Orasul de Floci

Potrivit informaţiilor documentare şi izvoarelor cartografice, Oraşul de Floci, centru urban medieval, azi dispărut, se afla situat la limita sud-estică a Ţării Româneşti, pe malul stâng al râului Ialomiţa, la confluenţa cu Dunărea. Prima atestare documentară a vămii o găsim în cunoscuta poruncă adresată de domnitorul Dan al II-lea, în 1431, tuturor târgurilor şi vămilor ţării, între care era menţionat şi Oraşul de Floci. Acţiunea armată şi incendierea oraşului de către domnitorul Moldovei, Ştefan cel Mare, cu scopul de a-l îndepărta din domnie pe Radu cel Frumos, devotat sultanului Mahomed al II-lea, a fost motivată prin politica de ridicare a târgurilor din Moldova, prin distrugerea concurenţei târgurilor muntene. Oraşul s-a refăcut relativ repede şi viaţa comerciala şi-a reluat cursul firesc.

Din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, transformarea Brăilei în kaza ar fi putut favoriza ascensiunea economică a Oraşului de Floci, dar incursiunile de pradă şi jafurile turcilor din Brăila şi Hârşova au avut un rol preponderent în frânarea acestui proces. După incendierea aşezării, oraşul se va reface greu, mai ales după uciderea lui Mihai Viteazul, când unul din pretendenţii la domnie, Simion Movilă, aducea cu el trupe de poloni şi tătari care au prădat oraşul. În primele decenii ale secolului al XVIII-lea puterea de refacere economică a fost frecvent stânjenită de incursiunile de jaf ale turcilor din Brăila şi Hârşova, în pofida măsurilor luate de domnitori de a întări hotarele ţării. Locuitorii ameninţaţi de nesiguranţa vremurilor se vor risipi în sate sau în alte oraşe mai puternice, mai depărtate de zona operaţiunilor militare ale războiului ruso-turc din anii 1769-1774, desfăşurat pe linia Dunării.