duminică, iulie 02, 2006

Care e intrebarea relevanta?

Prezenta armatei in Irak e o resursa pentru diplomatie, poate cea mai importanta. Presedintele Basescu (impreuna cu ministerul de externe, de buna seama) a lucrat - din cate zice The Economist, de pilda - viguros la punerea in practica a planului strategic prin care Marea Neagra este pozitionata geopolitic in contextul extinderii UE si al conflictelor din Orientul Mijlociu.

Este important ca Romania sa isi consolideze o reputatie de stat regional important si partener militar si diplomatic al US? Mie mi se pare ca asta e intrebarea care trebuie raspunsa inainte de a decide iesirea din Irak. Daca raspunsul la intrebarea asta este pozitiv, atunci faptul ca alte tari au decis retragerea devine chair un argument in favoarea ramanerii in Irak, pentru ca diferentiaza si mai mult Romania!

In contextul asta vad eu unul lucrurile, si de asta mi se pare o ineptie politica ca strategia diplomatiei Romaniei (fundamentul celei de aparare) sa fie compromisa (chiar si partial) prin pozitii pur partinice. Oamenii trebuie sa faca o diferenta intre politici interne si politica externa-

Adrenaline rush

Fun time: sa facem un efort de imaginatie si sa ne gandim ca Tariceanu ar fi soferul unui autobuz rablagit care face rata prin coclauri.

Ei, si cum urca rabla pe serpentine, cu motorul pocnind in trei timpi si gainile cotcodacind din plasele navetistilor, odata ce il prind pandaliile pe soferul wannabe f1driver, care trage brusc de volan si face dreapta pe un drumeag desfundat, sa conduca si el un pic mai nervos, off-road. Adrenalina curata!

Cum se intampla, rotile se impotmolira imediat, de trebui sa sara taranetul mai vanjos sa impinga rabla inapoi pe drum. Soferu' o cam sfeclise, da' a scapat doar cu injuraturi si scatoalce.

...........

Caldura mare, prea mare :)

piata e piata

Cred ca trebuie inteles cum functioneaza pietele de capital: o firma se listeaza la bursa in baza unui plan de afaceri pe care vrea sa il finanteze cu banii investitorilor. Exista un asa-zis prospect al afacerii care este circulat cu cei interesati in vederea subscrierii la emisiunea de actiuni. De obicei o banca mare, sau un sindicat de banci cu un lider, se ocupa de negocierea cu investitorii. Pretul actiunii se calculeaza in baza estimarii profiturilor viitoare ale firmei, in mare spus. Daca investitorii cred ca pot cumpara o actiune cu 30$ pe care o vor vinde cu 50$ peste un timp, sau tine si incasa dividende satisfacatoare, subscriu. Daca nu, nu. Dupa ce se intampla aceasta listare initiala, aka IPO, actiunile incep sa fie tranzactionate pe bursa unde au fost listate. Acolo incep investitorii astia initiali sa vanda, si altii incep sa cumpere. Pe baza pretului curent al actiunii se calculeaza valoarea de piata a firmei listate.

O mare intrebare este deci aceea: care e pretul corect al unei actiuni? Pentru a raspunde la intrebarea asta, investitorii pe un stock market fac la inceput analiza fundamentala a firmei, se uita la contul de profit si pierderi, la bilant, la numerar. In prospectul de care am pomenit sunt toate lucrurile astea detaliate. O data ce se vede cum sta firma, si de asta e nevoie de un bilant auditat de cineva serios, se incepe discutia despre planul de afaceri: ce vrea firma sa faca cu banii ridicati prin IPO. Atunci apar ipotezele, scenariile. Apoi se calculeaza, dupa variate metode, valoarea intreprinderii respective, si rezulta un pret al actiunii. Pe piata, prin tranzactionare, pretul asta creste sau scade, in functie si de performanta firmei, dar si de alti factori care tin de capriciile unor investitori, de diverse metode de tranzactionare (asa zisa analiza tehnica, care ignora performanta economica fundamentala a firmei). Da, se mai speculeaza la modul sportiv.

Ei, daca acum oamenii au internet si afla intr o clipa tot felul, au excel si alte softuri ca sa calculeze diverse, in anii 20 inchipuiti va ca cine investea trebuia sa se bazeze pe fler si zvonuri mai mult, decat pe date clare. De abia atunci incepea sa se dezvolte disciplina de analiza financiara, si cand am zis Du Pont nu am zis intamplator, ca ei au fost printre primii care au inceput sa faca foarte serios analiza performantei companiilor, si sa propuna diverse metodologii (e.g. ROE) care se folosesc si astazi. Dar cert e ca multi brokeri cumparau la ochi, in goana teribila dupa bani, dupa averi din la belle epoque (vezi marele meu idol, the Great Gatsby Smile ). Pentru ca unora le'a mers la inceput, si au facut bani neverosimil de multi speculand de a dreptul, au aparut si altii care au inceput sa se imprumute, sa cumpere actiuni pe credit. Banii mergeau la companiile care tranzactionau actiuni, dar nu se prea mai intorceau la timp, pentru ca aprecierea pretului actiunii nu putea fi sustinuta de performanta oricarei firme, mai ales a unora care investeau in proiecte nerealiste. Banii au inceput sa se invarta cat se putea de repede, dar nu suficient de repede, si pana la urma au aparut crizele de lichidati, nu mai erau bani pe piata. Bancile cu expunere mare au falimentat, alimentand si falimentul firmelor care isi tineau banii in ele, si ale consumatorilor care economiseau acolo (cati ori fi fost, ca se vindea pe credit in prosti, masini si radiouri in special, si erau scumpe).

Era o lume nemaivazuta, a prosperitatii colosale, dar inevitabil si a erorilor de estimare cauzate de ignoranta. Dar oamenii erau, inainte de toate, orbiti de setea de bani, si alimentati de nazuinta de a trai o viata in bunastare (si poti sa'i judeci, nu poti).

Ce sa zic, piata e piata, are si bune si rele, important e sa iti stavilesti optimismul inconstient si sa pui cat mai multa rationalitate in actiune. Dar dupa ce se intampla un crah, e mereu simplu sa arati unde s'a gresit. Mult mai greu e sa stii ce trebuie facut inainte de crah (in treacat, de aia era apreciat greenspan, ca zice ca a stiut ce trebuie facut in cateva randuri).

Keynes a avut noroc, as zice, a prins un culoar favorabil, dar nu pentru mult timp. Pana la urma, neo liberalismul a avut castig de cauza, desi cu crize gen Enron oamenii incep sa simta nevoia reglementarii dure (si de aici a ajuns SEC la SOX, cum zisei inainte).

ENROn

In cazul Enron, miza este uriasa, pe masura companiei insasi. 'Criminalizarea' practicilor managerilor respectivi este vazuta de catre aproape toti expertii, cel putin din cate am citit eu in ultimii 3-4 ani, drept conditie sine-qua-non pentru stabilitatea sistemului economic american Exclamation De fapt, in afara unor critici libertariene, cam pe dinafara, nu am auzit oameni care sa spun ca jnapanii astia nu merita parnaie pe viata. Banii evident nu au de unde sa ii dea inapoi, ca tocmai de aia au si falimentat.

Enron este un dezastru colosal. Inaintea falimentului avea 21,000 angajati (se multiplica cu 3 pt. calcularea impactului in familii) si venituri anuale (raportate) de peste 100 miliarde dolari. Ani la rand a fost considerata drept cea mai inovatoare companie, absolut in unanimitate. O data cu Enron a disparut si Arthur Andersen, una dintre marile firme de consultanta financiar-contabila din lume. Existenta a zeci de mii de companii asociate cu Enron, intr'un fel sau altul, a fost compromisa.

Ca urmare a falimentului Enron, SEC (autoritatea de reglementare a pietelor investitionale americane) a elaborat SOX (un ansamblu de reglementari antifrauda), cea mai importanta modificare a legislatiei financiare de la New Dealul anilor 30.

Astea sunt lucruri arhicunoscute.

Enron a infipt un cutit drept in inima antreprenoriatului american, ala de care vorbeste Sorin cu atat aplomb. Zeci de mii de oameni onesti au fost, well... umiliti? falimentati? dezamagiti? debusolati? Cator milioane li s'a clatinat increderea in piata libera?

Dat fiind ordinul de magnitudine al acestui faliment - un scam incredibil intins pe zece ani si elaborat de oameni deosebit de inteligenti (Lay, Skilling, Mark si zecile de graduati Harvard care au ingrosat randurile managementului hiperagresiv enronian) - si impactul generalizat, global chiar (Enron a avut ramificatii groase in multe piete internationale), cat si faptul ca Enron insusi se pozitiona ca un fel de New American Dream, mi se pare absolut justificata interventia statului ca acuzator. Verdictul de vinovatie a fost dat, asa cum e in US, de catre un grup de jurati.

SME, Nike

Nike are EBIT margin in zona lui 15% (rata profitului din operare, adica a profitului inainte de a scadea dobanzile si taxa pe profit, dar dupa ce s'au luat in calcul toate cheltuielile pentru a genera vanzarile, inclusiv costurile de productie, salarii, advertising), crescut chinuit de pe la 10-12%. Acest procent este destul de mic, iar variatii procentuale au un impact mare in pretul actiunii, deci in capitalizarea de piata a firmei. O scadere a EBIT margin duce la o scadere a pretului actiunii, deci ridica costul capitalului pentru ca firma se va imprumuta mai scump. Ca atare, capacitatea firmei de a opera profitabil pe termen lung este pusa in pericol, si locurile de munca ale oamenilor pe care SME vrea sa le protejeze sunt, paradoxal, puse in pericol!

Teoretic, pentru firme cu rata profitului foarte mica (asa cum sunt cele de pe piete fragmentate, inalt competitive, si labour-intensive), introducerea/marirea SME acum va aduce aproape sigur concedieri viitoare. De asta se spune, pe drept, ca marirea SME este o masura benefica pe termen (foarte) scurt (in special pentru politicienii care castiga capital politic de pe urma deciziei populiste), dar catastrofala pe termen lung, aruncandu'i in somaj structural exact pe cei pe care intentiona sa ii protejeze.

Inca ceva: SME nu are relevanta egala in toate industriile si/sau economiile. El este extrem de important in cele bazate pe munca intensiva, manuala, asa cum e cazul industriei usoare sau a serviciilor de retail (vanzatorii). Tarile care sunt inalt-dependente de industrii de genul asta ar trebui sa fie extrem de atente la detalii, altfel risca scaderi economice viitoare.

In general, rezolvarea problemei saraciei consta in educatie, in stimularea antreprenoriatului, nu in decizii politice de genul asteia.

Problema structurii industriei usoare (foarte fragmenta, competitiva) e ca daca se retrage cineva un pas (i.e. mareste costul / produs vandut) altcineva ii ia locul. E foarte greu ca sute de producatori mondiali sa isi coordoneze actiunile asa incat toti sa castige. Cresterea cheltuielilor unei companii cu brand equity solid (adica a uneia cu cheltuieli mari de publicitate) da sansa unui no-name (unul fara cheltuieli de publicitate) sa se pozitioneze pe segmentul mai sensibil la pret, si sa fure rapid market share. Problema e ca acest no-name/low-cost manufacturer are o structura de cost si mai stransa, deci e si mai putin de natura sa creeze locuri de munca.

Solutia celor mari este consolidarea, fuziunile, si in felul asta sa faca economii de scara. Dar chestiile astea sunt foarte greu de executat, mai ales cand intra in joc si marca, brandul. Nu stii niciodata cum iese (vezi AOL/Time Warner, HP/Compaq).

bnr

Cresterea preturilor e o suma de decizii individuale. Inflatia este un efect agregat.

Pretul da masura venitului firmei. O intrebare este: ce impact asupra veniturilor are cresterea pretului unui producator? Daca cererea pentru produsul meu (sau serviciu, evident) este inelastica, efectul este ca cresc vanzarile proportional cu cresterea pretului. Daca azi vand cu 10 lei bucata si vand 1,000 de bucati, fac un venit de 10,000 lei. Daca am cerere perfect inelastica si vand maine cu 20 lei, voi avea venituri de 20,000 lei.

Dar bucata vanduta ma costa ceva. Sa zicem ca ma costa 5 lei sa vand o bucata (cogs). Dar la asta mai adaug costuri operationale (utilitati, salarii, marketing) de inca 1 leu / bucata. Apoi, mai trebuie sa iau in calcul si uzura unor echipamente in care am investit, costul dobanzilor pe care le am de platit, si taxele pe care trebuie sa le platesc, sa zicem ca toate astea adauga inca 1 leu / produs la costuri. Deci am un cost total de 5 + 1 + 1 = 7 lei / produs. Rotunjesc un profit net / produs de 3 lei, inainte de a decide marirea preturilor.

Ceteris paribus, daca am marit la 20 lei / produs cum zisei, fac un profit net / produs de 17 lei. Not bad at all! Dar ce impact are decizia mea?

Oamenii care imi cumpara produsul au cerere perfect inelastica, cum zisei. Dar au si buget limitat, si sunt constransi sa cheltuiasca mai putin pentru alte produse! Asa ca cei 10 lei in plus in venitul meu inseamna cu 10 lei in minus in venitul altora. Ei, dar acei altii nu vor fi prea incantati de pierdere, asa ca vor mari si ei, cel mai probabil, preturile lor. In functie de elasticitatea cererii pentru produsele lor, vor castiga la fel de bine ca si mine, sau mai putin bine. Rapid se ajunge la fundul sacului consumatorului, ale carui salarii nu prea cresc repede. Atunci oamenii incep sa umble pe la economii, mai vand ce au, ori incearca sa munceasca in plus (rar). In general, inflatia saraceste (relativ vorbind) oamenii.

Ce se intampla in continuare este ca un fel de spirala a conflictului: unul dupa altul, producatorii incep sa isi mareasca preturile. Cum informatia este distribuita asimetric, si pentru ca exista tot felul de disturbatori, deciziile astea nu sunt distribuite egal, in sensul ca unii vor creste preturile mai repede, altii mai tarziu. Inevitabil insa se ajunge, destul de repede, la un efect agregat, i.e. cresterea generala a preturilor. Well, inflatie.

Acum, inapoi la cauza prima: cine incepe primul sa isi creasca preturile? Raspunsul e complicat si depinde, intre altele, de structura pietei. Daca ai in lantul de oferta jucatori dominanti, cu cereri inelastice, ei vor fi tentati sa creasca preturile; pe de alta parte, intr'o piata libera ei nu le vor creste prea mult pentru ca prin asta vor semnala ca 'e rost de profituri grase' si vor stimula competitia. Daca piata nu este libera, si intrarea pe piata lor este restrictionata (sa zicem politic), atunci, well, poti sa ai surprize si sa vezi cresteri mari de preturi. De aici, inflatia, asa cum am descris mai sus.

Dar poti sa ai situatii in care decizia de a mari preturile este luata ca urmare a micsorarii vanzarilor. Vezi ca vinzi mai putin, si te gandesi, panicat, ca poate daca maresti preturile si ai cerere inelastica vei mentine veniturile constante. Din nou, ai pus o caramida la inflatie.

Sau maresti preturile pentru ca s'a marit costul capitalului (opa!) adica te imprumuti mai scump de la banci, sa zicem.

Sau cresc taxele... si iar poti sa dai in inflatie.

Cresterea masei monetare este doar o fateta a problemei inflatiei. Incerc sa sugerez prin mesajul asta scris cu trei beri in nas si pe care il voi edita mai incolo ca treaba nu e deloc straigthforward si se cere analiza structurii pietei, a functiilor cererii si ofertei si elasticitatilor, a structurii capitalului, a costului capitalului, a riscului politic, a nivelului taxarilor, a productivitatii muncii, a flexibilitatii pietei muncii, cate si mai cate...

BNR a luat o decizie foarte brutala, semn ca economia nu e suficient de competitiva, ca sunt inca probleme structurale serioase. Lipsa competitivitatii produselor romanesti pe pietele internationale este o mare problema grava. Producem multe chestii scump si prost. Nu inovam mai nimic. Avem o infrastructura care gatuie cresterea economica, birocratie ineficienta. Scoala e varza. Agricultura ineficienta.

Deci, inainte sa ne mutam la moneda de aur, hai sa vedem ce facem cu porcariile astea care nu au cauze monetare, ci culturale, institutionale, istorice, de mentalitate... toate chestiile astea care tin Romania in cacat.

Vechituri

Vizitatori