E critic deci sa fiu informat. Adica, sa stiu cat mai multe lucruri despre:
1) ce resurse dispun eu
2) ce preferinte are cineva
3) ce produse sunt disponibile pe piata
Daca pentru 1) e suficient sa ma caut prin buzunare, 2) si 3) presupun costuri tranzactionale (trebuie sa incerc sa aflu mai multe despre cineva si sa explorez piata de produse potential eligibile).
Intrebarea cheie e 2), bineinteles. Pentru eficacitate maxima, as putea merge drept la cineva si intreba direct ce cadou vrea, sau as putea sa'i dau suma de bani pe care sunt dispus sa o cheltuiesc pe el. Dar asta ar pieri farmecul, asa ca voi incerca sa aproximez cat pot de bine preferintele lui cineva la costuri minimale (i.e. nu voi angaja un detectiv particular care sa organizeze o urmarire in secret pentru o perioada oarecare). Cel mai probabil e ca voi face un set de observatii directe, daca il cunosc pe cineva, sau voi cere informatii de la oameni care il cunosc direct pe cineva.
In fine, voi lista un set de produse eligibile pentru cadou. As putea apoi face o simulare de cadorisire, i.e. sa gasesc pe altcineva care seamana cu cineva si sa ii arat produsele eligibile si testa preferinta. Daca deriv si beneficii personale directe din cadorisire (e.g. daca cineva e prietena mea), as putea alege un produs care sa imi foloseasca si mie (e.g. o haina de blana in care frumoasa sa arate bine cand iese la restaurant cu mine).
Daca cineva e un necunoscut despre care nu se stie mare lucru, evident se pune problema estimarii castigului de capital social. Cum in realitate nimeni nu da cadouri unor oameni complet necunoscuti (asta ar fi donatie, nu cadou), un minim de informatie voi putea obtine asa incat sa pot face macar o estimare grosso modo. In fine, mai sunt alte variabile ca reputatia/statutul meu si cadrul institutional specific in care are loc schimbul (e.g. cadou cu strigare de la nasu' mare versus bani in plic fara carte de vizita, la gramada).
Mai departe, ma gandesc ca daca cadorisirea e un schimb, atunci asteptari am si eu si cineva. Daca cineva asteapta X si primeste Y
Se pune deci problema estimarii riscului de a esua in estimarea asteptarilor lui cineva. Din nou, in functie de bugetul disponibil imi voi lua probabil o marja de eroare si voi tinde sa cumpar un cadou mai scump daca riscul respectiv e estimat ca fiind substantial. Daca estimez un risc mic (cineva ma poate iubi si sarac si neinspirat), atunci o sa fac alegerea fara premiumul de risc.
2 comentarii:
Aici avem o problema sociala/psihologica...
Daca cineva afla ca tu gandesti cadourile la modul asta, toata actiunea isi va pierde farmecul.
Cred ca paradoxul se reduce la ceva asemanator problemei sacriciului:
Daca oamenii sunt "utilty maximizers" atunci nu exista sacrificii. (Mama care se arunca in fata trenului ca sa-si salveze copilul este utility maximizer, intr-o interpretare, pentru ca viata copilului este mai utila ca a ei... ceea ce e paradoxal, cumva, pentru ca fara sa supravietuiasa ea nu mai are utilitate)
Exista o intreaga zona de psihologie care este inrudita cu sacrificiul, inclusiv darea de cadouri.
Ideea ca in urma oferirii unui cadou cel care ofera are ceva de castigat strica "farmecul" procesului... adica, contravine ideilor despre ce inseamna practica asta.
Problema e complicata...
Asa e. Cel mai probabil e ca alegerea incorporeaza si un touch de irationalitate. Totusi, daca cineva nu e complet nebun, va face pana la urma tot o alegere avantajoasa.
Opinia mea e, cum am argumentat, ca un cadou (nu ma refer la donatii anonime, cum am spus) e un shimb cu o utilitate suficient de clara pentru cineva.
Trimiteți un comentariu