O discutie pe forumul Cotidianului intinsa pe 16 pagini.
Enjoy it -
vineri, martie 18, 2005
luni, martie 14, 2005
On liberty on my own
Daca putem sa fim liberi numai atata timp cat suntem in viata, si daca viata e un continuum de evenimente, atunci inseamna ca libertatea individuala e o resursa limitata!
Asadar, ca orice resursa limitata, si libertatea poate fi rationalizata. Se poate spune ca daca e dezirabil sa fii cat mai liber, atunci trebuie sa ai capacitatea de a rationaliza cat mai eficient.
Rationalizarea e un intens proces cognitiv, de buna seama. Cum se intampla, ne nastem intr'o piele data, avem un cod genetic si social predeterminat. Nu ai asadar libertatea de a alege unde iti vei incerca sansa pe pamant. O data nascut, nu iti ramane de facut decat sa traiesti.
Viata ta e un continuum de evenimente. Inveti ca unele pot fi controlate, altele nu. Dar simti in nari aroma libertatii, ai aripi si vrei sa zbori. Dumnezeu ti'a dat tanjirea dupa libertate...
The point is, in viata trebuie sa tinzi catre realizarea potentialului libertatii tale. Dumnezeu a dat Omului puterea sa schimbe unele lucruri prin vointa si perseverenta.
Spirit Liber
Asadar, ca orice resursa limitata, si libertatea poate fi rationalizata. Se poate spune ca daca e dezirabil sa fii cat mai liber, atunci trebuie sa ai capacitatea de a rationaliza cat mai eficient.
Rationalizarea e un intens proces cognitiv, de buna seama. Cum se intampla, ne nastem intr'o piele data, avem un cod genetic si social predeterminat. Nu ai asadar libertatea de a alege unde iti vei incerca sansa pe pamant. O data nascut, nu iti ramane de facut decat sa traiesti.
Viata ta e un continuum de evenimente. Inveti ca unele pot fi controlate, altele nu. Dar simti in nari aroma libertatii, ai aripi si vrei sa zbori. Dumnezeu ti'a dat tanjirea dupa libertate...
The point is, in viata trebuie sa tinzi catre realizarea potentialului libertatii tale. Dumnezeu a dat Omului puterea sa schimbe unele lucruri prin vointa si perseverenta.
Spirit Liber
duminică, martie 13, 2005
Libertate si curaj
Se poate disocia problema libertatii de cea a curajului? Cu alte cuvinte, poate cineva sa isi castige libertatea (de a decide in cele ce'l privesc) fara sa aiba curajul de a lua decizii riscante?
Sa luam cazul unor femei batute sistematic de soti. In majoritatea partilor lumii, aceste femei au libertati individuale garantate public. Ele ar putea, tehnic, cere sprijinul autoritatilor. Si totusi, multe asemenea femei aleg sa isi continue viata alaturi de bestiile care le maltrateaza. Se intampla asta pentru ca fundamental, aceste femei nu au curajul sa ia decizia respectiva?
Ce e curajul? Poate o persoana fi curajoasa si in acelasi timp rationala? Cum stim ca trebuie sa avem curajul de a lua atitudine intr'o situatie sau alta pentru a proteja libertatile noastre sau ale altora?
Si daca stim ca suntem lasi, putem sa invatam sa fim curajosi?...
Sa luam cazul unor femei batute sistematic de soti. In majoritatea partilor lumii, aceste femei au libertati individuale garantate public. Ele ar putea, tehnic, cere sprijinul autoritatilor. Si totusi, multe asemenea femei aleg sa isi continue viata alaturi de bestiile care le maltrateaza. Se intampla asta pentru ca fundamental, aceste femei nu au curajul sa ia decizia respectiva?
Ce e curajul? Poate o persoana fi curajoasa si in acelasi timp rationala? Cum stim ca trebuie sa avem curajul de a lua atitudine intr'o situatie sau alta pentru a proteja libertatile noastre sau ale altora?
Si daca stim ca suntem lasi, putem sa invatam sa fim curajosi?...
sâmbătă, martie 12, 2005
Romanii in Europa
Romanii au fara indoiala o faima foarte proasta. Din pacate, ea e justificata de miile de infractiuni pe care le fac in cam toate partile Europei. Putine sunt locurile care sa nu fi fost calcate de hoti romani, cateva sunt burgurile netalharite de ai nostri, rare sunt strazile din capitalele europene pe care sa nu fi cersit romani, nenumarate sunt parcarile in care prostituate romance au facut un ban pe pielea lor.
Asa au fost anii 90 - ai crimei, talhariei, cersetoriei, prostitutiei romanesti in Europa. Trebuie sa acceptam treaba asta. Oricum, greul a trecut: in mare parte, raul pe care puteau sa'l faca oamenii astia a cam fost facut.
Dupa ce au fost nevoiti sa indure scursurile societatii romanesti, europenii au mai avut totusi resurse sa inteleaga, treptat, ca cea mai mare parte dintre romani sunt oameni simpli, aproape naivi, generosi, invatati cu munca grea, supusi si cumsecade. Asa se intampla ca zeci de mii de alti de'ai nostri, sa le zicem capsunari, au umplut in tacere golurile lasate in low-end ul pietei muncii europene.
Dar surpriza de proportii e atunci cand europenii iau contact cu oamenii ca noi! In ultimii doi-trei ani au putut fi vazuti turisti romani in mai toate partile europei: oameni indeobste guralivi, simpatici, foarte curiosi, bine imbracati si cu bani disponibili pentru micile distractii, acesti romani sunt cu nimic inferiori celorlati europeni.
Mai exista si categoria celor care au mers la studii si/sau lucreaza pentru mari companii europene. Numarul si calitatea lor e in crestere, si chiar incepe sa se formeze o oarecare impresie in Europa corporatista ca acesti romani educati, dintr'o varietate de motive, sunt superiori altor est-europeni (se pare ca e o combinatie fericita de hard-work si 'spirit latin' specific acestor romani, cel putin mie asta imi ajunge la urechi).
Eu as spune ca in maxim 5 (cinci) ani romanii isi vor fi schimbat foarte mult in bine faima in Europa, si cred ca viitorul, well, nu suna rau deloc (sic!).
Desi multa vreme a trebuit sa strang din dinti, acum sunt foarte relaxat sa spun ca sunt roman. Daca n'ar suna atat de ingrozitor de prost as spune ca sunt chiar mandru ca sunt roman.
Asa au fost anii 90 - ai crimei, talhariei, cersetoriei, prostitutiei romanesti in Europa. Trebuie sa acceptam treaba asta. Oricum, greul a trecut: in mare parte, raul pe care puteau sa'l faca oamenii astia a cam fost facut.
Dupa ce au fost nevoiti sa indure scursurile societatii romanesti, europenii au mai avut totusi resurse sa inteleaga, treptat, ca cea mai mare parte dintre romani sunt oameni simpli, aproape naivi, generosi, invatati cu munca grea, supusi si cumsecade. Asa se intampla ca zeci de mii de alti de'ai nostri, sa le zicem capsunari, au umplut in tacere golurile lasate in low-end ul pietei muncii europene.
Dar surpriza de proportii e atunci cand europenii iau contact cu oamenii ca noi! In ultimii doi-trei ani au putut fi vazuti turisti romani in mai toate partile europei: oameni indeobste guralivi, simpatici, foarte curiosi, bine imbracati si cu bani disponibili pentru micile distractii, acesti romani sunt cu nimic inferiori celorlati europeni.
Mai exista si categoria celor care au mers la studii si/sau lucreaza pentru mari companii europene. Numarul si calitatea lor e in crestere, si chiar incepe sa se formeze o oarecare impresie in Europa corporatista ca acesti romani educati, dintr'o varietate de motive, sunt superiori altor est-europeni (se pare ca e o combinatie fericita de hard-work si 'spirit latin' specific acestor romani, cel putin mie asta imi ajunge la urechi).
Eu as spune ca in maxim 5 (cinci) ani romanii isi vor fi schimbat foarte mult in bine faima in Europa, si cred ca viitorul, well, nu suna rau deloc (sic!).
Desi multa vreme a trebuit sa strang din dinti, acum sunt foarte relaxat sa spun ca sunt roman. Daca n'ar suna atat de ingrozitor de prost as spune ca sunt chiar mandru ca sunt roman.
vineri, martie 11, 2005
Nota
Nota de subsol: tot citind despre shi'a si sunni incep sa fiu realmente captivat de incredibila complexitate teologica, istorica, politica a lumii arabe...
marți, martie 08, 2005
Poveste alpina (2)
continuarea povestii (1)
Cum se intampla, munca asidua a acestor neobositi cautatori de adevar a dat roade. Oamenii locului au fost bucurosi, si intrucatva flatati, sa citeasca in presa locala note despre recentele articole publicate in revistele academice de specialitate.
Spre deosebire de multi cercetatori, localnicii nu percepeau insa schimbarile survenite in modul de organizare locala si regionala ca fiind in nici un fel revolutionare. Pentru ei, problematica participarii femeilor in viata publica, acum subiect de dezbatere publica, era mai degraba o chestiune legata de functionarea optimala a comunitatii lor, adica o treaba masurabila dupa variabile simple si precise ca pregatire profesionala, abilitati tehnice, indemanare, disponibilitate de deplasare in teritoriu, disponibilitate de munca in conditii toxice si alte asemenea.
Atat barbatii cat si femeile locului vedeau discutia asta ca fiind naturala, expresie a expansiunii economice globale, tinand cont de nevoia reala, desi moderata, de adaptare a produselor si serviciilor locale la cererile unei piete internationale din ce in ce mai competitive.
Ca atare, mentionarea numelui micului satuc in lista de referinte a vreunei specialiste in feminism a creat la inceput stanjeneala celor care erau pusi in situatia sa dea explicatii (cu predilectie parohul si primarul). O data cu aparitia internetului, insa, aceasta stanjeneala (in fapt o oarecare modestie specifica oamenilor de munte), a inceput sa se transforme in frustrare, iar mai tarziu in furie: Google facuse posibila cautarea referintelor dupa numele satului devenit, fara voia lui, emblematic pentru miscarea feminista internationala. Nu e greu de inteles de ce, in pofida miilor de articole care militau pentru contrariu, celebritatea asta sui generis era un lucru dezavuat asisderea de barbatii si femeile locului.
Nimeni nu a fost insa prea mirat atunci cand interesul acestor oameni de stiinta pentru micul sat alpin a inceput sa scada dupa un timp. In cele din urma abia daca isi mai amintea cineva despre lungile seri petrecute in compania acestor vizitatori neobisnuiti. Ironic, dar cum se intampla atat de frecvent in viata, o data cu diversificarea portofoliului de produse si servicii locale ca urmare a alocarii de resurse noi (i.e. tinere fete re-orientate catre practici profesionale cu valoare-adaugata mare, intre care turismul ocupa un loc de varf si ca urmare a publicitatii din trecut) referintele 'feministe' au inceput sa paleasca.
Frumoasa regiune alpina si energicii barbati si femei care ii poarta de grija traiesc fericiti, in bunastare si echilibru.
Cum se intampla, munca asidua a acestor neobositi cautatori de adevar a dat roade. Oamenii locului au fost bucurosi, si intrucatva flatati, sa citeasca in presa locala note despre recentele articole publicate in revistele academice de specialitate.
Spre deosebire de multi cercetatori, localnicii nu percepeau insa schimbarile survenite in modul de organizare locala si regionala ca fiind in nici un fel revolutionare. Pentru ei, problematica participarii femeilor in viata publica, acum subiect de dezbatere publica, era mai degraba o chestiune legata de functionarea optimala a comunitatii lor, adica o treaba masurabila dupa variabile simple si precise ca pregatire profesionala, abilitati tehnice, indemanare, disponibilitate de deplasare in teritoriu, disponibilitate de munca in conditii toxice si alte asemenea.
Atat barbatii cat si femeile locului vedeau discutia asta ca fiind naturala, expresie a expansiunii economice globale, tinand cont de nevoia reala, desi moderata, de adaptare a produselor si serviciilor locale la cererile unei piete internationale din ce in ce mai competitive.
Ca atare, mentionarea numelui micului satuc in lista de referinte a vreunei specialiste in feminism a creat la inceput stanjeneala celor care erau pusi in situatia sa dea explicatii (cu predilectie parohul si primarul). O data cu aparitia internetului, insa, aceasta stanjeneala (in fapt o oarecare modestie specifica oamenilor de munte), a inceput sa se transforme in frustrare, iar mai tarziu in furie: Google facuse posibila cautarea referintelor dupa numele satului devenit, fara voia lui, emblematic pentru miscarea feminista internationala. Nu e greu de inteles de ce, in pofida miilor de articole care militau pentru contrariu, celebritatea asta sui generis era un lucru dezavuat asisderea de barbatii si femeile locului.
Nimeni nu a fost insa prea mirat atunci cand interesul acestor oameni de stiinta pentru micul sat alpin a inceput sa scada dupa un timp. In cele din urma abia daca isi mai amintea cineva despre lungile seri petrecute in compania acestor vizitatori neobisnuiti. Ironic, dar cum se intampla atat de frecvent in viata, o data cu diversificarea portofoliului de produse si servicii locale ca urmare a alocarii de resurse noi (i.e. tinere fete re-orientate catre practici profesionale cu valoare-adaugata mare, intre care turismul ocupa un loc de varf si ca urmare a publicitatii din trecut) referintele 'feministe' au inceput sa paleasca.
Frumoasa regiune alpina si energicii barbati si femei care ii poarta de grija traiesc fericiti, in bunastare si echilibru.
Poveste alpina (1)
In micul sat de la poalele alpilor e bine-stiut ca generatiile trecute au divizat comunitatea dupa sex. Cancelaria parohiei pastreaza bine ordonate calendarele activitatilor de la infiintare pana in prezent: dovada segregarii enoriasilor e intacta.
Aceste lucruri sunt acum insa de domeniul trecutului. Cum se intampla, relatiile intre barbatii si femeile locului au evoluat pana acolo incat, in prezent, se pune problema nevoii celui de'al treilea sex (vezi teoria jocurilor, just kiddin').
Emanciparea femeilor acestei mici comunitati rurale nu s'a produs insa ca urmare a unui contact cu Internationala Socialista, nici de pe urma unei neasteptate intoarcei acasa a vreunei fiice studioase. A fost pesemne in natura firii ca prosperul satuc sa'si caute echilibrul (i.e. nash ! sic) lasand cuvioaselor posibilitatea de a sta amestacate cu barbatii.
A fost o simpla chestiune de timp ca exemplul satucului sa fie urmat de altele de pe partea cealalta a muntelui. In cativa ani, intreg cantonul adoptase noua regula si se intrevedea chiar posibilitatea extinderii acestei practici si la nivel politic: cativa liberali nu excludeau ca probabila prezenta unora dintre cele mai destoinice femei pe listele lor electorale.
Micul proces de desegregare, care altfel se desfasura in limitele civilizatiei seculare specifice unei largi arii culturale din zona savoiarda, ajunsese intre timp subiect de dezbatere academica. Feluriti indivizi, cu specializari variate (e.g. filosofia stiintelor sociale, econometrie, antropologie culturala, ba chiar si un obstetrician) vizitasera, intre multi altii, satul.
Satenii acceptasera discutiile fara sa puna mari probleme. In jurul unei sticle cu vin bun si desfatandu'se cu o friptura de vitel, oamenii locului povesteau cu haz istorii fel de fel. Cum se intampla, aceste mici depanari de amintiri, simple fapte lipsite de aparenta (sau cel putin asa credeau satenii) au dovedit a ascunde invataminte adanci.
Sub lupa omului de stiinta, activitatile casnice pre-desegregare au devenit underground movements, iar frumoasele seri petrecute de barbati in carciuma, dupa ostevitorul cosit de dupa zi, erau veritabile machoistic self-enforcements.
Sfarsitul primei parti, continuarea mai sus.
Aceste lucruri sunt acum insa de domeniul trecutului. Cum se intampla, relatiile intre barbatii si femeile locului au evoluat pana acolo incat, in prezent, se pune problema nevoii celui de'al treilea sex (vezi teoria jocurilor, just kiddin').
Emanciparea femeilor acestei mici comunitati rurale nu s'a produs insa ca urmare a unui contact cu Internationala Socialista, nici de pe urma unei neasteptate intoarcei acasa a vreunei fiice studioase. A fost pesemne in natura firii ca prosperul satuc sa'si caute echilibrul (i.e. nash ! sic) lasand cuvioaselor posibilitatea de a sta amestacate cu barbatii.
A fost o simpla chestiune de timp ca exemplul satucului sa fie urmat de altele de pe partea cealalta a muntelui. In cativa ani, intreg cantonul adoptase noua regula si se intrevedea chiar posibilitatea extinderii acestei practici si la nivel politic: cativa liberali nu excludeau ca probabila prezenta unora dintre cele mai destoinice femei pe listele lor electorale.
Micul proces de desegregare, care altfel se desfasura in limitele civilizatiei seculare specifice unei largi arii culturale din zona savoiarda, ajunsese intre timp subiect de dezbatere academica. Feluriti indivizi, cu specializari variate (e.g. filosofia stiintelor sociale, econometrie, antropologie culturala, ba chiar si un obstetrician) vizitasera, intre multi altii, satul.
Satenii acceptasera discutiile fara sa puna mari probleme. In jurul unei sticle cu vin bun si desfatandu'se cu o friptura de vitel, oamenii locului povesteau cu haz istorii fel de fel. Cum se intampla, aceste mici depanari de amintiri, simple fapte lipsite de aparenta (sau cel putin asa credeau satenii) au dovedit a ascunde invataminte adanci.
Sub lupa omului de stiinta, activitatile casnice pre-desegregare au devenit underground movements, iar frumoasele seri petrecute de barbati in carciuma, dupa ostevitorul cosit de dupa zi, erau veritabile machoistic self-enforcements.
Sfarsitul primei parti, continuarea mai sus.
joi, martie 03, 2005
De Molinari comentat
de Molinari:
Altfel, in privinta distinctiei libertarieni-non-libertarieni, de ce nu s-ar bucura libertarienii de bunurile publice (doar, vorba aia, sunt si ei buni platitori de taxe...)? La fel, s-ar bucura si intr-o sl, doar ca acestea ar fi produse privat.
Chatalin:
Scuze, deci toata problematica libertariana se reduce la tipul de proprietate al producatorului de bun public?
Si cum adica libertarienii sunt platitori de taxe? Parca militau pentru disolutia completa a statului. Ori statul produce bunuri publice finantate prin taxe colectate de la contribuabili. Daca libertarianii accepta sa plateasca taxe, atunci ei accepta legitimitatea statului ?!
Sa ne intelegem: ori libertarianii vor DISOLUTIA statului, adica producerea de bunuri / servicii este lasata pietei, iar reglementarea se face bottom up as you go, in baza agregarii intereselor individuale, si atunci intregul sistem fiscal e deemed irelevant, de vreme ce e modelat top down (adica se presupune ca TOTI indivizii accepta necritic modelul institutional impus de Stat), deci libertarienii nu mai contribuie la producerea de bunuri publice prin impozite.
Ori, alternativ, libertarienii vor un stat MINIMAL etc // dar aici eu am o problema: unde e diferenta intre LIBERTARIANISM si LIBERALISM?
Altfel, in privinta distinctiei libertarieni-non-libertarieni, de ce nu s-ar bucura libertarienii de bunurile publice (doar, vorba aia, sunt si ei buni platitori de taxe...)? La fel, s-ar bucura si intr-o sl, doar ca acestea ar fi produse privat.
Chatalin:
Scuze, deci toata problematica libertariana se reduce la tipul de proprietate al producatorului de bun public?
Si cum adica libertarienii sunt platitori de taxe? Parca militau pentru disolutia completa a statului. Ori statul produce bunuri publice finantate prin taxe colectate de la contribuabili. Daca libertarianii accepta sa plateasca taxe, atunci ei accepta legitimitatea statului ?!
Sa ne intelegem: ori libertarianii vor DISOLUTIA statului, adica producerea de bunuri / servicii este lasata pietei, iar reglementarea se face bottom up as you go, in baza agregarii intereselor individuale, si atunci intregul sistem fiscal e deemed irelevant, de vreme ce e modelat top down (adica se presupune ca TOTI indivizii accepta necritic modelul institutional impus de Stat), deci libertarienii nu mai contribuie la producerea de bunuri publice prin impozite.
Ori, alternativ, libertarienii vor un stat MINIMAL etc // dar aici eu am o problema: unde e diferenta intre LIBERTARIANISM si LIBERALISM?
Cum se face libertarianismul
lp.org face statementul asta
We hold that all individuals have the right to exercise sole dominion over their own lives, and have the right to live in whatever manner they choose, so long as they do not forcibly interfere with the equal right of others to live in whatever manner they choose.
Intrebare stupida: cum pot coexista "libertarianii" cu ceilalti oameni care accepta contractul social?... Pana la urma liberarienii astia cam zanateci sunt oameni, au familii, nevoi triviale etc. cu alte cuvinte, accesseaza bunuri publice in baza simplei adeverinte de cetatenie (in cazul bunurilor publice cu access reglementat, e.g. servicii medicale de urgenta) sau fara restrictie (in cazul bunurilor publice cu access nereglementat, i.e. un drum public).
Eu vad probleme logistice insurmontabile pe termen scurt. Cred ca solutia tehnica la a implementa un model libertarian e posibila, dar presupune existenta unei metodologii care permite diferentierea libertarienilor de non-libertarieni. Asta ar duce la un fel de access la bunul public ponderat dupa contributia istorica la producerea bunului public (probabil asta ar trebui sa tina cont si de contributia parintilor ne-libertarieni ai unui dilau libertarian, sa zicem in cazul accesului la un drum public).
Bottom line: respingand statul, libertarienii resping si beneficiile welfare statului si evident accesul la bunuri publice. Dar, cum se intampla, a conta pe moralitatea libertarienilor pur si simplu (i.e. pe cuvantul de onoare al acestora ca nu vor utiliza bunuri publice cu access nereglementat, i.e. drumuri publice) ar fi o naivitate. Evident, se vor gasi free-rideri intre libertarieni care vor piggyback statul bunastare.
We hold that all individuals have the right to exercise sole dominion over their own lives, and have the right to live in whatever manner they choose, so long as they do not forcibly interfere with the equal right of others to live in whatever manner they choose.
Intrebare stupida: cum pot coexista "libertarianii" cu ceilalti oameni care accepta contractul social?... Pana la urma liberarienii astia cam zanateci sunt oameni, au familii, nevoi triviale etc. cu alte cuvinte, accesseaza bunuri publice in baza simplei adeverinte de cetatenie (in cazul bunurilor publice cu access reglementat, e.g. servicii medicale de urgenta) sau fara restrictie (in cazul bunurilor publice cu access nereglementat, i.e. un drum public).
Eu vad probleme logistice insurmontabile pe termen scurt. Cred ca solutia tehnica la a implementa un model libertarian e posibila, dar presupune existenta unei metodologii care permite diferentierea libertarienilor de non-libertarieni. Asta ar duce la un fel de access la bunul public ponderat dupa contributia istorica la producerea bunului public (probabil asta ar trebui sa tina cont si de contributia parintilor ne-libertarieni ai unui dilau libertarian, sa zicem in cazul accesului la un drum public).
Bottom line: respingand statul, libertarienii resping si beneficiile welfare statului si evident accesul la bunuri publice. Dar, cum se intampla, a conta pe moralitatea libertarienilor pur si simplu (i.e. pe cuvantul de onoare al acestora ca nu vor utiliza bunuri publice cu access nereglementat, i.e. drumuri publice) ar fi o naivitate. Evident, se vor gasi free-rideri intre libertarieni care vor piggyback statul bunastare.
marți, martie 01, 2005
Public / privat
'Statul' e un concept amibiguu. Indeobste se discuta pe variabilele in care e operationalizat el, i.e. institutiile sale. si Weber a imaginat un sistem social in care statul birocratic administreaza fara probleme bunul public.
Eu as pune problema altfel... sa incep cu un exemplu: daca admitem ca, de pilda, e public dezirabil (deci bun public) ca oamenii sa isi inregistreze automobilele, eu cred ca atunci e o chestiune 'tehnica' mai degraba decat ideologica (i.e. stanga/dreapta) in a stabili carui tip (i.e. public/privat) de institutie ii revine sarcina executiei proiectulul cu pricina.
Intre altele, istoric, indeobste s'a considerat ca un bun public e produs 'mai ieftin' de o institutie publica decat de una privata. experienta a demonstrat ca lucrul asta nu se intampla cu necesitate, de unde si aparitia bunurilor publice administrate privat. in exemplul meu, asta a dus la aparitia unor companii private care presteaza serviciul de inregistrare a automobilelor.
The point is, 'statul' e un concept ambiguu. discutia trebuie pusa in termeni de bun public / privat si executie/administrare de proiecte publice de catre institutii publice/private, sau chiar mai departe, executie/administrare de proiecte private de catre institutii publice/private.
Ajungand aici, devine clar un lucru: indiferent de forma de proprietate (public/privat), institutiile trebuie sa respecte aceleasi principii, spune'le de guvernanta corporatista... aici mi'ar placea sa discut cu cineva care, ca si mine, are experienta muncii in corporatii...
Eu as pune problema altfel... sa incep cu un exemplu: daca admitem ca, de pilda, e public dezirabil (deci bun public) ca oamenii sa isi inregistreze automobilele, eu cred ca atunci e o chestiune 'tehnica' mai degraba decat ideologica (i.e. stanga/dreapta) in a stabili carui tip (i.e. public/privat) de institutie ii revine sarcina executiei proiectulul cu pricina.
Intre altele, istoric, indeobste s'a considerat ca un bun public e produs 'mai ieftin' de o institutie publica decat de una privata. experienta a demonstrat ca lucrul asta nu se intampla cu necesitate, de unde si aparitia bunurilor publice administrate privat. in exemplul meu, asta a dus la aparitia unor companii private care presteaza serviciul de inregistrare a automobilelor.
The point is, 'statul' e un concept ambiguu. discutia trebuie pusa in termeni de bun public / privat si executie/administrare de proiecte publice de catre institutii publice/private, sau chiar mai departe, executie/administrare de proiecte private de catre institutii publice/private.
Ajungand aici, devine clar un lucru: indiferent de forma de proprietate (public/privat), institutiile trebuie sa respecte aceleasi principii, spune'le de guvernanta corporatista... aici mi'ar placea sa discut cu cineva care, ca si mine, are experienta muncii in corporatii...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)