Chestiunea zilei

America este primul stat capitalist al lumii in care s-a format o clasa de mijloc cu venituri relativ omogene, care prinde 70-80% din populatie. Visul american este depasirea conditiei umile, de sarac lipit, si atingerea bunastarii prin mijloace proprii. America a fost inaintea vestului Europei cu cateva decenii, pana dupa al doilea razboi mondial, cand marile familii aristocratice europene au inteles sa isi disponibilizeze capitalul pentru finantarea capitalului circulant (atentie, nu a investitiilor) si stimularea consumului. Varietatea de produse financare, sofisticarea lor, este expresia disponibilitatii de capital. O data cu trecerea la banii fictivi, imaginari, adica prin eliminarea paritatii moneda in circulatie - rezerva de aur, au devenit posibile si imbogatirile rapide. Numarul milionarilor, miliardarilor, a crescut rapid prin specularea oportunitatii create de finantarea rapida. Industria creditarii a devenit hipercompetitiva, numarul institutiilor de credit a explodat, corelat cu explozia masei monetare fictive (cvasibanii).


Stiti, la o expozitie mondiala in America, presedintele US ii arata lui Hrushciov o macheta a casei americanului mediu, cu o bucatarie echipata complet. Presedintele american ii spunea sovieticului ca toate casele americane au masina de spalat, la care Hrushciov a scrasnit, plin de invidie, 'au pe ma-ta').

Revolutia rusa, in mod ironic, a urmarit redistribuirea veniturilor nationale. Marile realizari sovietice din anii '30 erau juxtapuse crizei capitaliste - lucru care explica, intr-o masura, emergente kenynesianismului ca o forma de marxism nerevolutionar. Picturile murale sovietice evocau munca plina de abnegatie (stahanovismul) al carei scop ultim era, fara indoiala, bunastarea, deci consumul. Sovieticii au esuat, poate, pentru ca si-au propus scopuri capitaliste, dar avand la dispozitie mijloace socialiste (eminamente inhibarea competitiei prin biropatologizarea proceselor de inovatie/dezvoltare de prouduse/servicii si centralizarea deciziilor).

Revolutia chineza a ajuns, dupa o jumatate de secol, la a isi recunoaste scopul ultim, i.e. bunastarea. Pe palariuta colorata a votantului american scrie, ironic, Made in China.

Prosperitatea fara consum este un oximoron. Asadar, daca dorim crestere economica generala, adica, de exemplu, daca dorim sa putem finanta bunuri publice precum autostrazile, trebuie sa avem niveluri superioare de consum, pentru a il putea taxa.

Avem aici o situatia in care atat guvernele, cat si firmele stimuleaza consumul pentru ca ambele au de castigat. Primele, taxe, deci posibilitatea finantarii promisiunilor electorale. Cele din urma, pentru ca asta duce la venituri superioare, crestere a afacerii, profit superior.

Atunci cand guvernele si firmele comerciale conlucreaza intr-un scop comun (i.e. cresterea consumului), s-ar zice ca cetateanul mediu e o victima sigura. Pentru cei care se plaseaza in cadrele conceptuale ale stangii radicale demonstratia e simpla, corelatia este clara. Dar asa sa fie?

...

Banii imaginari, netangibili, care rezulta din netuirea tranzactiilor si a caror existenta se bazeaza pe principiul cresterii perpetue, s-au dus pe Apa Sambetei. Acum, mai adevarat ca niciodata, cash is king. Bancile de investitii concediaza 2/3 din personal. Cine nu are cash in the vault pentru urmatoarele 12 luni are o problema. Cine are linii de finantare semnate este sfatuit sa si le traga 100%, acum. Dobanzile se indreapta catre 0%. Deflatia este cu noi (1 dolar galonul este aproape).

Ce ne ramane de facut, in conditiile acestea?