Basme

Basmele in general, si ale romanilor in particular, au fost intotdeauna pline de cruditati. Din Capra cu trei iezi ar iesi un film horror cu box office asigurat. La romani, morala crestina a fost de la bun inceput pusa in scheme narative pagane, preexistente crestinarii. Tocmai acest gen de stabilire a unuei afinitati culturale facut posibila chiar crestinarea, pentru ca a permis sfintilor parinti sa comunice eficient cu paganii, cu barbarii! Un basm nu se ia ad literam, talcul sau moralizator e cel important.

Balada Miorita, de pilda, cu multele ei variante regionale, este dupa parerea mea (nu sunt singurul care are intuitia asta; am intalnit odata, pe marginea unui lac de langa manastirea Sambata, un om cu care am avut o conversatie suprarealista despre Miorita ca mit fondator crestin; nu am avut niciodata timp sa studiez sistematic problema) o repovestire a povestii lui Christos: pe'un picior de plai, pe'o gura de rai + pastor + turma de oi = gospel (fara inviere descrisa explicit in varianta culeasa de catre Alecsandri, si care a intrat in manuale). Sunt regiuni din Romania in care o varianta a Mioritei, Ciobaneasca i se spune, e inca colinda de Craciun!

Ciobanasul stie:

Că l-apus de soare
Vreau să mi te-omoare

Dar se sacrifica, si stie ca:

Ş-oile s-or strânge,
Pe mine m-or plânge
Cu lacrimi de sânge!

Versurile urmatoare sugereaza inaltarea:

Să le spui curat
Că m-am însurat
C-o mândră crăiasă,
A lumii mireasă

Şi-i spune curat
Că m-am însurat
C-o fată de crai,
Pe-o gură de rai

Multi tarani, atunci cand sunt intrebati ce inseamna Miorita pentru ei, spun ca e sfanta:

„Cu sfintenie cântam colindul Miorita, dar numai la sarbatorile de iarna."
Tipurita Valer 85 ani în 1980 –Vale-Sibiu

„Multi din sihastrii nostri au fost pastori."
Bradean Atanasie 59 ani în 1938 –Cisnadia-Arad

„Am pastrat linistea sufletului ca o sfintenie."
Pana Ion 73 ani în 1948 –Nehoiu-Buzau

Mitologia romaneasca abunda de sincretisme de genul asta. Vulcanescu (edit: am gasit si un link la un fragment relevant), de pilda, arata cum (mos) Craciun, un cioban violent, o pedepseste pe nevasta, o taie la mana si inroseste cu sangele ei zapada din jurul unui brad, pentru ca a primit o femeie, pe nume Maria, in staul sa isi nasca pruncul; se inmoaie insa, pana la urma, (edit: nu imi aminteam motivul: minunea lipirii mainilor taiate!, vezi citatul) si ii face cateva cadouri copilului.

"Mitul arhaic al unui cioban-zeu-mos este transfigurat in mitul unui cioban demonic care refuza sa primeasca pe Fecioara Maria sa nasca in staulul lui. Sotia lui Craciun (Craciuna sau Craciuneasa, in studiul lui Pericle Papahagi) o primeste intr-ascuns si moseste pe Isus, fapta pentru care Craciun ii taie mainile, dar Fecioara Maria i le lipeste la loc. Minunea il converteste pe Craciun la crestinism (inca nedefinit la acea data in Istoria Religiilor). De bucurie ca nevasta lui a scapat de pedeapsa lui necugetata, Craciun aprinde un rug de cioate de brad in curtea lui si joaca hora cu toate slugile sale. Dupa joc imparte Fecioarei Maria daruri pastoresti (lapte, cas, urda, smantana) pentru ea si fiul ei”. De aici, transfigurarea lui Mos Craciun intr-un sfant care aduce de ziua nasterii lui Isus daruri copiilor, obicei care se suprapune cu amintirea darurilor pe care, dupa legenda evaghelica, le aduceau regii-magi in staulul noului Mesia: aur, smirna si tamaie. “Mos Craciun, persoana mitica anterioara crestinismului primitiv in Dacia, transsimbolizeaza in versiune mitologica crestina pe cei trei magi” – in viziunea lui Romulus Vulcanescu. “Craciun, afirma tot el, este o faptura sacra ce simbolizeaza prin excelenta tipul creator, ceea ce romanii numeau tempus factum, in care toate se faceau si se desfaceau. In mitologia geto-daca e posibil sa fi fost reprezentat printr-un stramos ce simboliza echilibrul elementelor in stadiul facerii lor, al inceputului procesului celor necreate si nedate in vileag. Pe pamant marcheaza hierofania timpului sacru in solstitiul de iarna, a capului de an sau rastimpul dintre doi ani. Sensul cuvantului Mos din sintagma Mos Craciun inseamna dupa unii “intemeietor”, “ziditor”, “incepator”.

Ion Creanga a presarat povestirile sale cu pilde biblice (in Harap Alb, de pilda, eroul este ispitit in desert de catre Span, i.e. de diavol; fragmentul asta se regaseste uluitor de asemanator in Bibile, nu mai stiu exact unde, cand Iisus trece desertul si e ispitit de sapte ori, daca nu ma inseala memoria):

— Fătul meu, bun tovarăş ţi-ai ales; de te-a învăţat cineva, bine ţi-a priit, iară de-ai făcut-o din capul tău, bun cap ai avut. Mergi de-acum tot înainte, că tu eşti vrednic de împărat. Numai ţine minte sfatul ce-ţi dau: în călătoria ta ai să ai trebuinţă şi de răi, şi de buni, dar să te fereşti de omul roş, iară mai ales de cel spân, cât îi putea; să n-ai de-a face cu dânşii, căci sunt foarte şugubeţi. Şi, la toată întâmplarea, calul, tovarăşul tău, te-a mai sfătui şi el ce ai să faci, că de multe primejdii m-a scăpat şi pe mine în tinereţile mele! Na-ţi acum şi pielea asta de urs, că ţi-a prinde bine vreodată.

Crestinismul este fundamentul modernitatii asa cum o stim. Oamenii au incetat sa creada in zei nu din considerente de economie de scara, ci pentru ca credinta monoteista este singura moralizatoare, singura care permite conceptualizarea moralei in principii etice. Imperiul Roman de Apus s'a prabusit in primul rand din cauza imoralitatii oamenilor sai, in pofida tehnologiei superioare pe care o aveau la dispozitie administratorii sai, si care ar fi facut posibila apararea granitelor imperiului. Dar lumea aia putrezita nu putea sa mai dureze! A trecut aproape un mileniu pentru ca civilizatia europeana sa renasca, sa iasa din bezna, si asta a fost posibil in primul rand gratie muncii preotilor care au crestinat, care au moralizat paganii, care au impus o lege morala unor barbari violenti.