Citat:
[...]But too few Latinos actually have access to or seek out appropriate insurance coverage. “A lot of people think they can’t afford insurance and they think that their [extended] family will be able to take care of the expenses,” says Concepción (Connie) Hernandez, an agent for New York Life Insurance Company. “But if you don’t think you can afford it, then you can’t afford not to have it.”
According to the Florida State University (FSU) report, “Trends in Marketing Insurance to Hispanics,” 33 percent of Latinos do not have health insurance, compared to only 11 percent of non-Hispanic whites, and about 45 percent of Latinos lacked auto insurance in 1997. Though health and auto are often the most commonly considered types of insurance, homeowner’s and life insurance also rank among the most necessary, but only 33 percent and 34 percent of Latinos respectively lack those policies.
“Many of us come from communities where either government takes care of it or it just isn’t an option or a priority,” Sastra says of the shortage on insurance among Latinos. According to the FSU report, “In most Latin American countries, including Mexico, insurance for major investments such as homes and cars is not obligatory. Moreover, because most Hispanics had nothing of value to insure in their home countries, they are relatively uninformed about insurance and its importance in U.S. society.”
Maria Elena Cisneros, an agent for State Farm Insurance, attributes the lack of insurance among Latinos to their unfamiliarity with the field. “I have been in the insurance business for 16 years and in all these years I have seen customers from Latina America who are educated professionals in their field that do not understand insurance,” she says. “This is the reason why it is so important that agents meet with Latinos and educate them about it.”
Other barriers, the report continues, include difficulty in translating insurance terminology as there often is no Spanish equivalent and certain cultural beliefs about life’s unpredictability and a “si Dios quiere” somewhat fatalistic attitude. Bellaria Jaramillo, CFP®, agency director and financial advisor for Meflife, says, “There tends to be more of a live-day-by-day idea instead of planning for the [long-term] future. People are more concerned about making ends meet.”
Of course, much of this applies primarily to first generation U.S. Latinos who are not as familiar with the benefits of insurance. Jaramillo says that awareness is much greater among second and third generation Latinos, who often bring the education home to their parents and children.
None of this, however, is to say that Latinos don’t care about insurance. In fact, it is quite the contrary. Because Latinos prioritize their families’ safety and success, they often show a great interest in insurance when given even a little education on it. Personally, Hernandez says, “I have insurance because I love my family.” But the topic can be confusing and intimidating.
Though people typically know about health, auto and homeowner’s insurance—the kinds that are most visible in advertising, the easiest to explain and the most mandatory—they are often unaware of the additional plans that could save them a lot of money and worry should an accident happen. Even when they may be aware of other coverage, it is often difficult to determine if and how much may be necessary.
Ce ma intriga pe mine este extrema rezistenta a acestor imigranti recenti si altor low-end americans la rationalitatea asigurarii. Companiile de asigurari sunt indeobste foarte bune la a isi marketiza serviciile, au o forta de vanzari cu capilaritate vasta, au experienta...cum e posibil ca 40 milioane de oameni sa nu intre intr un plan de asigurari de baza?!
In teorie, problema ar fi rezolvata prin price discrimination, i.e. prin limitarea serviciilor catre populatia saraca la cele mai basic investigatii, cele cu costuri marginale mici. Dar exista, practic, posibilitatea asta? Cat costa o ora de spitalizare in America, si ce reflecta aceste costuri? Apoi, daca beneficiile asigurarii scad prea mult, scade si mai mult responsivitatea unor grupuri si asa rezistente la adoptie?!... Catch 22.
Sigur, se spune este ca sistemul american e vinovat, ca AMA este cel mai puternic monopol din lume, ca producatorii de echipamente medicale au margins prea mari, ca cei dei medicamente sunt hoti la drumul mare... Asa sa fie?
O analiza a costului producerii de medicamente noi ar putea ajuta; mi e lene sa caut, dar pot sa va spun ca din cate am citit in trecut, o mare parte din activitatea de R&D in pharma nu duce niciodata la produse comercializate. Prin natura lucrurilor, datorita strictetii evaluarii impactului medicamentelor noi, o mare parte din produse 'pica' diverse teste ... Competitia pentru cercetatori buni este acerba, oamenii buni sunt evident resursa rara, tinand cont ca un cercetator eficient se formeaza, din cate stiu, in minim 10 ani. E si problema asta spinoasa a IP rights, cand intra in discutie problema genericelor si a profiturilor celor care fac piggybacking, cum sunt firmele astea indiene.
Accesul la echipamente medicale este actualment mult facilitat. McAfee avea exemplul asta cu aparatura RMN care a ajuns sa fie progresiv disponibila la costuri mici medicilor (leasing sau vanzari la second-hand); asa e si cu avioanele, btw, si asta explica explozia de companii low-cost.
Despre AMA si tarifele medicilor nu stiu ce sa spun. Habar nu am ce tarife sunt reglementate in America, am dubii ca 'reglementarea', in sens tare, e problema sistemului medical american. Cred ca aici discutam, ca si in cazul specialistilor R&D din pharma, despre costul mare al muncii / unitate de timp. Procesul de formare a unui medic, in america, se extinde pe cel putin un deceniu de munca foarte dura, cu examinari extrem de serioase. Am in familie medici si stiu ce se intampla cu formarea profesionala in America, nu e de gluma. In conditiile astea, e destul de clar ca se formeaza un fel de monopol natural care produce oportunitati economice speciale detinatorilor sai.
Ajungem asa la costul asigurarii, si ne dam seama ca avem aici o discutie despre valori, de fapt. Medicii americani si specialistii din pharma nu sunt dispusi sa munceasca decenii (va spun din experienta personala ca munca oamenilor astora este foarte dura, nu au tinerete practic) fara sa primeasca bani multi pentru asta (ca veni vorba, asta trimite si la faptul ca Romania va avea in curand o criza foarte serioasa de personal medical, pentru ca in prezent nu mai exista perceptia ca profesia de medic e banoasa, si asta a dus la deprecierea rapida a calitatii pregatirii medicilor).
Pe de alta parte, exista oameni care si-ar putea permite, cu anumite sacrificii, sa se asigure, dar nu o fac pentru ca nu au aceasta rationalitate (nu spun ca e bine sau e rau, spun ca nu vad beneficiile asigurarii, cum am zis; femeia aia, am subliniat mai sus, zice ca ei tind sa traiasca in clanuri si cred ca familia extinsa va avea grjia de ei; cel putin in cazul hispanicilor, asta ar fi o explicatie; in general, oamenii slab educati nu 'vad' rationalitatea unor sacrificii prezente pentru beneficii viitoare cu o anumita probabilitate pe care, probabil, o subapreciaza?!). Daca m-as punea in pielea unui medic american, sincer sa fiu, chiar nu mi-as da Porsche ul din batatura pentru frigiderul plin al hispanicului sau pentru ultimul plasma TV al afro-americanului, daca asa s ar pune problema.
Revenind la topic, sa extinzi acoperirea medicala de baza pentru un numar de copii ai caror parinti nu valorizeaza asigurarea pare o fapta buna. Dar daca o faci din banii unor oameni care poate nu au o situatie materiala net superioara celor care nu isi fac asigurari, devine problematic moral, ma gandesc.
Vorbim despre oameni care au stiluri de viata care ar trebui sa ii excluda de la anumite asigurari de riscuri. Dar cand acesti oameni adopta comportamente de free riders, ce spunem? Dam feedback pozitiv acestui comportament, sau nu? Eu zic ca decizia lui Bush - si a americanilor care il sustin - este justa si va avea ca rezultat cresterea numarului de asigurati, pe termen lung.
Banii publici nu trebuie cheltuiti in politici sociale decat atunci cand exista maxima certitudine ca oamenii nu se pot, sub nici o forma, ajuta singuri. Altfel, se formeaza imediat retele sociale care 'sug' rapid profitul social si 'game' sistemul formand rente. Acum, suntem de acord cu free riders ii, sau nu?
Se va spune ca lucrurile nu stau chiar asa, ca acesti free riders nu sunt, basically, rau intentionati, ci ca sunt ignoranti.
Acum, asta este o problema... Ce faci cand constati ca oameni de langa tine nu 'vad' lucrurile la fel ca tine? Incerci sa schimbi lumea cu mari teorii, esti moderat sau ignori? Eu propun moderatia, propun ca efortul personal sa fie canalizat pe cei din imediata apropiere, carora le poti - daca crezi ca meriti sa joci rolul asta - servi drept exemplu personal si sprijin moral.
De ce spun asta? Pentru ca, de obicei, schimbarea personala este extrem de dificila. Ne schimbam atat de greu obisnuintele, suntem atat de conservatori in toate privintele...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu