Comunism in Romania

Citesc Analiza dictaturii comuniste, i.e. raportul Tismaneanu, publicat de Humanitas. Tismaneanu nu este un teoretician, asta e clar, insa are o calitate: omul a avut obsesia documentarii minutioase a biografiilor personajelor istorice din perioada. Oameni ca Leonte Rautu, Miron Constantinescu, Dumitru Popescu, nu sunt lasati in groapa de gunoi a istoriei (nu ca nu ar fi meritat sa ramana acolo).

E foarte buna cartea asta, se desprinde o concluzie clara: in Romania am avut stalinism (pana in '53), apoi stalinism dupa stalinism (pana in '64-'65'), un dezghet de suprafata ('65 - '71), apoi iar stalinism. Am avut stalinism, ce ironie neagra, mai mult decat sovieticii.

Inca ceva: dizidenta in conditiile astea, in Romania, era irationala. Cu forta bruta, cum se zice, nu e de glumit. Nici Dej, nici Ceausescu nu admiteau oponentii din propriul partid (lichidarea lui Patrascanu, dizgratierea Anei Pauker, marginalizarea unor Iliescu ori ridiculizarea lui Parvulescu), darmite sa tolereze abateri de la norma marxist-leninista in interpretarea ei cea mai simplista, ca ortodoxa nu ii pot spune.

In contextul asta, devin si mai dizgratiosi 'oameni' precum CVT ori AP - veritabile lichele, personalitati submisiv-agresive, oameni care, iata, inca au cuvinte grele de spus in patria-muma.

Si sunt mai eroici, mai nebuni, acei cativa care au cartit, poate un pic tzicnit, cu oameni care nu stiau de gluma.