Cei preocupati de schimbarea mentalitatilor prin manipulare stiu foarte bine cum merge mintea omului. Unii dintre acesti manipulatori de informatie sunt foarte activi (au un drive antreprenorial, s'ar zice) in a popula mintile noastre cu imagini/opinii/informatii care sunt depozitate in memoria noastra si ulterior folosite in discursul curent ca rezulat al precesului de cognitie automata, spontana.
Dar nu e nevoie ca cineva sa aiba intentia sa ne manipuleze ca sa ajungem sa evaluam gresit situatii. De fapt, ne'o facem cu mana noastra: rezultatele unor cercetari recente (vorbesc de studii de psihologie cognitiva si memorie) arata ca avem mintile pline de imagini, opinii si informatii carora suntem inclinati sa le atribuim acuratete si plauzibilitate in mod automat (by default) si pe care le folosim zilnic in activitatile rutiniere in procesul cognitiei automate.
Mecanismele de procesare a informatiei sunt fie automate, fie deliberative. Cognitia automata, sau intuitia, e si cea mai frecventa si a fost asimilata in trecut socializarii (din prisma sociologiei culturii). Schemata, adica fie informatia, fie reprezentarea noastra despre informatie, simplifica cognitia si ne scoate din incurcatura: tipificarile, prejudecatile si stereotipiile sunt frecvent folosite ca reductoare ale incertitudinii in viata de zi cu zi. De asta zicem spontan ‘ai dreptate’ sau ‘gresesti’, de pilda, desi nu am cantarit prea bine vorbele noastre.
Dar avem alternativa la capcana asta a intuitiei, a spontaneitatii i.e. deliberarea. Tot psihologia cognitiva ne arata ca, atunci cand oamenii sunt suficient motivati, aceste modele/scheme mentale pot fi schimbate.
In particular, cred ca Romania se poate schimba prin deliberare, prin dezbatere. Prin argumentatii simple dar frecvente, oamenii isi pot recunoaste onest propriile limite si alege sa se schimbe individual, o data ce inteleg ca exista posibilitatea auto-depasirii. Cred orbeste ca samanta descoperirii e sadita in fiecare dintre noi, e un dar dumnezeiesc...
Forumurile Romaniei arata ca dispozitia pentru dialog e imensa. Ce trebuie facut e extrapolarea modelului astuia si la populatia fara access la internet. Consecinta asteptata este schimbarea schemelor mentale mostenite din trecutul glorios dar falimentar, si inlocuirea lor cu unele pentru un viitor mai prozaic, dar prosper.
joi, decembrie 22, 2005
Schimbare
Schimbarea institutionala e un proces incremental rezultat prin imbunatatiri marginale, asa cum argumenteaza foarte bine North (si lista s'ar putea numiadecat extinde cu teoreticieni (neo)/institutionalisti si din sociologie, de la Weber pana la DiMaggio, sa zicem).
Intrebarile cheie sunt: de ce organizatii izomorfe au diferite grade de eficienta si ce variabile pot fi alterate imediat pentru cresterea marginala a outputului si/sau micsorarea costurilor tranzactionale?
Schimbarea tipului de finantare se poate face rapid si e un tip de constrangere care va altera pozitiv productia de educatie pe fondul unor patternuri culturale preexistente prin maximizarea returnului (you get more bang for a buck), stiut fiind ca orice sistem are mai multe stari potentiale de echilibru.
As mai adauga ca desi neoinstitionalismul prezuma o mare omogenitate valorica intr’un grup social dat, in experienta mea personala variabile cheie ca 'respect pentru lege' sau mai specific 'respect pentru proprietate' pot sa varieze semnificativ. Practic poti sa gasesti clustere care co-exista intr'un sistem desi au potentiale foarte diferite. E empirie anecdotica, evident, dar eu am intuitia ca in anumite conditii se poate face o schimbare de clasa prin alterarea unor variabile cheie care explica comportamentul liderilor, cum ar fi etica, inter alia. Problema e ca nu stim precis in ce conditii.
Tot teoria asta spune ca oamenii sunt rationali in sensul ca sunt egoisti, si ca, atunci cand drepturile si obligatiile sunt definite clar, piata va constrange oamenii sa sa ia in calcul costurile actiunilor lor. Practic, daca un director indolent stie ca managementul deficitar e penalizat, el va tinde sa se faca om de treaba si sa bage carca.
Istoria emergentei capitalismului arata ca functional asa stau lucrurile, e ca un fel de anatomie a capitalismului. Problema e ca exista niste intrebari la care nici neoinstitutionalismul economic nu raspunde, legate de etica indivizilor, si aici sunt de ajutor neoinstitutionalistii din sociologie ca Paul DiMaggio, care au explicatii foarte interesante.
Intrebarile cheie sunt: de ce organizatii izomorfe au diferite grade de eficienta si ce variabile pot fi alterate imediat pentru cresterea marginala a outputului si/sau micsorarea costurilor tranzactionale?
Schimbarea tipului de finantare se poate face rapid si e un tip de constrangere care va altera pozitiv productia de educatie pe fondul unor patternuri culturale preexistente prin maximizarea returnului (you get more bang for a buck), stiut fiind ca orice sistem are mai multe stari potentiale de echilibru.
As mai adauga ca desi neoinstitionalismul prezuma o mare omogenitate valorica intr’un grup social dat, in experienta mea personala variabile cheie ca 'respect pentru lege' sau mai specific 'respect pentru proprietate' pot sa varieze semnificativ. Practic poti sa gasesti clustere care co-exista intr'un sistem desi au potentiale foarte diferite. E empirie anecdotica, evident, dar eu am intuitia ca in anumite conditii se poate face o schimbare de clasa prin alterarea unor variabile cheie care explica comportamentul liderilor, cum ar fi etica, inter alia. Problema e ca nu stim precis in ce conditii.
Tot teoria asta spune ca oamenii sunt rationali in sensul ca sunt egoisti, si ca, atunci cand drepturile si obligatiile sunt definite clar, piata va constrange oamenii sa sa ia in calcul costurile actiunilor lor. Practic, daca un director indolent stie ca managementul deficitar e penalizat, el va tinde sa se faca om de treaba si sa bage carca.
Istoria emergentei capitalismului arata ca functional asa stau lucrurile, e ca un fel de anatomie a capitalismului. Problema e ca exista niste intrebari la care nici neoinstitutionalismul economic nu raspunde, legate de etica indivizilor, si aici sunt de ajutor neoinstitutionalistii din sociologie ca Paul DiMaggio, care au explicatii foarte interesante.
Furt de Revolutie?
Multa vreme am fost tentat sa acuz de lasitate 'intelectualitatea' romaneasca (i.e. cum s'a facut ca n'am avut si noi o Carta 77, un Havel). Dupa ce am reflectat si am acumulat mai multa experienta, am concluzionat ca instrumentele de tortura ale comunistilor, securitatea si militia , au fost de o brutalitate deosebita in Romania, si ca exista substantiale diferente calitative intre comunistmul romanesc si cel din alte tari est-europene. Am avut, in Romania, un regim politic comunist absolut criminal pe tot parcursul celor 50 ani (ce exceptia unei scurte, fatalmente, perioade de deschidere la sfarsitul anilor '60).
Cred ca tranzitia de la o stare perfect controlata de un regim criminal la una democratica, in care oamenii pot alege, e de natura sa fie imorala: la iesirea din comunism, romanii erau moralmente sleiti de o disperata lupta de supravietuire. De necrezut pentru oameni intregi la minte, noi ajunseseram sa credem ca aproape orice e public e bun de furat. Romania era, in 1990, o tara decapitata.
S'ar zice, in consecinta, ca Revolutia a fost furata inainte de a se intampla.
Cred ca tranzitia de la o stare perfect controlata de un regim criminal la una democratica, in care oamenii pot alege, e de natura sa fie imorala: la iesirea din comunism, romanii erau moralmente sleiti de o disperata lupta de supravietuire. De necrezut pentru oameni intregi la minte, noi ajunseseram sa credem ca aproape orice e public e bun de furat. Romania era, in 1990, o tara decapitata.
S'ar zice, in consecinta, ca Revolutia a fost furata inainte de a se intampla.
marți, decembrie 20, 2005
Oropsiti de Bolkestein?
Ce i-ar obliga pe capsunari, in catastrofala era post-Bolkestein, sa fuga de la angajatorul spaniol la o firma romaneasca ajunsa in Spania si care i-ar plati ca la Bucuresti? se intreaba Cristian Ghinea in Cotidianul.
Sa zicem ca exista o cantitate variabila de capsuni de cules, CdC. Daca productivitatea muncii pe salariat PS e constanta va rezulta un numar variabil de lucratori necesari recoltarii NL; sa consideram costul pe lucrator variabila CL. Rata de profit a producatorului de capsuni e Rp si e si ea o variabila cu valoare minima Rm. Variatiile Rp sunt explicate de variatii anuale ale CdC, sunt explicate exogen si rezulta in variatiile lui NL.
Producatorii de capsuni au ca obiectiv maximizarea profitului, asa ca ei vor minimiza costurile de productie prin alegerea celui mai ieftin CL disponibil, cost minim Cm.
Bun, acum trebuie sa tinem cont ca munca culegatorilor de capsuni este sezoniera, minim calificata si intensiva. In consecinta, bariera de intrare pe acest segment al pietei muncii este joasa. In conditii de piata unica europeana si libera, se presupune ca un numar foarte mare de indivizi ar fi eligibili pentru activitatea de culegatori. Pe termen scurt, oferta de lucratori va excede cu mult cererea si deci izocuanta se va deplasa rapid pana la valoarea Cm.
Sa zicem ca un capsunar roman in Romania costa cat un nasture Cn care are o valoare fractionala din Cm.
Ce e tragic pentru vechii capsunarii romani rezidenti in Spania, in consecinta, e ca ei isi vor pierde locurile de munca in favoarea unor noi capsunari romani care sunt dispusi sa fie platiti Cnt, adica Cn plus un margin care disconteaza pentru efortul de a fi relocati temporar. Cum somerii romani din Romania au asteptari mici, se presupune ca Cm tinde marginal catre Cnt. Discutia se complica daca se iau in calcul externalitatile, de pilda drepturile vechilor capsunari romani in raport cu legislatia muncii din Spania.
De vreme ce vechii capsunari din Spania vor fi nevoiti fie sa accepte retributii mici, fie sa someze, contributiile lor la contul curent prin transferuri catre Romania se vor diminua, deci va creste deficitul balantei de plati. E posibil ca o parte din ei sa se reintoarca in Romania fiind pusi in imposibilitatea de a sustine costurile de viata in Spania, pe termen scurt ingrosand randurile somerilor. Totusi, exista sansa ca ei sa incerce sa se recalifice in Spania si sa ocupe locuri de munca platite suficient de bine incat sa permita ramanerea in Spania. Aceasta recalificare presupune insa cresterea costurilor tranzactionale pe termen scurt (bani de studii) ceea ce oricum se va reflecta negativ in contul curent al Romaniei.
Pe termen lung insa lucrurile se vor indrepta pentru ca expectatiile salariale ale romanilor sunt in crestere. Din pacate, rata de crestere reala a salariilor din Romania nu e suficient de mare ca sa compenseze efectele acestei directive.
Efectele negative ale directivei nu pot fi contrabalansate imediat; ce se poate face este insa un damage control prin reforme accelerate in Romania, in asa fel incat cresterea economica interna sa compenseze rapid pierderile din transferuri, si, mai important, sa creeze oportunitati mai multe pe piata muncii din Romania.
Sa zicem ca exista o cantitate variabila de capsuni de cules, CdC. Daca productivitatea muncii pe salariat PS e constanta va rezulta un numar variabil de lucratori necesari recoltarii NL; sa consideram costul pe lucrator variabila CL. Rata de profit a producatorului de capsuni e Rp si e si ea o variabila cu valoare minima Rm. Variatiile Rp sunt explicate de variatii anuale ale CdC, sunt explicate exogen si rezulta in variatiile lui NL.
Producatorii de capsuni au ca obiectiv maximizarea profitului, asa ca ei vor minimiza costurile de productie prin alegerea celui mai ieftin CL disponibil, cost minim Cm.
Bun, acum trebuie sa tinem cont ca munca culegatorilor de capsuni este sezoniera, minim calificata si intensiva. In consecinta, bariera de intrare pe acest segment al pietei muncii este joasa. In conditii de piata unica europeana si libera, se presupune ca un numar foarte mare de indivizi ar fi eligibili pentru activitatea de culegatori. Pe termen scurt, oferta de lucratori va excede cu mult cererea si deci izocuanta se va deplasa rapid pana la valoarea Cm.
Sa zicem ca un capsunar roman in Romania costa cat un nasture Cn care are o valoare fractionala din Cm.
Ce e tragic pentru vechii capsunarii romani rezidenti in Spania, in consecinta, e ca ei isi vor pierde locurile de munca in favoarea unor noi capsunari romani care sunt dispusi sa fie platiti Cnt, adica Cn plus un margin care disconteaza pentru efortul de a fi relocati temporar. Cum somerii romani din Romania au asteptari mici, se presupune ca Cm tinde marginal catre Cnt. Discutia se complica daca se iau in calcul externalitatile, de pilda drepturile vechilor capsunari romani in raport cu legislatia muncii din Spania.
De vreme ce vechii capsunari din Spania vor fi nevoiti fie sa accepte retributii mici, fie sa someze, contributiile lor la contul curent prin transferuri catre Romania se vor diminua, deci va creste deficitul balantei de plati. E posibil ca o parte din ei sa se reintoarca in Romania fiind pusi in imposibilitatea de a sustine costurile de viata in Spania, pe termen scurt ingrosand randurile somerilor. Totusi, exista sansa ca ei sa incerce sa se recalifice in Spania si sa ocupe locuri de munca platite suficient de bine incat sa permita ramanerea in Spania. Aceasta recalificare presupune insa cresterea costurilor tranzactionale pe termen scurt (bani de studii) ceea ce oricum se va reflecta negativ in contul curent al Romaniei.
Pe termen lung insa lucrurile se vor indrepta pentru ca expectatiile salariale ale romanilor sunt in crestere. Din pacate, rata de crestere reala a salariilor din Romania nu e suficient de mare ca sa compenseze efectele acestei directive.
Efectele negative ale directivei nu pot fi contrabalansate imediat; ce se poate face este insa un damage control prin reforme accelerate in Romania, in asa fel incat cresterea economica interna sa compenseze rapid pierderile din transferuri, si, mai important, sa creeze oportunitati mai multe pe piata muncii din Romania.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)