Voturile si supraconsumul (1)

Rhea:

CATALIN AVRAMESCU publica in revista 22 (nr. 799/28 iunie-4 iulie 2005, http://www.revista22.ro) un articol in care chestioneaza accesul neconditionat la vot al alegatorilor. O face cu anumita precautie, ce-i drept, dar aducand un argument neasteptat: supraconsumul.

VREM ALEGERI MAI SCUMPE!

Alegerile sunt, în ziua de astazi, prea ieftine. Inainte ca cititorul sa creada ca mi-am pierdut uzul ratiunii, trebuie sa spun ca nu ma refer la costul organizarilor alegerilor sau la costurile campaniei electorale. (...)
Ma refer la costurile pe care le suporta, direct, fiecare dintre alegatori.

Bine, s-ar putea obiecta, dar nu tot noi achitam, prin impozite, nota de plata a alegerilor? (...) Nu e mai bine ca lucrurile sa ramana ca acum, anume ca alegerile sa fie practic gratuite?
Se întampla însa în materie de economie si societate ca solutiile cele mai intuitive sa fie, adesea, paguboase. Faptul ca guvernul foloseste pentru organizarea alegerilor bani care provin de la fiecare cetatean (...) nu înseamna ca fiecare din noi are de platit un cost individual al votului. Iar în lipsa unui asemenea cost calculabil, nici unul dintre noi nu poate adopta un comportament rational din punct de vedere economic cu privire la participarea la vot.

(Aparent obscur rationamentul, dar atrag atentia, in caz ca nu s-a inteles: Herr Avramescu se refera exclusiv la actiunea de a te deplasa la urne, nicidecum la optiunile politice, care pot sa fie determinate rational de interese economice - sau de alta natura, macar in cazul unora).

... alegerile sunt un bun public. Departe însa de a fi neaparat ceva bun, acest lucru explica o parte din anomaliile procesului electoral.

Ceea ce economistii numesc un "bun public" este acel bun a carui furnizare se face prin actiune colectiva, în conditiile în care nu exista o modalitate prin care unii sa fie exclusi în detrimentul altora de la utilizarea bunului respectiv. Exemplul clasic este acela al farului de navigatie.(...) odata construit, el poate fi folosit de toti. Multe bunuri pe care le vedem în jurul nostru sunt bunuri publice. Muzeele (poate alea cu acces gratuit, nota mea), sistemul de aparare nationala, parcurile naturale sunt astfel de bunuri, de care, în principiu, se pot bucura toti cetatenii.

Problema principala care apare în legatura cu aceste bunuri publice, din perspectiva discutii noastre, este supraconsumul.

din cauza ca:

... accesul la aceste bunuri nu presupune costuri directe, cum este cazul cu serviciile si bunurile pe care le cumparam noi însine pe piata libera (o masa la restaurant, spre exemplu).

(Rezulta ca supraconsumul bunurilor publice se manifesta, intre altele, prin: prea multi cetateni se duc prea des in parc, prea multi cetateni se duc la vot, prea multi cetateni risipesc apa de la robinet. Daca aici se amesteca merele cu perele, in materie de exemple, n-am inteles totusi nici pana in final daca supraconsumul parcului este la fel de nociv ca supraconsumul votului).

Din punct de vedere economic, alegerile politice dintr-un stat democratic sunt un asemenea bun public. Ceea ce se ofera, în final, este reprezentarea politica. (...)

Unde apare supraconsumul aici? El apare la nivelul exercitarii votului. Adevarul este ca multi dintre cei care voteaza o fac fara sa aiba nici un motiv rational, doar pentru ca este ieftin sa o faca.

(Oare asta sa fie "adevarul"? De unde o fi stiind Herr Avramescu ca multi - cati??? - se duc la vot doar fiindca nu-i costa mai nimc?)

Aici este, probabil, si solutia "paradoxului alegatorului", ce i-a pus pe ganduri pe teoreticienii scolii "alegerii rationale", care s-au întrebat de ce un alegator s-ar prezenta la vot, în conditiile în care influenta votului sau este aproape nula. Posibil, dar si cheltuielile sale (de bani, timp, energie etc.) sunt, la randul lor, practic nule.

(Teribil paradox, intr-adevar. Alegatorii astia or fi invatat si ei la scoala ca voturile se aduna si ca - oricat de putin conteaza votul tau, proportional vorbind, el totusi conteaza. Pentru cine vrea sa stie mai multe despre Rational Choice Theory, http://en.wikipedia.org/wiki/Rational_Choice_Theory ).

... Daca am dreptate, asta înseamna ca alegerile democratice nu sunt caracterizate, asa cum cred majoritatea savantilor politici, de absenteism, ci de supraparticipare.

Naiv, acestia au presupus ca în conditiile în care, sa zicem, doar 35% din electorat alege sa îsi exprime votul, atunci asta presupune un grad scazut de mobilizare electorala. In raport cu ce, însa? In raport cu un 100% pur formal?

Procentele de la alegeri nu sunt scazute decat daca credem ca, printr-un proces de iluminare colectiva, fiecare ar trebui sa devina în ziua votului un apostol al virtutilor civice.

(Ma intreb cum a ajuns autorul sa formuleze aceasta ipoteza, fara a defini mai intai virtutile civice. Intr-o tara cu o situatie dezastruoasa si o clasa politica jalnica, ele s-ar putea manifesta, de exemplu, prin absenteism masiv - ca forma solidara de protest.)

In realitate, ele sunt mari. Aceste procente nu sunt cu putinta decat în conditiile în care costurile participarii la vot sunt practic nule. (...)

Ipoteza aceasta ar face lumina în cazul unei anomalii electorale din aceasta tara. Stim ca în mediul rural prezenta la urne este sensibil mai ridicata decat în mediul urban, cu toate ca în primul avem de-a face cu un electorat cu un nivel foarte scazut de înregimentare politica, slab informat si care nu se identifica, cultural, cu candidatii.

(Aici nu se spune insa nimic despre identificarea orasenilor cu candidatii. O lacuna serioasa. ).

Costurile participarii la vot în mediul rural sunt mai mici decat cele din mediul urban. Un orasean trebuie sa afle unde e sectia de votare, trebuie adesea sa ia un mijloc de transport pana acolo, trebuie sa îsi faca timp în conditiile în care orasenii au multe alte lucruri de facut, chiar si duminica, trebuie sa se descurce în fata unei oferte politice mai ample si trebuie sa o faca între oameni pe care nu îi cunoaste (...) Pe scurt, costurile, atat cele materiale cat si cele psihologice, sunt mai mari în mediul urban decat în mediul rural.

(Foarte interesant! Herr Avramescu nu a aflat, probabil, ca la tara este intotdeauna mai mult de muncit decat la oras, macar din simplul motiv ca animalele trebuie hranite si duminica. Iar oferta politica? Well, poate se refera la alegerile locale. La generale, nu vad diferenta)

Astfel se face ca electoratul rural apare mai degraba la vot decat acela urban. Consecintele sunt foarte grave, asa cum s-a vazut si la ultimele alegeri generale.

(Ce s-a vazut?)

Cum poate fi remediata aceasta situatie? In principiu, prin impunerea unui cost direct asupra alegatorilor. (...)
Ce forma ar putea lua acest transfer al costurilor? Teoretic, exista mai multe optiuni, însa cultura politica locala, ineficienta administratiei si saracia de masa exclud aproape complet eventualele taxe electorale, desi, în treacat fie spus, ideea sugerata de H.-R. Patapievici, aceea a meritelor votului cenzitar, are sens pe fundalul analizei de mai sus.

(Aici m-a dezamagit Herr Avramescu. Daca era consecvent, ar fi sustinut fie taxa, fie votul cenzitar).)

... Propunerea noastra este introducerea unei cereri, completata si depusa în persoana, pentru eliberarea unei carti de alegator. Ea ar putea include o scurta declaratie olografa, care sa certifice ca respectivul a luat la cunostinta normele electorale si ca doreste sa îsi exercite dreptul la vot.

Simpla introducere a unei asemenea proceduri ar avea efecte considerabile. Ea este perfect democratica, pentru ca oricine ar dori sa voteze ar putea sa o faca fara dificultate. Dar cei care se duc la vot într-o doara nu ne-ar mai onora cu prezenta lor în aceeasi proportie. De asemenea, probabil ca ar scadea mult prezenta la vot a electoratului functional analfabet, pentru care trei randuri scrise de mana ar reprezenta un efort excesiv, în schimbul distractiei de a pune o stampila în patratul cu trandafiri.

(Doamne, ce demers laborios - ca sa ajunga la derizoriul politicii dambovitene!)

Este în interesul fortelor politice care doresc o schimbare în aceasta tara sa reformeze legea electorala în sensul responsabilizarii alegatorului, ceea ce implica transferarea asupra acestuia a unor costuri directe
Aceasta presupune sa ne asumam o alta conceptie despre democratie, una în care alegatorul nu mai este pasiv, asteptand gratuitati din partea statului, ci este un cetatean care stie ca trebuie sa faca si el ceva, oricat de putin, pentru a-si exercita drepturile.

The End
.................................................................................................

Mda. In birocratia sufocanta in care traim, categoric ca obligativitatea declaratiei pre-electorale e cea mai nimerita forma de responzabilizare a cetatenilor.
Cat despre utilizarea eronata a termenului de supraconsum, nu mai scriu.