Popor si Individ

Legat de un articol in ziar despre idei care pervertesc Romania, unul zis Trigger scrie urmatoarele (intr'un stil editorialistic care se vrea taios) pe un fir in forum la Cotidianul : Am citit si eu articolul "Ideile care au tinut Romania pe loc" si daca, initial, am fost surprins de superficialitatea/frivolitatea intrebarii (de fapt, e o intrebare gresita, voi explica imediat de ce), ulterior am fost dezamagit de futilitatea raspunsurilor intervievatilor care, cu pedanteria caracteristica jalnicei "elite" mioritice, tin cu tot dinadinsul sa para atoatestiutori indiferent despre ce e vorba in propozitie. L-ati auzit vreodata pe Plesu raspunzind la o intrebare ca nu stie? Ca nu cunoaste? Ca nu se pricepe? Si el si toti ceilalti simt nevoia irepresibila de a face pe desteptii lansindu-se cu dezinvoltura semidocta chiar si in teritorii pe care nu le-au explorat niciodata.

Urmeaza apoi niste citate din Huntington, urmate de un alt comentariu dur-nevoie-mare al acestui comic Trigger:

Nu intentionez sa mai citez din Huntington... v-am dat link-ul. Daca veti citi cu atentie ce zice omul, daca ati citit The Clash of Civilizations, daca ati mai citit cite ceva si din Fukuyama, veti intelege ce vreau sa spun. Stiu ca in Ro Huntington e injurat copios (mai ales de catre cei care nu l-au citit) si stiu si de ce, insa asta nu e problema mea. El are raspunsuri coerente la intrebarea "Why have some countries developed economically and become prosperous, while others remained mired in backwardness and poverty?", chiar daca discutabile, pe cind Plesu & Co. vorbesc discutii.

Hm. Legat de ce a scris mai sus baiatul asta, Trigger, eu as vrea sa fac observatia ca intre modelul canonic imaginat de Huntington si discursul filozofic, dubitativ al lui Plesu sunt diferente ireconciliabile: pentru un filozof, 'etnia' sau 'identitatea nationala' nu sunt categorii de adevar, spus din nou in termeni kantieni. Zizek observa ca atunci cand reflectam asupra originii noastre etnice ne folosim 'privat' ratiunea, constransa contingent de prejudecati dogmatice. In termentii psihologiei cognitive (cum am scris pe blogul asta in articolul Cognitia) ne angajam intr'un proces de cognitie automata, nedeliberativ, intuitiv. Ocurenta simultana a doua teorii nu obliga corespondenta lor. Asta este - in termeni kantieni - iluzia transcendentala, sau, altfel spus, eroarea de a folosi un limbaj comun pentre analiza a doua fenomene care sunt mutual netranslatabile. Plesu, daca nu ma insel, a si scris la un moment dat cateva eseuri pe tema asta, a imposibilitatii dialogului de pe pozitii ireconciliabile. Exista intre asemenea pozitii un gap parallactic, o diferenta ontologica. Ca atare, Huntington vs. Plesu e pur si simplu o imposibilitate teoretica.

Eu unul, in orice caz, am obiectii serioase cand vine vorba de discutii despre popoare. Alegerea de catre cineva a unitatii de analiza 'poporul' prezuma implicit inexistenta unor sub-culturi, a unor grupuri/clustere care pot fi foarte omogene valoric dar in acelasi timp foarte 'departe' in termeni statistici, sau diferite de media perceputa conventional ca fiind reprezentativa pentru popor. Aceste grupuri sunt de multe ori nevazute, ignorate, dar intr'o buna zi pot aparea drept mainstream si schimba paradigma. Exemplele in istorie sunt nenumarate, si nu neaparat pozitive.

O sa imi permit aici sa dau un citat din introducerea lui Patapievici la cartulia lui 'Discernamantul modernizarii': In 1995, dupa publicarea Cerului si a Zborului, am vrut sa'mi cunosc cititorii. M-am intalnit cu ei la lansari, in discutii informale, la autografe, luand parte la tot felul de evenimente. Am descoperit, cunoscandu'i, o alta Romanie decat cea politica (detestabila), economica (mizerabila), institutionala (irespirabila) - de care ne'am cat saturat cu totii. Descoperindu'mi cititorii, mi'am redescoperit tara. Am descoperit o Romanie decenta, vie, generoasa, culta, plina de un famrec pe care, in izolarea mea, il atribuiam mai degraba Occidentului decat tarii mele. Descoperisem urmele unui continent scufundat, ignorat, marginalzat - un soi de societate civica a culturii, alcatuita din oameni foarte diversi, uneori incompatibili, care au in comun un lucru simplu si, in timpurile din urma, din ce in ce mai rar: pasiunea pentru cultura. [...] Acesti oameni nu vin dintr'o profesiune anume: provin din toate. Sunt medici, ingineri, economisti, avocatie, profesori, soferi, tehnicieni, informaticieni, studenti, elevi - oameni de calificari diverse, contradictorii, spectaculoase, oricari.[...]

Cred, asadar, ca avem o problema serioasa in a discuta 'la obiect' atata vreme cat vorbim despre 'popor' exact pentru ca varietata experientelor personale e atat de mare! Paradoxal, pentru ca popor include pe toata lumea, atentie: pe absolut toata lumea, toti avem dreptatea noastra privata pentru ca toate experientele noastre subiective sunt adevarate... De asta trebuie sa restrangem obiectul analizei noastre la unitati eligibile stiintific, sau filozofic.

Asa ca e de preferat ca generalizarile grosiere despre 'popor', 'romani' etc sa fie inlocuite cu evaluari mai modeste ale unor grupuri, eventual, a indivizilor si, in consecinta, sa se discute mai degraba despre drepturi si obligatii fundamentale ale indivizilor decat despre caracteristici ale unui popor.

Adica, sa se inteleaga niste lucruri care stau la baza imputernicirii indivizilor in asa fel incat, paretian, fiecare om sa'si gaseasca fericirea lui pe pamantul asta fara sa faca nefericiti pe altii.

Top-notch

For all you care, Luiza could be the girl next door. You know, that joyful kid whose name you can't recall.

Hell no! You better jot this down right now: Luiza is one young yet clearly-minded, articulated Romanian journalist. She writes in graceful, fluid, erudite English. A joy, indeed!

PS :) I almost feel sorry for Lucy Kellaway, FT's archetypal British wit -

Crestin Democratia

Eu cred că ne putem întreba cu egală îndreptăţire "cine salvează liberalismul" sau chiar "cine salvează social-democraţia". La un loc: "cine salvează ideologiile politice"

spune diacos pe firul 'Cine salveaza Crestin Democratia' pe forumul ziarului Cotidianul

Mai departe, as spune eu, sa ne intrebam: cine formuleaza ideile pentru ca ele sa poata fi "salvate", sau, mai bine precis, comunicate, dezbatute, asumate si puse in practica?

De la inceput trebuie insistat apasat pe un lucru care scapa unora din Vest: pentru noi in Est si in special in Romania istoria nu s'a terminat, ea de abia incepe!

Dar care sunt ideile in care trebuie sa se intemeieze actiunea noastra politica? Habermas remarca ca revolutiile de la 1989 au fost totalmente lipsite de idei novatoare sau care sa priveasca in viitor, sau ca ele nu prezentau o alternativa sociala clara, structurata, cum just au pus problema Furet sau Hobsbawn, intre altii.
In fine, Habermas spune ca revolutiile de la 1989 au fost rectificatoare, ca au fost o intoarcere in trecutul suspendat. Exact: revolutiile din 1989 au furnizat evidenta empirica necesara in a argumenta in favoarea ideologiei libertatii.

De Molinari, acest venerabil teoretician al libertatii, argumenteaza in 'De la production de la securite' (lucrare aparuta la 1849!!) ca acceptinuea ca "productia de securitate trebuie sa fie asigurata de agentii ale statului" nu poate sa conduca decat la abuzuri monopoliste (ca in monarhie absolutista) sau comuniste. Dar, in practica, atat monopulul/monarhie-absolutista cat si comunismul/suveranitatea -populara sfarsesc in teroare. Zicea Rousseau: 'cei care nu recunosc autoritatea alesilor poporului si care rezista majoritatii sa fie pedepsiti ca inamici ai poporului si ghilotina sa faca dreptate'. Evident, acelasi lucru s'a intamplat in conditiile monarhiei absolutiste, lucru care a condus la revolutia de la 1789.

Acum, daca ar fi sa reformulam observatiile lui Habermas pe fundamentul teoretic al lui de Molinari am putea spune ca revolutiile de la 1789, 1848, 1917 si 1989 sunt expresiile esecului monarhiei absolutiste si/sau comunismului in a furniza securitate indivizilor, si in consecinta, a in asigura justitie sociala.

Odata agreat asta, doctrinele politice intemeiate in ideologia libertatii sunt cele care trebuie discutate. Intre multele posibilitati, mie mi se pare ca o crestin-democratie ortodoxa ar putea fi o varianta functionala in Romania. O sa ma explic.

Ideile

In Romania in ultimii 16 ani s'au intamplat urmatoarele:

1) Drepturile si obligatiile individuale constitutionale (ulterior detaliate in variate acte juridice promulgate) nu sunt respectate cu strictete nici de indivizi, nici de delegatii lor grupati in diverse agentii care au misiunea teoretica de a furniza servicii de securitate si justitie.

2) pentru ca 1), se intampla ca indivizii care s'au aflat in conjunctura favorabila adica au fost in proximitatea surselor de putere sa monopolizeze productia de justitie si ca atare sa stabileasa in mod arbitrar pretul serviciilor de justitie. In consecinta, au proliferat o multitudine de agentii a caror misiune teoretica e sa furnizeze justitie, dar in practica ele sunt simple instrumente de taxare a indivizilor cu scopul colectarii renetelor puse la dispozitia monopolurilor. Indivizii cu acces privilegiat au devenit rentieri.

3) Pretul informatiei este stabilit in mod arbitrar si e scump, in consecinta accesul la informatie e asimetric. In practica, asta inseamna ca indivizii cu instinct antreprenorial nu sunt in situatia de a estima cu suficienta certitudine costurile actiunilor lor si ca atare sunt constransi sa renunte la a intreprinde ceva si la asuma riscuri. In felul asta, societatea e incapabila sa progreseze adica sa isi maximizeze potentialul. In concluzie, sistemul social romanesc functioneaza ineficient si e de natura sa produca mari insatisfactii membrilor sai.


Ce se poate face in Romania pentru ca urmatorii 16 ani sa produca satisfactii romanilor?

Iata cateva sugestii:

- Drepturile indivizilor sunt clar specificate si ca legislatia e simplificata dar nu simplista.
- Ca serviciile de justitie sunt furnizate pe baze competitive si ca exista instrumente de a penaliza abuzurile producatorilor de securitate
- Ca exista institutii care sa constranga monopolurile naturale de la abuzuri si de a penaliza cartelurile
- In sfarsit, ca pretul informatiei publice este egal cu costul marginal de producere al unei unitati de informatie publica. Evident, cu cat informatia publica e de interese mai larg, cu atat pretul ei tinde catre zero. Cu alte cuvinte, putem fi generosi si spune ca informatia publica trebuie sa fie gratuita si accessul la ea neristricionat. Mai precis, tot ce e definit ca informatie publica trebuie pus gratuit pe internet.