sâmbătă, decembrie 27, 2008
duminică, decembrie 21, 2008
Ministrul ideal
Pestele de la cap se impute. As fi preferat sa nu avem guvern ( 
) inca doua luni, dar sa fi ales oamenii pe spranceana. Graba strica treaba.
Daca as fi prim-ministru, mi-as alege ministrii dupa cel putin urmatoarele criterii:
1) Experienta de management de organizatii. Un minister are zeci de mii de angajati, si coordonarea cere atentie distributiva (agentii multiple), concizie (sarcini suficient de clare), inteligenta emotionala (capacitatea de autocontrol, dar si de stimulare a oamenilor deficitari emotional), putere de munca in conditii de stress maxim (role model). Cineva care nu e trecut prin ciurul si darmanul responsabilitatii conducerii grupurilor mari nu prea are ce cauta in functia de ministru.
2) Experienta de management de proiect. In orice minister exista activitati curente, majoritatea implementate de ani si ani de zile, dar si multe proiecte. Un bun manager de oameni stie sa stimuleze, sa motiveze, dar s-ar putea sa nu aiba calitatile minimale de management de proiect. Oricat de multi buni oameni ti-ai angaja, trebuie sa ramai tu mereu alert, sa te afli cu un pas inaintea celorlalti, sa intuiesti contraintuitiile, sa pui intrebarile nepuse. Chestiile astea nu le inveti de pe o zi pe alta, ci in ani si ani de munca.
3) Gandire strategica. Nicio decizie, in politica, nu e lasata fara consecinte. Daca este una buna, se vor gasi oameni care sa isi asume merite nemeritate. Daca este proasta, presa sau dusmanii nu iti vor sari in ajutor.
4) Varsta. Nu as include niciun ministru sub 37-38 ani. Persoanele tinere sunt, in general, mai agresive, mai pripite. Cu greu poate o persoana de 30 de ani sa inspire incredere in organizatii in care media de varsta este cu 15-20 ani mai mare. Omul la 30 de ani e necopt, oricum ai da-o.
5) Inteligenta demonstrata prin performanta academica. Este pacat de Dumnezeu sa fim condusi de inculti sau de idioti.
) inca doua luni, dar sa fi ales oamenii pe spranceana. Graba strica treaba. Daca as fi prim-ministru, mi-as alege ministrii dupa cel putin urmatoarele criterii:
1) Experienta de management de organizatii. Un minister are zeci de mii de angajati, si coordonarea cere atentie distributiva (agentii multiple), concizie (sarcini suficient de clare), inteligenta emotionala (capacitatea de autocontrol, dar si de stimulare a oamenilor deficitari emotional), putere de munca in conditii de stress maxim (role model). Cineva care nu e trecut prin ciurul si darmanul responsabilitatii conducerii grupurilor mari nu prea are ce cauta in functia de ministru.
2) Experienta de management de proiect. In orice minister exista activitati curente, majoritatea implementate de ani si ani de zile, dar si multe proiecte. Un bun manager de oameni stie sa stimuleze, sa motiveze, dar s-ar putea sa nu aiba calitatile minimale de management de proiect. Oricat de multi buni oameni ti-ai angaja, trebuie sa ramai tu mereu alert, sa te afli cu un pas inaintea celorlalti, sa intuiesti contraintuitiile, sa pui intrebarile nepuse. Chestiile astea nu le inveti de pe o zi pe alta, ci in ani si ani de munca.
3) Gandire strategica. Nicio decizie, in politica, nu e lasata fara consecinte. Daca este una buna, se vor gasi oameni care sa isi asume merite nemeritate. Daca este proasta, presa sau dusmanii nu iti vor sari in ajutor.
4) Varsta. Nu as include niciun ministru sub 37-38 ani. Persoanele tinere sunt, in general, mai agresive, mai pripite. Cu greu poate o persoana de 30 de ani sa inspire incredere in organizatii in care media de varsta este cu 15-20 ani mai mare. Omul la 30 de ani e necopt, oricum ai da-o.
5) Inteligenta demonstrata prin performanta academica. Este pacat de Dumnezeu sa fim condusi de inculti sau de idioti.
duminică, decembrie 14, 2008
duminică, decembrie 07, 2008
Chestiunea zilei
America este primul stat capitalist al lumii in care s-a format o clasa de mijloc cu venituri relativ omogene, care prinde 70-80% din populatie. Visul american este depasirea conditiei umile, de sarac lipit, si atingerea bunastarii prin mijloace proprii. America a fost inaintea vestului Europei cu cateva decenii, pana dupa al doilea razboi mondial, cand marile familii aristocratice europene au inteles sa isi disponibilizeze capitalul pentru finantarea capitalului circulant (atentie, nu a investitiilor) si stimularea consumului. Varietatea de produse financare, sofisticarea lor, este expresia disponibilitatii de capital. O data cu trecerea la banii fictivi, imaginari, adica prin eliminarea paritatii moneda in circulatie - rezerva de aur, au devenit posibile si imbogatirile rapide. Numarul milionarilor, miliardarilor, a crescut rapid prin specularea oportunitatii create de finantarea rapida. Industria creditarii a devenit hipercompetitiva, numarul institutiilor de credit a explodat, corelat cu explozia masei monetare fictive (cvasibanii).
Stiti, la o expozitie mondiala in America, presedintele US ii arata lui Hrushciov o macheta a casei americanului mediu, cu o bucatarie echipata complet. Presedintele american ii spunea sovieticului ca toate casele americane au masina de spalat, la care Hrushciov a scrasnit, plin de invidie, 'au pe ma-ta').
Revolutia rusa, in mod ironic, a urmarit redistribuirea veniturilor nationale. Marile realizari sovietice din anii '30 erau juxtapuse crizei capitaliste - lucru care explica, intr-o masura, emergente kenynesianismului ca o forma de marxism nerevolutionar. Picturile murale sovietice evocau munca plina de abnegatie (stahanovismul) al carei scop ultim era, fara indoiala, bunastarea, deci consumul. Sovieticii au esuat, poate, pentru ca si-au propus scopuri capitaliste, dar avand la dispozitie mijloace socialiste (eminamente inhibarea competitiei prin biropatologizarea proceselor de inovatie/dezvoltare de prouduse/servicii si centralizarea deciziilor).
Revolutia chineza a ajuns, dupa o jumatate de secol, la a isi recunoaste scopul ultim, i.e. bunastarea. Pe palariuta colorata a votantului american scrie, ironic, Made in China.
Prosperitatea fara consum este un oximoron. Asadar, daca dorim crestere economica generala, adica, de exemplu, daca dorim sa putem finanta bunuri publice precum autostrazile, trebuie sa avem niveluri superioare de consum, pentru a il putea taxa.
Avem aici o situatia in care atat guvernele, cat si firmele stimuleaza consumul pentru ca ambele au de castigat. Primele, taxe, deci posibilitatea finantarii promisiunilor electorale. Cele din urma, pentru ca asta duce la venituri superioare, crestere a afacerii, profit superior.
Atunci cand guvernele si firmele comerciale conlucreaza intr-un scop comun (i.e. cresterea consumului), s-ar zice ca cetateanul mediu e o victima sigura. Pentru cei care se plaseaza in cadrele conceptuale ale stangii radicale demonstratia e simpla, corelatia este clara. Dar asa sa fie?
...
Banii imaginari, netangibili, care rezulta din netuirea tranzactiilor si a caror existenta se bazeaza pe principiul cresterii perpetue, s-au dus pe Apa Sambetei. Acum, mai adevarat ca niciodata, cash is king. Bancile de investitii concediaza 2/3 din personal. Cine nu are cash in the vault pentru urmatoarele 12 luni are o problema. Cine are linii de finantare semnate este sfatuit sa si le traga 100%, acum. Dobanzile se indreapta catre 0%. Deflatia este cu noi (1 dolar galonul este aproape).
Ce ne ramane de facut, in conditiile acestea?
Stiti, la o expozitie mondiala in America, presedintele US ii arata lui Hrushciov o macheta a casei americanului mediu, cu o bucatarie echipata complet. Presedintele american ii spunea sovieticului ca toate casele americane au masina de spalat, la care Hrushciov a scrasnit, plin de invidie, 'au pe ma-ta').
Revolutia rusa, in mod ironic, a urmarit redistribuirea veniturilor nationale. Marile realizari sovietice din anii '30 erau juxtapuse crizei capitaliste - lucru care explica, intr-o masura, emergente kenynesianismului ca o forma de marxism nerevolutionar. Picturile murale sovietice evocau munca plina de abnegatie (stahanovismul) al carei scop ultim era, fara indoiala, bunastarea, deci consumul. Sovieticii au esuat, poate, pentru ca si-au propus scopuri capitaliste, dar avand la dispozitie mijloace socialiste (eminamente inhibarea competitiei prin biropatologizarea proceselor de inovatie/dezvoltare de prouduse/servicii si centralizarea deciziilor).
Revolutia chineza a ajuns, dupa o jumatate de secol, la a isi recunoaste scopul ultim, i.e. bunastarea. Pe palariuta colorata a votantului american scrie, ironic, Made in China.
Prosperitatea fara consum este un oximoron. Asadar, daca dorim crestere economica generala, adica, de exemplu, daca dorim sa putem finanta bunuri publice precum autostrazile, trebuie sa avem niveluri superioare de consum, pentru a il putea taxa.
Avem aici o situatia in care atat guvernele, cat si firmele stimuleaza consumul pentru ca ambele au de castigat. Primele, taxe, deci posibilitatea finantarii promisiunilor electorale. Cele din urma, pentru ca asta duce la venituri superioare, crestere a afacerii, profit superior.
Atunci cand guvernele si firmele comerciale conlucreaza intr-un scop comun (i.e. cresterea consumului), s-ar zice ca cetateanul mediu e o victima sigura. Pentru cei care se plaseaza in cadrele conceptuale ale stangii radicale demonstratia e simpla, corelatia este clara. Dar asa sa fie?
...
Banii imaginari, netangibili, care rezulta din netuirea tranzactiilor si a caror existenta se bazeaza pe principiul cresterii perpetue, s-au dus pe Apa Sambetei. Acum, mai adevarat ca niciodata, cash is king. Bancile de investitii concediaza 2/3 din personal. Cine nu are cash in the vault pentru urmatoarele 12 luni are o problema. Cine are linii de finantare semnate este sfatuit sa si le traga 100%, acum. Dobanzile se indreapta catre 0%. Deflatia este cu noi (1 dolar galonul este aproape).
Ce ne ramane de facut, in conditiile acestea?
duminică, noiembrie 30, 2008
sâmbătă, noiembrie 29, 2008
Best of nascutinromania
Cine vorbea de nonlinearitate? Aud?
Un post de-al meu, king of search Google 'raspunderea in afaceri' !
I'm good, dammit :) Chiar mi-a placut si mie ce am scris atunci.
Un post de-al meu, king of search Google 'raspunderea in afaceri' !
I'm good, dammit :) Chiar mi-a placut si mie ce am scris atunci.
Clausewitz / On War
"Given the nature of the subject, we must remind ourselves that it is simply not possible to construct a model for the art of war that can serve as a scaffolding on which the commander can rely for support at any time."
Postez aici un link la un articol care mie mi-a placut foarte mult.
The overall pattern is clear: war seen as a nonlinear phenomenon-as Clausewitz sees it-is inherently unpredictable by analytical means. Chance and complexity dominate simplicity in the real world. Thus no two wars are ever the same. No war is guaranteed to remain structurally stable. No theory can provide the analytical short-cuts necessary to allow us to skip ahead of the "running" of the actual war. No realistic assumptions offer a way to bypass these uncomfortable truths. Yet these truths have the virtue that they help us identify the blinders we impose on our thinking when we attempt to linearize. And what Clausewitz says about the conduct of war applies to the study of war: "once barriers-which in a sense consist only in man's ignorance of what is possible-are torn down, they are not so easily set up again.
sâmbătă, octombrie 18, 2008
Semi
Anul asta am alergat doua semi-uri, cu timpi modesti dar promitatori. Anul viitor as vrea sa fac un maraton in 3h50'.
Pana atunci, training!
Pana atunci, training!
sâmbătă, octombrie 04, 2008
Stuff
m urmarit ieri pe ft.com un video cu fostul chief-economist al Morgan Stanley, actualmente chairman al MS Asia. Omul are o reputatie de Cassandra, a anticipat in urma cu cativa ani ca sansele Americii sa iasa din criza fara falimente foarte rasunatoare sunt mai mici de 10%.
In fine, trecand peste technicalitatile argumentatiei sale, el spune acum un lucru foarte clar: ca unul dintre marii vinovati despre care nu se discuta este Alan Greenspan, un reckless libertarian cum ii spune acest tip, care a vandut prea ieftin banii (rata dobanzii pe care o incaseaza FEDul pentru imprumuturile date bancilor a fost mentinuta la niveluri scazute de catre Greenspan) si a incurajat dezvoltarea unui sistem financiar complex pe care, spune tot tipul asta, Alan Greenspan nu il intelegea.
Mi se pare un milestone chestia asta in dezbaterea publica.
...
Ce sta la baza crizei, insa, pare sa fie supraconsumul, intr-un cuvant. Americanii sunt datori pana in albul ochilor, dar au institutii care constrang indivizii sa isi plateasca la timp datoriile (e.g. Chapter 11 / faliment personal, scoring al bonitatii bazat pe comportament de plata) ceea ce conduce la obsesia muncii. Americanii consuma ca spartii si muncesc pe rupte. Bancile au profitat din plin de asta, marindu-si capilaritatea retelelor de vanzari si inovand continuu.
Sunt in prezent foarte multe campanii de informare care prezinta oamenilor mai transparent riscurile la care se expun cumparand diverse produse financiar-bancare. Si noi, in Romania, incepem sa simtim consecintele indatorarii excesive, premature.
...
Dar lucrurile nu sunt deloc simple. Unde incepe si unde se termina legitimitatea Statului de a reglementa domeniul vast al comertului cu capital? Care sunt principiile fundamentale care sunt rafinate in decizii politice, legi, norme si regulamente?
Ocazional, capitalismul (i.e. competitia pentru capital) aduce crize. Ele sunt neintentionate, imposibil de anticipat consensual (i.e. exista voci care le prezic, dar exista cel putin la fel de multe voci care le conteste iminenta si/sau magnitudinea). Atunci, cum pot fi reglementate fara ca reglementarea sa fie intruziva, excesiva, ineficienta?
...
Razboi si pace. Pe timp de razboi trebuie sa iei decizii rapid, folosind instrumentele pe care la ai la dispozitie. Lectia americana este aceasta: daca vrem sa ne ferim de excesele politicienilor pe timp de razboi, trebuie sa avem grija ca institutiile sa fie reglate pe timp de pace, atunci cand nu stam cu presiunea timpului.
In Romania avem o problema mare, pentru ca ne creste economia foarte rapid si Statul este inca foarte populat de autoritarieni corupti, imbecilizati de comunism si pervertiti de tranzitie. Exemplele sunt numeroase.
Este nevoie de implicare in politica a oamenilor inteligenti, integri, educati in spirit liberal. Fara acestia, suntem in pericol sa stam la mana idiotilor din prezent.
In fine, trecand peste technicalitatile argumentatiei sale, el spune acum un lucru foarte clar: ca unul dintre marii vinovati despre care nu se discuta este Alan Greenspan, un reckless libertarian cum ii spune acest tip, care a vandut prea ieftin banii (rata dobanzii pe care o incaseaza FEDul pentru imprumuturile date bancilor a fost mentinuta la niveluri scazute de catre Greenspan) si a incurajat dezvoltarea unui sistem financiar complex pe care, spune tot tipul asta, Alan Greenspan nu il intelegea.
Mi se pare un milestone chestia asta in dezbaterea publica.
...
Ce sta la baza crizei, insa, pare sa fie supraconsumul, intr-un cuvant. Americanii sunt datori pana in albul ochilor, dar au institutii care constrang indivizii sa isi plateasca la timp datoriile (e.g. Chapter 11 / faliment personal, scoring al bonitatii bazat pe comportament de plata) ceea ce conduce la obsesia muncii. Americanii consuma ca spartii si muncesc pe rupte. Bancile au profitat din plin de asta, marindu-si capilaritatea retelelor de vanzari si inovand continuu.
Sunt in prezent foarte multe campanii de informare care prezinta oamenilor mai transparent riscurile la care se expun cumparand diverse produse financiar-bancare. Si noi, in Romania, incepem sa simtim consecintele indatorarii excesive, premature.
...
Dar lucrurile nu sunt deloc simple. Unde incepe si unde se termina legitimitatea Statului de a reglementa domeniul vast al comertului cu capital? Care sunt principiile fundamentale care sunt rafinate in decizii politice, legi, norme si regulamente?
Ocazional, capitalismul (i.e. competitia pentru capital) aduce crize. Ele sunt neintentionate, imposibil de anticipat consensual (i.e. exista voci care le prezic, dar exista cel putin la fel de multe voci care le conteste iminenta si/sau magnitudinea). Atunci, cum pot fi reglementate fara ca reglementarea sa fie intruziva, excesiva, ineficienta?
...
Razboi si pace. Pe timp de razboi trebuie sa iei decizii rapid, folosind instrumentele pe care la ai la dispozitie. Lectia americana este aceasta: daca vrem sa ne ferim de excesele politicienilor pe timp de razboi, trebuie sa avem grija ca institutiile sa fie reglate pe timp de pace, atunci cand nu stam cu presiunea timpului.
In Romania avem o problema mare, pentru ca ne creste economia foarte rapid si Statul este inca foarte populat de autoritarieni corupti, imbecilizati de comunism si pervertiti de tranzitie. Exemplele sunt numeroase.
Este nevoie de implicare in politica a oamenilor inteligenti, integri, educati in spirit liberal. Fara acestia, suntem in pericol sa stam la mana idiotilor din prezent.
duminică, septembrie 28, 2008
Paul Newman
De ce l-am iubit pe Paul Newman atat de mult, cu totii? Bunatatea omului respira prin toti porii. Si totusi, nu era un papa-lapte. Dimpotriva, Paul Newman a fost un barbat plin de curaj. Nu si-a ales roluri de om perfect, ci a stiut sa isi traiasca personajele perfect.
Moartea lui e relativa - dispare fizic, nu mai poate motiva oamenii de langa el sa ii continue proiectele generoase. Insa munca lui, needless to add, va sensibiliza oamenii din toate timpurile.
Paul Newman este esenta Americana, pentru mine. Spirit liberal, curaj, munca plina de abnegatie, modestie neverosimila si atat de multa generozitate. In fine, un om care a trait cinci decenii alaturi de sotia lui (cum spunea el, de ce sa manance hamburger, cand are acasa friptura). Un filantrop care a acoperit cu dragoste tragica viata a copiilor bolnavi incurabil. In fine, un pilot de curse care a supravietuit pericolelor - ceea ce spune, o data in plus, ceva despre abilitatile lui de innascute de leader.
De la Paul Newman putem incerca sa invatam cum sa traim esential.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)