Popor si Individ

Legat de un articol in ziar despre idei care pervertesc Romania, unul zis Trigger scrie urmatoarele (intr'un stil editorialistic care se vrea taios) pe un fir in forum la Cotidianul : Am citit si eu articolul "Ideile care au tinut Romania pe loc" si daca, initial, am fost surprins de superficialitatea/frivolitatea intrebarii (de fapt, e o intrebare gresita, voi explica imediat de ce), ulterior am fost dezamagit de futilitatea raspunsurilor intervievatilor care, cu pedanteria caracteristica jalnicei "elite" mioritice, tin cu tot dinadinsul sa para atoatestiutori indiferent despre ce e vorba in propozitie. L-ati auzit vreodata pe Plesu raspunzind la o intrebare ca nu stie? Ca nu cunoaste? Ca nu se pricepe? Si el si toti ceilalti simt nevoia irepresibila de a face pe desteptii lansindu-se cu dezinvoltura semidocta chiar si in teritorii pe care nu le-au explorat niciodata.

Urmeaza apoi niste citate din Huntington, urmate de un alt comentariu dur-nevoie-mare al acestui comic Trigger:

Nu intentionez sa mai citez din Huntington... v-am dat link-ul. Daca veti citi cu atentie ce zice omul, daca ati citit The Clash of Civilizations, daca ati mai citit cite ceva si din Fukuyama, veti intelege ce vreau sa spun. Stiu ca in Ro Huntington e injurat copios (mai ales de catre cei care nu l-au citit) si stiu si de ce, insa asta nu e problema mea. El are raspunsuri coerente la intrebarea "Why have some countries developed economically and become prosperous, while others remained mired in backwardness and poverty?", chiar daca discutabile, pe cind Plesu & Co. vorbesc discutii.

Hm. Legat de ce a scris mai sus baiatul asta, Trigger, eu as vrea sa fac observatia ca intre modelul canonic imaginat de Huntington si discursul filozofic, dubitativ al lui Plesu sunt diferente ireconciliabile: pentru un filozof, 'etnia' sau 'identitatea nationala' nu sunt categorii de adevar, spus din nou in termeni kantieni. Zizek observa ca atunci cand reflectam asupra originii noastre etnice ne folosim 'privat' ratiunea, constransa contingent de prejudecati dogmatice. In termentii psihologiei cognitive (cum am scris pe blogul asta in articolul Cognitia) ne angajam intr'un proces de cognitie automata, nedeliberativ, intuitiv. Ocurenta simultana a doua teorii nu obliga corespondenta lor. Asta este - in termeni kantieni - iluzia transcendentala, sau, altfel spus, eroarea de a folosi un limbaj comun pentre analiza a doua fenomene care sunt mutual netranslatabile. Plesu, daca nu ma insel, a si scris la un moment dat cateva eseuri pe tema asta, a imposibilitatii dialogului de pe pozitii ireconciliabile. Exista intre asemenea pozitii un gap parallactic, o diferenta ontologica. Ca atare, Huntington vs. Plesu e pur si simplu o imposibilitate teoretica.

Eu unul, in orice caz, am obiectii serioase cand vine vorba de discutii despre popoare. Alegerea de catre cineva a unitatii de analiza 'poporul' prezuma implicit inexistenta unor sub-culturi, a unor grupuri/clustere care pot fi foarte omogene valoric dar in acelasi timp foarte 'departe' in termeni statistici, sau diferite de media perceputa conventional ca fiind reprezentativa pentru popor. Aceste grupuri sunt de multe ori nevazute, ignorate, dar intr'o buna zi pot aparea drept mainstream si schimba paradigma. Exemplele in istorie sunt nenumarate, si nu neaparat pozitive.

O sa imi permit aici sa dau un citat din introducerea lui Patapievici la cartulia lui 'Discernamantul modernizarii': In 1995, dupa publicarea Cerului si a Zborului, am vrut sa'mi cunosc cititorii. M-am intalnit cu ei la lansari, in discutii informale, la autografe, luand parte la tot felul de evenimente. Am descoperit, cunoscandu'i, o alta Romanie decat cea politica (detestabila), economica (mizerabila), institutionala (irespirabila) - de care ne'am cat saturat cu totii. Descoperindu'mi cititorii, mi'am redescoperit tara. Am descoperit o Romanie decenta, vie, generoasa, culta, plina de un famrec pe care, in izolarea mea, il atribuiam mai degraba Occidentului decat tarii mele. Descoperisem urmele unui continent scufundat, ignorat, marginalzat - un soi de societate civica a culturii, alcatuita din oameni foarte diversi, uneori incompatibili, care au in comun un lucru simplu si, in timpurile din urma, din ce in ce mai rar: pasiunea pentru cultura. [...] Acesti oameni nu vin dintr'o profesiune anume: provin din toate. Sunt medici, ingineri, economisti, avocatie, profesori, soferi, tehnicieni, informaticieni, studenti, elevi - oameni de calificari diverse, contradictorii, spectaculoase, oricari.[...]

Cred, asadar, ca avem o problema serioasa in a discuta 'la obiect' atata vreme cat vorbim despre 'popor' exact pentru ca varietata experientelor personale e atat de mare! Paradoxal, pentru ca popor include pe toata lumea, atentie: pe absolut toata lumea, toti avem dreptatea noastra privata pentru ca toate experientele noastre subiective sunt adevarate... De asta trebuie sa restrangem obiectul analizei noastre la unitati eligibile stiintific, sau filozofic.

Asa ca e de preferat ca generalizarile grosiere despre 'popor', 'romani' etc sa fie inlocuite cu evaluari mai modeste ale unor grupuri, eventual, a indivizilor si, in consecinta, sa se discute mai degraba despre drepturi si obligatii fundamentale ale indivizilor decat despre caracteristici ale unui popor.

Adica, sa se inteleaga niste lucruri care stau la baza imputernicirii indivizilor in asa fel incat, paretian, fiecare om sa'si gaseasca fericirea lui pe pamantul asta fara sa faca nefericiti pe altii.