Pe croazeta cu avortul

Am atitudini ambivalente fata de acest premiu. Pe de o parte apreciez istetimea tinerilor regizori si actori care stiu sa se organizeze exemplar, cu resurse precare, si sa impuste iepurii.

Pe de alta parte, stau si ma intreb in ce masura e okay ca tragedia colectiva pe care am trait o in infectii ani '80, dominati de prostie si ura, de nimicnicie si paranoia, sa fie material pentru arta cinematografica comerciala, asa cum este aceea pregatita pentru vanity-festivaluri.

Ce ma nemultumeste nu este atat munca acestor artisti (in fond, sunt liberi sa intreprinda ce vor in limitele legii), ci... cum sa zic?... pictoralul, coloristica din aceste filme cu succes de boxoffice. Le vad ca pe un fel de cheguevarrisme, asa ceva.

Bun, e clar ca nu ma pot detasa de ipostaza de subiect in toate filmele astea. Ma simt direct vizat, ma vad mereu chinuindu ma sa ies din pielea unui personaj care mi a fost impus arbitrar, aceea de om nascut intr o societate ocupata abuziv de un grup de oameni prosti si rai. Ma vad in toate filmele astea, undeva in background, framantat si incapabil sa indrept o lume stramba.

Pana la urma, cred ca ma revolta profund lipsa mea de putere in fata unei societati urate, amenintatoare. Interesul oamenilor sensibili din juriile alea contrasteaza atat de strident cu intoleranta concetatenilor mei!