piata e piata

Cred ca trebuie inteles cum functioneaza pietele de capital: o firma se listeaza la bursa in baza unui plan de afaceri pe care vrea sa il finanteze cu banii investitorilor. Exista un asa-zis prospect al afacerii care este circulat cu cei interesati in vederea subscrierii la emisiunea de actiuni. De obicei o banca mare, sau un sindicat de banci cu un lider, se ocupa de negocierea cu investitorii. Pretul actiunii se calculeaza in baza estimarii profiturilor viitoare ale firmei, in mare spus. Daca investitorii cred ca pot cumpara o actiune cu 30$ pe care o vor vinde cu 50$ peste un timp, sau tine si incasa dividende satisfacatoare, subscriu. Daca nu, nu. Dupa ce se intampla aceasta listare initiala, aka IPO, actiunile incep sa fie tranzactionate pe bursa unde au fost listate. Acolo incep investitorii astia initiali sa vanda, si altii incep sa cumpere. Pe baza pretului curent al actiunii se calculeaza valoarea de piata a firmei listate.

O mare intrebare este deci aceea: care e pretul corect al unei actiuni? Pentru a raspunde la intrebarea asta, investitorii pe un stock market fac la inceput analiza fundamentala a firmei, se uita la contul de profit si pierderi, la bilant, la numerar. In prospectul de care am pomenit sunt toate lucrurile astea detaliate. O data ce se vede cum sta firma, si de asta e nevoie de un bilant auditat de cineva serios, se incepe discutia despre planul de afaceri: ce vrea firma sa faca cu banii ridicati prin IPO. Atunci apar ipotezele, scenariile. Apoi se calculeaza, dupa variate metode, valoarea intreprinderii respective, si rezulta un pret al actiunii. Pe piata, prin tranzactionare, pretul asta creste sau scade, in functie si de performanta firmei, dar si de alti factori care tin de capriciile unor investitori, de diverse metode de tranzactionare (asa zisa analiza tehnica, care ignora performanta economica fundamentala a firmei). Da, se mai speculeaza la modul sportiv.

Ei, daca acum oamenii au internet si afla intr o clipa tot felul, au excel si alte softuri ca sa calculeze diverse, in anii 20 inchipuiti va ca cine investea trebuia sa se bazeze pe fler si zvonuri mai mult, decat pe date clare. De abia atunci incepea sa se dezvolte disciplina de analiza financiara, si cand am zis Du Pont nu am zis intamplator, ca ei au fost printre primii care au inceput sa faca foarte serios analiza performantei companiilor, si sa propuna diverse metodologii (e.g. ROE) care se folosesc si astazi. Dar cert e ca multi brokeri cumparau la ochi, in goana teribila dupa bani, dupa averi din la belle epoque (vezi marele meu idol, the Great Gatsby Smile ). Pentru ca unora le'a mers la inceput, si au facut bani neverosimil de multi speculand de a dreptul, au aparut si altii care au inceput sa se imprumute, sa cumpere actiuni pe credit. Banii mergeau la companiile care tranzactionau actiuni, dar nu se prea mai intorceau la timp, pentru ca aprecierea pretului actiunii nu putea fi sustinuta de performanta oricarei firme, mai ales a unora care investeau in proiecte nerealiste. Banii au inceput sa se invarta cat se putea de repede, dar nu suficient de repede, si pana la urma au aparut crizele de lichidati, nu mai erau bani pe piata. Bancile cu expunere mare au falimentat, alimentand si falimentul firmelor care isi tineau banii in ele, si ale consumatorilor care economiseau acolo (cati ori fi fost, ca se vindea pe credit in prosti, masini si radiouri in special, si erau scumpe).

Era o lume nemaivazuta, a prosperitatii colosale, dar inevitabil si a erorilor de estimare cauzate de ignoranta. Dar oamenii erau, inainte de toate, orbiti de setea de bani, si alimentati de nazuinta de a trai o viata in bunastare (si poti sa'i judeci, nu poti).

Ce sa zic, piata e piata, are si bune si rele, important e sa iti stavilesti optimismul inconstient si sa pui cat mai multa rationalitate in actiune. Dar dupa ce se intampla un crah, e mereu simplu sa arati unde s'a gresit. Mult mai greu e sa stii ce trebuie facut inainte de crah (in treacat, de aia era apreciat greenspan, ca zice ca a stiut ce trebuie facut in cateva randuri).

Keynes a avut noroc, as zice, a prins un culoar favorabil, dar nu pentru mult timp. Pana la urma, neo liberalismul a avut castig de cauza, desi cu crize gen Enron oamenii incep sa simta nevoia reglementarii dure (si de aici a ajuns SEC la SOX, cum zisei inainte).