Week 3- sambata 10k, a fost foarte frig in timpul saptamanii.
Week 4 - marti/miercuri dimineata, 5k. Azi 10k.
sâmbătă, ianuarie 24, 2009
luni, ianuarie 19, 2009
Raport & Discurs. Prezidentiale (strong)
Am citit cele doua documente si as zice ca Raportul e mai degraba o parafraza a optiunilor exprimate de Basescu, pe care s-au tesut variatiuni mai mult sau mai putin relevante. Basescu nu isi putea permite sa lanseze conceptul propriu fara sa lase aparenta posibilitatea a dezbaterii.
Nu e insa atat de important in ce masura decalogul prezidential este sau nu este intemeiat in Raport. Mai intai sa intelegem despre ce vorbim, pana la urma, si de ce o facem acum. In esenta, problematizam aici schimbare institutionala si globalizare, si cred ca cei care dezbat ar trebui sa adopte o pozitie teoretica sau alta (ma gandesc, de exemplu, la structuralism versus neo-institutionalism). In linii mari, si eu cred ca se discuta in Raport despre mult prea multe lucruri, si prea succint. Va trebui sa se discute unele lucruri inaintea altora, pe de o parte, si sa ia in calcul faptul ca Basescu isi lanseaza, practic, campania electorala.
In vreme ce tonul in care este redactat Raportul e vag dubitativ, lasand intr-adevar loc de comentarii (care sunt binevenite!), discursul presedintelui e foarte clar: ‘Eu am ales’ spune domnia sa, insistand ca ‘raportul este suficient de consistent pentru a ingadui altor politicieni, partidelor politice, cetatenilor sa imbratiseze alte solutii decat cele pentru care optez’. Nu este suficient de consistent, ci periculos de superficial, as spune eu. Si iata cum, dupa aceste precautii retorice, Basescu ne enumereaza, pe un ton apasat, solutiile imbratisate de el, in numar de zece.
Ca o nota generala (vad ca ati discutat despre asta pe fir), magnitudinea schimbarilor propuse in Raport si reluate, in parte, in discursul sau de Basescu este atat de mare incat cred ca, pur si simplu, nu putem anticipa cu satisfacatoare precizie ce s-ar putea intampla in eventualitatea adoptarii majoritatii masurilor. Sunt de acord ca in Romania avem nevoie de schimbare, dar trebuie sa ne gandim foarte mult la ce anume vrem sa schimbam, si, mai ales, in ce tempo sa o facem. Festina lente!
Desi in Raport se spune ca nu se propune un proiect de inginerie sociala, directiile de actiune sunt atat de diverse (de la reforma relatiilor de putere in Romania, prin plasarea Presedintelui in fruntea Consiliului de Ministri, dizolvarea parlamentului ca “modalitate de taiere a nodului gordian”, reorganizarea in judete mai putine, introducerea unor noi institutii cum ar fi ‘judecatorul de instructie’ etc) incat se are practic in vedere o revolutie politica si, implicit, sociala (adica a raportului dintre cetateteni) si, pe cale de consecinta, economica. Sunt multe lucruri amestecate aici.
Declarativ, scopul lansarii la apa al acestei barci pe care nu s-a uscat bine cleiul, ca sa zic asa, este (asa cum suntem anuntati din prefata Raportului si din preambulul Discursului) acela de a permite modernizarea tarii, in cuvintele Presedintelui, sau ‘europenizarea’ Romaniei, in termenii Raportului. Spune Basescu: ‘in loc sa fie un mecanism util, de deblocare a crizelor, Constitutia noastra a produs disfunctionalitati in mecanismele statului’; […] “o tara care vrea sa se modernizeze si care e impiedicata in acest efort de propria ei lege fundamentala trebuie sa gaseasca resurse pentur a depasi situatia de blocaj, inclusiv de a depasi apatia clasei politice”. Raportul, pe de alta parte, vorbeste despre “decalajul dintre retorica oficiala si practica efectiva”, care “incompatibil cu ethosul pe care il intruchipeaza Uniunea Europeana”.
Aici as spune ca sunt surprins placut de aparitia domnului Mattei Dogan intre membrii comisiei (l-am cunoscut si eu, in urma cu cincisprezece ani, cu ocazia unei intalniri academice, si am citit cu interes cateva dintre cartile sale). Dogan ne vorbeste, in prefata Raportului, despre doua principii pe care trebuie sa le pastram in minte: al votului de incredere constructiv, de inspiratie germana, ‘conform caruia cancelarul nu poate fi constrans sa demisioneze doar prin alegerea de catre parlament a unui nou cancelar, si nu printr-un vot negativ”, si alegerea presedintelui in doua tururi, dupa modelul francez. Ca specialist in sociologie politica si studii comparate, Dogan a facut trimitere la doua institutii cheie ale Europei, i.e. Cancelaria Republicii Federale Germane si la Presedintia Republicii Franceze. Insa tot domnia sa ne aminteste ca reusita unor democratii se explica “mult mai mult prin resursele profunde ale societatii civile si prin cultura politica imunizanta”. Altfel spus, Franta este ceea ce este dupa indelungate tragice, sangeroase negocieri, care au intarit institutiile sociale si politice.
Desi este bineinteles important sa cunoastem varietatea de constructii institutionale existente in lume, si in particular in statele Uniunii Europene, nu ar trebui sa discutam intai despre propria istorie politica si sociala inainte de a ne grabi sa adoptam modelele altor societati? In privinta asta raportul este foarte sec. Eu ma numar printre cei care cred ca societatile sunt un fel de palimpseste, papirusuri pe care se mai vad urme vagi ale vechilor texte, peste care s-a rescris de multe ori.
In fine, mai cred ca Basescu, la un maxim, supraestimeaza eficienta schimbarii institutionale revolutionare si subestimeaza, in acelasi timp, importanta celei evolutionare, incrementale. Daca politicienii ar invata istorie, atunci ar intelege ca rolul lor este de a gasi ritmul ideal al schimbarii, si mixul de reforme care sincronizeaza schimbarile formale cu cele din spatiul cognitiv-cultural.
O sa dau doua exemple.
Cuza a facut o serie de reforme, cea mai importanta fiind cea agricola. El a trecut peste o treime din suprafata agricola a Romaniei din mainile marilor proprietari (biserica, mosieri) in cele ale famiilor de tarani. Modificarea revolutionara nu a fost, insa, urmata de beneficiile asteptate. Tara a intrat in criza economica, taranii, nedispunand de capital, nu au putut folosi eficient resursa de care dispuneau brusc, iar mosierii au fost incapabili sa cultive intensiv suprafetele mult mai mici. O mare problema, in contextul respectiv, a fost absenta totala a mecanicilor agricoli, si, derivat din asta, costurile astronomice de intretinere a masinilor agricole cumparate de mosieri. De asemenea, absenta topografilor specializati a facut imposibila cadastrarea corecta a suprafetelor de pamant alocate taranilor, lucru care a aruncat familiile de tarani in dispute interminabile. Practic, decizia de a reforma agricultura a fost o simpla lege publicata peste noapte de primul-ministru Kogalniceanu, urmata de o serie lunga de circulare deseori contradictorii trimise prefecturilor. Confuzie, imprecizie, haos – totul a condus la esecul reformei si l-a costat pe Cuza chiar tronul. In acest prim exemplu, schimbarea institutionala revolutionara nu a fost eficienta pentru ca a ignorat realitatile sociale si economice, a ramas un deziderat teoretic care nu s-a putut aplica benefic in practica, ajungandu-se la o pierdere neta. Datorita erorilor colosale facute de Cuza si Kogalniceanu s-a ajuns, cateva decenii mai tarziu, la rascoale taranesti cu sfarsit tragic.
Al doile exemplu este cel al revolutiilor din Estul Europei. Numerosi teoreticieni ai schimbarii sociale au analizat procesele tranzitiei in fostele state comuniste. Ce s-a observat este ca desi schimbarea s-a produs foarte rapid in plan normativ-formal (i.e. modificarea retoricii politice de la comunism – centralism la neoliberalism-privatizare), ea nu a fost decat graduala in planurile cognitiv-cultural si legislativ.
Dar probabil ca Presedintele nu are nici timpul, nici disponibilitatea analizei serioase. Basescu a decis, el trebuie sa iasa invingator din disputa cu o clasa politica careia ii spune apatica, si asta cu orice pret. Cum spuneau dictatorii din alte vremuri, “daca voi nu ma vreti, eu va vreau”, sau “dupa mine, potopul!”
Nu e insa atat de important in ce masura decalogul prezidential este sau nu este intemeiat in Raport. Mai intai sa intelegem despre ce vorbim, pana la urma, si de ce o facem acum. In esenta, problematizam aici schimbare institutionala si globalizare, si cred ca cei care dezbat ar trebui sa adopte o pozitie teoretica sau alta (ma gandesc, de exemplu, la structuralism versus neo-institutionalism). In linii mari, si eu cred ca se discuta in Raport despre mult prea multe lucruri, si prea succint. Va trebui sa se discute unele lucruri inaintea altora, pe de o parte, si sa ia in calcul faptul ca Basescu isi lanseaza, practic, campania electorala.
In vreme ce tonul in care este redactat Raportul e vag dubitativ, lasand intr-adevar loc de comentarii (care sunt binevenite!), discursul presedintelui e foarte clar: ‘Eu am ales’ spune domnia sa, insistand ca ‘raportul este suficient de consistent pentru a ingadui altor politicieni, partidelor politice, cetatenilor sa imbratiseze alte solutii decat cele pentru care optez’. Nu este suficient de consistent, ci periculos de superficial, as spune eu. Si iata cum, dupa aceste precautii retorice, Basescu ne enumereaza, pe un ton apasat, solutiile imbratisate de el, in numar de zece.
Ca o nota generala (vad ca ati discutat despre asta pe fir), magnitudinea schimbarilor propuse in Raport si reluate, in parte, in discursul sau de Basescu este atat de mare incat cred ca, pur si simplu, nu putem anticipa cu satisfacatoare precizie ce s-ar putea intampla in eventualitatea adoptarii majoritatii masurilor. Sunt de acord ca in Romania avem nevoie de schimbare, dar trebuie sa ne gandim foarte mult la ce anume vrem sa schimbam, si, mai ales, in ce tempo sa o facem. Festina lente!
Desi in Raport se spune ca nu se propune un proiect de inginerie sociala, directiile de actiune sunt atat de diverse (de la reforma relatiilor de putere in Romania, prin plasarea Presedintelui in fruntea Consiliului de Ministri, dizolvarea parlamentului ca “modalitate de taiere a nodului gordian”, reorganizarea in judete mai putine, introducerea unor noi institutii cum ar fi ‘judecatorul de instructie’ etc) incat se are practic in vedere o revolutie politica si, implicit, sociala (adica a raportului dintre cetateteni) si, pe cale de consecinta, economica. Sunt multe lucruri amestecate aici.
Declarativ, scopul lansarii la apa al acestei barci pe care nu s-a uscat bine cleiul, ca sa zic asa, este (asa cum suntem anuntati din prefata Raportului si din preambulul Discursului) acela de a permite modernizarea tarii, in cuvintele Presedintelui, sau ‘europenizarea’ Romaniei, in termenii Raportului. Spune Basescu: ‘in loc sa fie un mecanism util, de deblocare a crizelor, Constitutia noastra a produs disfunctionalitati in mecanismele statului’; […] “o tara care vrea sa se modernizeze si care e impiedicata in acest efort de propria ei lege fundamentala trebuie sa gaseasca resurse pentur a depasi situatia de blocaj, inclusiv de a depasi apatia clasei politice”. Raportul, pe de alta parte, vorbeste despre “decalajul dintre retorica oficiala si practica efectiva”, care “incompatibil cu ethosul pe care il intruchipeaza Uniunea Europeana”.
Aici as spune ca sunt surprins placut de aparitia domnului Mattei Dogan intre membrii comisiei (l-am cunoscut si eu, in urma cu cincisprezece ani, cu ocazia unei intalniri academice, si am citit cu interes cateva dintre cartile sale). Dogan ne vorbeste, in prefata Raportului, despre doua principii pe care trebuie sa le pastram in minte: al votului de incredere constructiv, de inspiratie germana, ‘conform caruia cancelarul nu poate fi constrans sa demisioneze doar prin alegerea de catre parlament a unui nou cancelar, si nu printr-un vot negativ”, si alegerea presedintelui in doua tururi, dupa modelul francez. Ca specialist in sociologie politica si studii comparate, Dogan a facut trimitere la doua institutii cheie ale Europei, i.e. Cancelaria Republicii Federale Germane si la Presedintia Republicii Franceze. Insa tot domnia sa ne aminteste ca reusita unor democratii se explica “mult mai mult prin resursele profunde ale societatii civile si prin cultura politica imunizanta”. Altfel spus, Franta este ceea ce este dupa indelungate tragice, sangeroase negocieri, care au intarit institutiile sociale si politice.
Desi este bineinteles important sa cunoastem varietatea de constructii institutionale existente in lume, si in particular in statele Uniunii Europene, nu ar trebui sa discutam intai despre propria istorie politica si sociala inainte de a ne grabi sa adoptam modelele altor societati? In privinta asta raportul este foarte sec. Eu ma numar printre cei care cred ca societatile sunt un fel de palimpseste, papirusuri pe care se mai vad urme vagi ale vechilor texte, peste care s-a rescris de multe ori.
In fine, mai cred ca Basescu, la un maxim, supraestimeaza eficienta schimbarii institutionale revolutionare si subestimeaza, in acelasi timp, importanta celei evolutionare, incrementale. Daca politicienii ar invata istorie, atunci ar intelege ca rolul lor este de a gasi ritmul ideal al schimbarii, si mixul de reforme care sincronizeaza schimbarile formale cu cele din spatiul cognitiv-cultural.
O sa dau doua exemple.
Cuza a facut o serie de reforme, cea mai importanta fiind cea agricola. El a trecut peste o treime din suprafata agricola a Romaniei din mainile marilor proprietari (biserica, mosieri) in cele ale famiilor de tarani. Modificarea revolutionara nu a fost, insa, urmata de beneficiile asteptate. Tara a intrat in criza economica, taranii, nedispunand de capital, nu au putut folosi eficient resursa de care dispuneau brusc, iar mosierii au fost incapabili sa cultive intensiv suprafetele mult mai mici. O mare problema, in contextul respectiv, a fost absenta totala a mecanicilor agricoli, si, derivat din asta, costurile astronomice de intretinere a masinilor agricole cumparate de mosieri. De asemenea, absenta topografilor specializati a facut imposibila cadastrarea corecta a suprafetelor de pamant alocate taranilor, lucru care a aruncat familiile de tarani in dispute interminabile. Practic, decizia de a reforma agricultura a fost o simpla lege publicata peste noapte de primul-ministru Kogalniceanu, urmata de o serie lunga de circulare deseori contradictorii trimise prefecturilor. Confuzie, imprecizie, haos – totul a condus la esecul reformei si l-a costat pe Cuza chiar tronul. In acest prim exemplu, schimbarea institutionala revolutionara nu a fost eficienta pentru ca a ignorat realitatile sociale si economice, a ramas un deziderat teoretic care nu s-a putut aplica benefic in practica, ajungandu-se la o pierdere neta. Datorita erorilor colosale facute de Cuza si Kogalniceanu s-a ajuns, cateva decenii mai tarziu, la rascoale taranesti cu sfarsit tragic.
Al doile exemplu este cel al revolutiilor din Estul Europei. Numerosi teoreticieni ai schimbarii sociale au analizat procesele tranzitiei in fostele state comuniste. Ce s-a observat este ca desi schimbarea s-a produs foarte rapid in plan normativ-formal (i.e. modificarea retoricii politice de la comunism – centralism la neoliberalism-privatizare), ea nu a fost decat graduala in planurile cognitiv-cultural si legislativ.
Dar probabil ca Presedintele nu are nici timpul, nici disponibilitatea analizei serioase. Basescu a decis, el trebuie sa iasa invingator din disputa cu o clasa politica careia ii spune apatica, si asta cu orice pret. Cum spuneau dictatorii din alte vremuri, “daca voi nu ma vreti, eu va vreau”, sau “dupa mine, potopul!”
Abonați-vă la:
Postări (Atom)