sâmbătă, iulie 02, 2005

Leul greul

Marius Delaepicentru: Denominalizare uşoară, la toată lumea! Am o întrebare pentru voi. Ce a apărut mai întîi? Leul, sau leva?

Chatalin:
1868 - se emit primele piese pe care apare numele monedei romanesti - 100 de monede din aur de 20 lei.

1881 The first Bulgarian coins were minted.

Raspuns: Leul e mai 'tanar' cu 13 ani decat Lev ul. Totusi, ce e crucial de inteles e ca ambele monede sunt un simbol al castigarii independentei fata de Poarta, in urma razboiului din 1877/78 (desi Bulgaria nu avea sa fie cu adevarat independenta pana in 1908!). Mare lucru, intr'adevar!

De notat: in limba bulgara lev inseamna leu; alegerea leului ca simbol e legata, cred, de heraldica caselor regale romane si bulgare (poate stie cineva detalii?). Stemei Romaniei era sustinuta de doi lenti rampanti (ridicati pe picioarele din spate); leii rampanti trebuie sa fi fost marca casei Hohenzollern, daca nu gresesc (poate confirma cineva). Si la bulgari acelasi lucru: pe emblema casei regale Saxe-Coburg si Gotha gasim doi lei rampanti, mai flocosi decat ai nostri. Bulgarii si'au tinut leii pe stema pana in ziua de azi. De pe stema noastra au disparut leii rampanti, dar a ramas cel al Olteniei/Banatului (in cartierul al treilea).

Leul si Lev ul, asadar, sunt practic monede-gemene si apar ca urmare a castigarii independentei Romaniei si Bulgariei fata de Poarta Otomana. Leul e probabil simbolul caselor regale ale Romaniei si Bulgariei. (Romania are o moneda un pic mai timpurie pentru ca era, dupa cum se vede, regat modern un pic mai mai vechi decat cel bulgar; de politica monetara nu se poate insa vorbi decat o data cu castigarea Razboiului de Independenta*). Romania si Bulgaria au avut insa istorii divergente: Romania si'a descoperit radacinile latine si s'a pozitionat, natural, ca sora a Frantei, in vreme ce Bulgaria a intrat si (ramas pentru mult timp) sub influenta Rusiei, mergand pana la conflictul romano-bulgar din 1913 urmat de tratatul de la Bucuresti, cand Romania primea Cadrilaterul (nu pentru prea mult timp totusi). Oricum, in pofida relatiilor preferentiale cu Franta si Rusia, ambele tari au avut insa si legaturi cu Prusia/Germania datorita filiatiilor germanice ale caselor lor regale...

Ce monede mai au vecinii: forint (de la florini, moneda Florentina); dinari (moneda araba circulata si prin europa) in Iugoslavia; hryvna la ukrainieni (de la coroana).

* Pentru cine nu stie, de la Razbel zice'se ca ne'au ramas si 'mititeii' si 'bateriile de vin'; Caragiale a explicat odata intr'o carciuma cum erau ai nostri, mititeii, pusi pe front (si punea niste mici pe o fata de masa) si arata cum bateau bateriile de tunuri (aka sticle de vin).

miercuri, iunie 29, 2005

Voturile si supraconsumul (2)

Referitor la comentariul Rheei (Voturile si supraconsumul (1) ):

Chatalin:

Zice autorul: Din punct de vedere economic, alegerile politice dintr-un stat democratic sunt un asemenea bun public. Ceea ce se ofera, în final, este reprezentarea politica. Aceasta se obtine printr-un proces din care nu este exclus nimeni si unde fiecare primeste, în principiu, acelasi lucru (un vot, exprimat optional).

Hm, omul face o eroare, si sper ca nu deliberat. Nu votul e bunul public, ci rezultatul sau, i.e. guvernarea. Asa stand lucrurile, argumentatia e irelevanta pentru ca premisa e falsa.

In orice caz, e un adevar trivial ca oamenii decid ca anumite 'bunuri' sa fie produse public si nu privat, si de aici - well! - competitia pentru idei/proiecte publice si... alegerile democratice! Alegerile, sunt deci, nu un bun public, ci simpla aprobare/rejectare de catre cetateni a unui proiect de bun public.

Sa bagam de seama, ca tot i'am citit excogitatiile obscure, si ca omul ignora sistematic o categorie foarte importanta de cetateni cu drept de vot, i.e. non-votantii. Acesti oameni - veritabili free riders - sunt beneficiarii (sau nu) guvernarii in egala masura cu votantii. Analistii politici sunt mai degraba preocupati de a intelege si motiva aceasta categorie, si nu de a culpabiliza votantii (care si asa se imputineaza treptat).

E scuzabila eroarea, omul nu e economist, ci filozof, din cate inteleg. Unul crud (hrrr, I'm scared): autorul acestui articolas pare-se ca a fost preocupat, pana de curand, de ... canibali, a caror istorie a si publicat'o recent.

E regretabila insa infatuarea sa (e.g. prezumtia ca oamenii nu fac destul pentru vot), vizibila atunci cand conchide ca cei care se duc la vot într-o doara nu ne-ar mai onora cu prezenta lor în aceeasi proportie. Sper ca mizantropismul asta sa nu aiba de'a face cu preocuparea pentru canibali

......

Bottom line: autorul pare sa aiba preconceptia ca unii cetateni nu iau decizii rationale in raport cu obiectivele elitelor, si ca atare ei ar trebui, practic, impiedicati sa voteze. Elitele, asadar, ar fi - vezi Doamne - impiedicate din planul lor maret, exact, calculat, care - la sfarsit - le'ar face bine exact acestor prosti. Hai bre...

Voturile si supraconsumul (1)

Rhea:

CATALIN AVRAMESCU publica in revista 22 (nr. 799/28 iunie-4 iulie 2005, http://www.revista22.ro) un articol in care chestioneaza accesul neconditionat la vot al alegatorilor. O face cu anumita precautie, ce-i drept, dar aducand un argument neasteptat: supraconsumul.

VREM ALEGERI MAI SCUMPE!

Alegerile sunt, în ziua de astazi, prea ieftine. Inainte ca cititorul sa creada ca mi-am pierdut uzul ratiunii, trebuie sa spun ca nu ma refer la costul organizarilor alegerilor sau la costurile campaniei electorale. (...)
Ma refer la costurile pe care le suporta, direct, fiecare dintre alegatori.

Bine, s-ar putea obiecta, dar nu tot noi achitam, prin impozite, nota de plata a alegerilor? (...) Nu e mai bine ca lucrurile sa ramana ca acum, anume ca alegerile sa fie practic gratuite?
Se întampla însa în materie de economie si societate ca solutiile cele mai intuitive sa fie, adesea, paguboase. Faptul ca guvernul foloseste pentru organizarea alegerilor bani care provin de la fiecare cetatean (...) nu înseamna ca fiecare din noi are de platit un cost individual al votului. Iar în lipsa unui asemenea cost calculabil, nici unul dintre noi nu poate adopta un comportament rational din punct de vedere economic cu privire la participarea la vot.

(Aparent obscur rationamentul, dar atrag atentia, in caz ca nu s-a inteles: Herr Avramescu se refera exclusiv la actiunea de a te deplasa la urne, nicidecum la optiunile politice, care pot sa fie determinate rational de interese economice - sau de alta natura, macar in cazul unora).

... alegerile sunt un bun public. Departe însa de a fi neaparat ceva bun, acest lucru explica o parte din anomaliile procesului electoral.

Ceea ce economistii numesc un "bun public" este acel bun a carui furnizare se face prin actiune colectiva, în conditiile în care nu exista o modalitate prin care unii sa fie exclusi în detrimentul altora de la utilizarea bunului respectiv. Exemplul clasic este acela al farului de navigatie.(...) odata construit, el poate fi folosit de toti. Multe bunuri pe care le vedem în jurul nostru sunt bunuri publice. Muzeele (poate alea cu acces gratuit, nota mea), sistemul de aparare nationala, parcurile naturale sunt astfel de bunuri, de care, în principiu, se pot bucura toti cetatenii.

Problema principala care apare în legatura cu aceste bunuri publice, din perspectiva discutii noastre, este supraconsumul.

din cauza ca:

... accesul la aceste bunuri nu presupune costuri directe, cum este cazul cu serviciile si bunurile pe care le cumparam noi însine pe piata libera (o masa la restaurant, spre exemplu).

(Rezulta ca supraconsumul bunurilor publice se manifesta, intre altele, prin: prea multi cetateni se duc prea des in parc, prea multi cetateni se duc la vot, prea multi cetateni risipesc apa de la robinet. Daca aici se amesteca merele cu perele, in materie de exemple, n-am inteles totusi nici pana in final daca supraconsumul parcului este la fel de nociv ca supraconsumul votului).

Din punct de vedere economic, alegerile politice dintr-un stat democratic sunt un asemenea bun public. Ceea ce se ofera, în final, este reprezentarea politica. (...)

Unde apare supraconsumul aici? El apare la nivelul exercitarii votului. Adevarul este ca multi dintre cei care voteaza o fac fara sa aiba nici un motiv rational, doar pentru ca este ieftin sa o faca.

(Oare asta sa fie "adevarul"? De unde o fi stiind Herr Avramescu ca multi - cati??? - se duc la vot doar fiindca nu-i costa mai nimc?)

Aici este, probabil, si solutia "paradoxului alegatorului", ce i-a pus pe ganduri pe teoreticienii scolii "alegerii rationale", care s-au întrebat de ce un alegator s-ar prezenta la vot, în conditiile în care influenta votului sau este aproape nula. Posibil, dar si cheltuielile sale (de bani, timp, energie etc.) sunt, la randul lor, practic nule.

(Teribil paradox, intr-adevar. Alegatorii astia or fi invatat si ei la scoala ca voturile se aduna si ca - oricat de putin conteaza votul tau, proportional vorbind, el totusi conteaza. Pentru cine vrea sa stie mai multe despre Rational Choice Theory, http://en.wikipedia.org/wiki/Rational_Choice_Theory ).

... Daca am dreptate, asta înseamna ca alegerile democratice nu sunt caracterizate, asa cum cred majoritatea savantilor politici, de absenteism, ci de supraparticipare.

Naiv, acestia au presupus ca în conditiile în care, sa zicem, doar 35% din electorat alege sa îsi exprime votul, atunci asta presupune un grad scazut de mobilizare electorala. In raport cu ce, însa? In raport cu un 100% pur formal?

Procentele de la alegeri nu sunt scazute decat daca credem ca, printr-un proces de iluminare colectiva, fiecare ar trebui sa devina în ziua votului un apostol al virtutilor civice.

(Ma intreb cum a ajuns autorul sa formuleze aceasta ipoteza, fara a defini mai intai virtutile civice. Intr-o tara cu o situatie dezastruoasa si o clasa politica jalnica, ele s-ar putea manifesta, de exemplu, prin absenteism masiv - ca forma solidara de protest.)

In realitate, ele sunt mari. Aceste procente nu sunt cu putinta decat în conditiile în care costurile participarii la vot sunt practic nule. (...)

Ipoteza aceasta ar face lumina în cazul unei anomalii electorale din aceasta tara. Stim ca în mediul rural prezenta la urne este sensibil mai ridicata decat în mediul urban, cu toate ca în primul avem de-a face cu un electorat cu un nivel foarte scazut de înregimentare politica, slab informat si care nu se identifica, cultural, cu candidatii.

(Aici nu se spune insa nimic despre identificarea orasenilor cu candidatii. O lacuna serioasa. ).

Costurile participarii la vot în mediul rural sunt mai mici decat cele din mediul urban. Un orasean trebuie sa afle unde e sectia de votare, trebuie adesea sa ia un mijloc de transport pana acolo, trebuie sa îsi faca timp în conditiile în care orasenii au multe alte lucruri de facut, chiar si duminica, trebuie sa se descurce în fata unei oferte politice mai ample si trebuie sa o faca între oameni pe care nu îi cunoaste (...) Pe scurt, costurile, atat cele materiale cat si cele psihologice, sunt mai mari în mediul urban decat în mediul rural.

(Foarte interesant! Herr Avramescu nu a aflat, probabil, ca la tara este intotdeauna mai mult de muncit decat la oras, macar din simplul motiv ca animalele trebuie hranite si duminica. Iar oferta politica? Well, poate se refera la alegerile locale. La generale, nu vad diferenta)

Astfel se face ca electoratul rural apare mai degraba la vot decat acela urban. Consecintele sunt foarte grave, asa cum s-a vazut si la ultimele alegeri generale.

(Ce s-a vazut?)

Cum poate fi remediata aceasta situatie? In principiu, prin impunerea unui cost direct asupra alegatorilor. (...)
Ce forma ar putea lua acest transfer al costurilor? Teoretic, exista mai multe optiuni, însa cultura politica locala, ineficienta administratiei si saracia de masa exclud aproape complet eventualele taxe electorale, desi, în treacat fie spus, ideea sugerata de H.-R. Patapievici, aceea a meritelor votului cenzitar, are sens pe fundalul analizei de mai sus.

(Aici m-a dezamagit Herr Avramescu. Daca era consecvent, ar fi sustinut fie taxa, fie votul cenzitar).)

... Propunerea noastra este introducerea unei cereri, completata si depusa în persoana, pentru eliberarea unei carti de alegator. Ea ar putea include o scurta declaratie olografa, care sa certifice ca respectivul a luat la cunostinta normele electorale si ca doreste sa îsi exercite dreptul la vot.

Simpla introducere a unei asemenea proceduri ar avea efecte considerabile. Ea este perfect democratica, pentru ca oricine ar dori sa voteze ar putea sa o faca fara dificultate. Dar cei care se duc la vot într-o doara nu ne-ar mai onora cu prezenta lor în aceeasi proportie. De asemenea, probabil ca ar scadea mult prezenta la vot a electoratului functional analfabet, pentru care trei randuri scrise de mana ar reprezenta un efort excesiv, în schimbul distractiei de a pune o stampila în patratul cu trandafiri.

(Doamne, ce demers laborios - ca sa ajunga la derizoriul politicii dambovitene!)

Este în interesul fortelor politice care doresc o schimbare în aceasta tara sa reformeze legea electorala în sensul responsabilizarii alegatorului, ceea ce implica transferarea asupra acestuia a unor costuri directe
Aceasta presupune sa ne asumam o alta conceptie despre democratie, una în care alegatorul nu mai este pasiv, asteptand gratuitati din partea statului, ci este un cetatean care stie ca trebuie sa faca si el ceva, oricat de putin, pentru a-si exercita drepturile.

The End
.................................................................................................

Mda. In birocratia sufocanta in care traim, categoric ca obligativitatea declaratiei pre-electorale e cea mai nimerita forma de responzabilizare a cetatenilor.
Cat despre utilizarea eronata a termenului de supraconsum, nu mai scriu.

Bac

Nu se poate face mare lucru cu un elev care intra in liceu fara sa stie lucruri elementare, care se invata timpuriu in gimnaziu. Majoritatea liceelor tarii au asemenea elevi in cea mai mare parte a claselor lor. Opriti la intamplare 10 tineri si intrebati'i daca stiu cand a fost Razboiul de Independenta, sau cereti'le sa va spuna teorema lui Pitagora. O sa aveti mari surprize. Eu am intrebat 3 fete absolvente de liceu real, profil mate-fizica, asemenea lucruri si am fost socat sa vad ca habar nu au pe ce lume traiesc - si asta, la propriu. Una dintre ele a fost incapabila sa'mi arate Romania pe harta lumii. Altfel, era foarte iute in SMSuri.

Apoi, mai e si un instinct de conservare al profesorilor, incapabili sa reformeze sistemul. Profesorii reproduc, inertial, metehne dobandite in multii ani in care sistemul de invatamant socialist a produs 10% oameni supercapabili vs. 90% semianalfabeti cu diploma.

Trist, dar adevarat. Tineret, mandria tarii... Mai stam o tura, doua.

Logan vede stele verzi

Unde pui ca pentru postul asta am castigat un memory stick intr'un concurs al Cotidianului :)

Parerea mea e ca Renault a urmarit, cu acest comunicat referitor la trei stele pentru Logan, sa scada interesul consumatorilor occidentali pentru produsul asta. Cererea pentru Logan* a fost ingrijorator de mare in Franta, si Renault s'a temut pur si simplu ca va vinde prea mult Logan in detrimentul Clio sau chiar Megane versiuni low-end. Asta se cheama risc de canibalizare** a cererii pentru un produs din propriul portofoliu, ca urmare a lansarii unuia nou care 'inghite' vanzarile celui superior.

Cum consumatorii occidentali sunt interesati in mod deosebit de securitatea activa/pasiva a automobilelor lor, Renault a vrut, subtil, subliminal, cum ii sade bine unui adevarat profesionist in marketing, sa le arate care e valoarea castigata pentru un plus de euroi la leasing/rata pentru un Megan vis a vis de Logan: securitate sporita. Observati, totusi, ca cele trei stele sunt un plus, in acelasi timp, pentru soferul est-european sarac care conduce Dacii 1310 sau Lada, ori alte rable.

Bottom line: Loganul este masina saracului si asa trebuie sa ramana. E bine sa se vanda si in Vest, dar nu atat de mult incat sa puna in pericol profitabilitatea Renault prin scaderea vanzarilor de Megane/Clio. Renault arata inca o data ca e un mare producator de automobile si un marketeer de exceptie. Inventator de automobile - vrais!

Note:
*Logan are o marja de profit mica, e un produs al unui sistem de productie labour-intensive, fara roboti. Ca atare, modelul de business Logan e sustenabil pana la un anumit nivel al productiei (nu stiu, evident, exact, care e acela). Peste, devine mai profitabil sa bage roboti (ceea ce s'ar putea intampla oricum intr'un viitor indepartat, dar numai si numai daca Logan va scoate profit pe termen mediu, adica daca se impune pe piata).

**Fenomenul de canibalizare conduce la scaderea profitabilitatii pe termen scurt/mediu, si in unele cazuri poate fi chiar fatal producatorilor. Skoda, de pilda, a pus serioase probleme VW, fortandu'i sa impinga toata seria 'uphill', deci de marire a marjei de profit, intr'un efort de pozitionare relativa echilibrata si profitabila.

Extraball: Standing. C'est par le jeu des apparences et des prestations que Renault va protéger sa Clio III, de toute évidence peu comparable a une Logan. Les couts sont contrôlés tout de meme puisque si 20% des pieces, en nombre, sont communes a la Modus, le taux passe a 40% si on fait le calcul en valeur. Renault a prévu toute la palette des équipements possibles et imaginables, depuis la clé a transpondeur jusqu'aux phares Xenon et feux de virage. Elle est aussi écologique et 95% recyclable en fin de vie.

marți, iunie 28, 2005

Flash 1

Prin '95, cand mai locuiam inca intr'un camin studentesc si ma gandeam daca la pranz o sa am bani de chiftele, am cunoscut o tipa al carei tata lucra intr'o mare banca de stat. Fata avea un Cielo, ceea ce la vremea aia era mare lucru, si statea destul de bine cu banii.

Intr'o seara am ajuns pe la ea acasa. Locuia intr'un bloc privat (era prima oara cand calcam in asa ceva) in care toti vecinii (fiecarea avea jumatate de etaj) lucrau prin banci sau mari firme de stat. Garajul (filmat non stop...) ascundea masini adevarate (Mitsubishi Pajero era top notch pe atunci). Am ajuns si in casa fetei, deh: mosh, super furnituri, covoare iraniene, electronice sa'ti bati copiii... si, ceea ce era cu adevarat important pentru un coate-goale ca mine, potol adevarat, din belsug. Din belsug, tata.

Ce sa zic: am mancat pe saturate in seara aia, m'am ghiftuit ca un fanariot. La cafeau de dupa, am intrebat'o pe tipa 'da, apropos, unde sunt babacii?'. Erau in concediu, pe Riviera Franceza. Mda. Pe la Cannes, prin arie.

Seara, tarziu, am prins, cu noroc, ultimul metrou spre caminul meu jegos. Am tras un chef cu colegii, care erau unul mai sarantoc decat altul. Acum, aproape toti sunt care-pe-unde-au-apucat-sa-emigreze, si, evident, sunt bine-mersi.

Despre taranisti

Multi dintre cei tineri nu au auzit prea multe lucruri bune despre PNTCD, datorita masinii de propaganda ex-peceriste.

Foarte devreme in 1990, inainte sa ne dumirim ce e cu democratia, Iliescu si ciracii sai au tabarat cu batele pe cei care incepeau sa ne vorbeasca despre democratie si valorile ei.

Cand de'abia apucam sa aflam si noi ce s'a intamplat prin anii '50 cu fostele elite politice, economice, academice, militare ale Romaniei interbelice, adica cum au fost acei barbati si femei expropriati, aruncati in inchisori, batuti, ucisi, spalati pe creier, unii eliberati dar umiliti pentru restul vietii,

a venit Iliescu si a hulit.

Si pentru ca sa faca lucrarea ca lumea, Iliescu s'a inconjurat de politrucii peceristi si de securisti. Cand ii fugea pamantul de sub talpi, Iliescu si ai lui au tabarat cu pumnii si picioarele pe opozanti.

Omul de care s'a temut Iliescu tot timpul a fost Corneliu Coposu. Tot timpul a simtit peceristul ca de la Coposu i s'ar putea trage. Coposu, un democrat veritabil, era insufletitorul si presedintele Conventiei Democratice. Coposu reusise, aproape neverosimil, sa inspire si sa organizeze infricosata si deci, dezbinata, intelighentia liberala romana intr'o miscare politica serioasa, o alternativa la FDSN.

Iliescu & Co. a incercat totul pentru compromiterea imaginii lui Coposu, a CDR. In mare parte, i'a reusit nemernicia.

In loc de curaj si patriotism, de altruism si sinceritate - valori specifice celor mai multi dintre batranii taranisti & liberali, si a unei bune parti a celor din AC/alte grupari civice - propaganda ex-pecerista a vorbit despre egoism, rapacitate, lasitate, minciuna. Nu e de mirare ca atatia oameni urau PNTCD si CDR - pentru ei, oamenii lor erau raii de care le vorbea Iliescu. Mai tineti minte campania FDSN care schimonosea ingrozitor figurile unor oameni din opozitie?

Dupa moartea lui Coposu, lucrurile nu au evoluat politic prea bine. CDR, de fapt, nu era suficient de solida ca sa reziste unei guvernari atat de dificile ca cea din 1996 - 2000; si nici nu avea sa fie, tinand cont de ferocitatea lui Iliescu si a ciracilor sai, si de dificultatea serioasa a reformelor.

La alegerile din 2000, soarta PNTCD a fost pecetluita de o combinatie nefericita de idealism si oportunism. Maurul, insa, isi facuse datoria.

Bottom line: desi disparut, PNTCD este un partid de care putem fi mandri. Corneliu Coposu, un mare politician democrat si anti-comunist, a fost un om pe care am fi fost onorati sa il avem presedinte; iar reformele care au pus bazele dezvoltarii Romaniei liberale au fost facute intre 1996 si 2000.

Dar - hei! - istoria isi are metehnele ei: abunda de alternative...

luni, iunie 27, 2005

On CDR

Magnitudinea dezamagirilor e functie de nivelul asteptarilor. Pentru noi, cei care ne'am dat pe strazi si in Piata o data cu pierderea FDSN/Iliescu, cel mai important lucru era ca 'scapam' (pentru un timp) de comunisti.

Guvernele democratice din 96 - 00 au fost un balon de oxigen pentru Romania. Normal, cu o economie varza, plina de gauri negre (mine, combinate, etc) si firme capusa, cu o datorie publica imensa (care nu a putut fi onorata decat prin lichidarea unor active), cu o coalitie serios fragementata (batrani taranisti idealisti, tineri liberali oportunisti, pedisti agresivi), cu minerii pe cap (mai stiti luptele tragi-comice de pe valea oltului si pacea de la cozia ) era imposibil sa livrezi sistematic. Peste toate mai pui si orgoliul bietului Ciorbea, urcat pe val de alegerile de la Primaria Bucuresti, cand il facuse game/set/meci pe Ilie Nastase (un fel de Becali avant la lettre) sau provincialismul al lui Vasile (probabil cel mai jenant prim-ministru roman).

Dar situatia grea nu consta numai in starea economica deplorabila sau in istericalele unei coalitii ciudate pe care Basse nu a ezitat sa o faca praf. In definitiv, Romania birocratic-nereformista abunda de incompetenta senina, vecina cu prostia lucie. Tin minte ca Daianu spunea ca nu i'a venit sa creada, dupa ce a ajuns la ministru, ca in Min de Finante nu urmarea nimeni sistematic performanta obligatiunilor Romaniei. Eh, asa se intampla cand isi prind urechile comunistii in scule capitaliste Oricum, i'am auzit cu urechile mele pe unii argumentand in favoarea unor decizii de business dezastruoase (de pilda, emisiunea de obligatiuni Siderca Calarasi din 30.10.1996 scadenta in 31.01.2000, esuata intr'o preluare la datoria publica a datoriei respective; nu mai stiu exact cat ne'a costat distractia, dar din cate imi amintesc suma era imensa).

Realitatea e ca nu aveam la timpul ala in Romania prea multi oameni care sa stie sa faca business serios. Primul credit sindicalizat nesecurizat s'a intamplat de'abia in 1999, la Connex/Mobifon (105 mil USD cu maturitate pe termen lung).

Una peste alta, anul 2000 a fost un an de crestere economica. Asadar, PSD a primit pe tava o situatie economica net superioara celei din 96. Iesita de sub riscul crizei balantei de plati, cu cea mai mare parte a gaurilor negre astupate, si cu un PSD mai reformist decat FDSNul din 96, Romania a reusit cresteri economice destul de bune. Problema e ca PSD 2000-2004 era, dupa cum stim, un partid dominat de propagandistul Nastase.

Vechituri

Vizitatori