

Sau te duci in Brazilia si incerci sa faci ceva pe acolo. Cel mai bine e sa iti iei un pic de pamant cu 1 eur/ sqm, sa iti faci o casuta de 10 mii dolari pe malul oceanului si sa zbori low-cost cat de des poti. Stiu pe unul care face asta - da' banii si i face tot in State.

Sau vinzi software in China - stiu pe unul care face asta. A dat un bulan peste el - da' norocul si l mai face si omul. Acu' trage ca disperatu' sa vanda 2-3 ani, ca vrea sa se retraga, nu mai poate. Are vreo 45 ani si nu are copii. Vede numai programare non-stop. Cand il suni scrie coduri. Sau negociaza ceva. Are un apartament la bloc pe aici prin Bucuresti, nu il intereseaza banii, culmea. Nu e intreg la cap, cred. Ironic e ca firma prin care vinde el in China e americana.

Adica sunt povestile astea cu ce face unul, altul... si iti dai seama, mergand pe fir, ca oamenii care isi incearca norocul ajung pana la urma sa faca, intr un fel sau altul, un business cu americanii. In ce industrii poti excela fara sa gasesti ca esti cel mai bine platit de americani, Rhea?

Bun, sistemele medicale... dar asta e o poveste foarte complexa, pentru ca multi dintre cei care nu au asigurari refuza sa o faca, nu e vorba ca nu isi permit. Se gandesc ca de ce sa dea un ban pe asigurari, ca sunt sanatosi-tun, mai bine tin la banca, sau isi cumpara o masina noua, sau mananca mai mult. Uite, multi mexicani nu au asigurari in US, dar sunt si foarte obezi pt ca mananca de rup si nu fac sport. Daca ar taia 1/2 din ce halesc, si ar plati fara probleme o asigurare de baza. Sau daca si ar lua masini mai mici, la fel. Adica trebuie sa te uiti si la chestiile astea micro, sa intri in capul omului, sa ii intelegi (i)rationalitatea si sa vezi ce se intampla cu grupuri mai mari de oameni care traiesc impreuna, cum se conving ei unii pe altii ca unele chestii sunt okay (nu iti lua asigurare medicala, ia ti SUV, sau nu merge la scoala, ci stai pe strada) dar cum se agrega niste efecte si rezulta niste byproducts de genul n milioane nu au asigurari medicale. US sunt o tara libera, after all, traieste fiecare cum doreste, intre limite foarte largi.

Prieteni

O chestie foarte, foarte tare e internetul asta!

Nu ma refer doar la parte tehnica, care este, indubitabil, o minunatie: ganditi-va doar ce frumos se aliniaza totul, cum se plimba bitii ordonat , ce civilizatie tacuta e lumea asta a PCurilor, switcharelor si rutarelor, cu cata diligenta modesta isi transmit masinile unele altora numere hexadecimale si binare.

De networking ul social care rezulta din tacanitul tastaturii si excogitarea noastra ziceam.

Bottom line - iti faci amici multi, dom'le :)

Desteptii si prostii

In Cluj s a deschis mall ul!

E incantator sa vezi cum ideile, capitalul si munca se agrega, fericit, intr un vector de consum. Lumea romaneasca se schimba in bine, in foarte bine, atunci cand oamenilor li se lasa libertatea de actiune si asociere.

Statul roman, pe de alta parte, face un pas inainte si unul inapoi. A ramas acelasi meleaca care te paleste peste ceafa daca s a trezit cu fata la perna, acelasi prostul-clasei care copiaza gresit peste umarul celui din fata, acelasi grandoman care nu poate ridica un pahar de pe masa fara sa ii verse continutul. Statul roman este, dupa toate statisticile, prostul Europei - si nu sunt semne ca lucrurile se vor imbunatati rapid. Sorin Ionita a explicat ieri, succint, la Realitatea, de ce nu vom autostrazi prea curand: pentru ca statul nu are, pur si simplu, oameni competenti care sa faca management de proiect, pe bucata care ii revine in PPPurile despre care tot se vorbeste de un cincinal.

Om vedea!