Un alt lucru pe care ar putea sa il faca Basse este pur si simplu sa solicite comunitatii stiintifice redactarea unui document in sprijinul procesului comunismumului / tezei lustratiei in mod public si oficial.
Iata si fragmente din articol, copy/paste din Revista 22 ANUL XIV (802) (19 iulie - 25 iulie 2005)
Ce stie si ce nu stie presedintele Basescu despre Gulagul romanesc (RUXANDRA CESEREANU)
[...]Spre deosebire de predecesorii sai, Ion Iliescu si Emil Constantinescu, presedintele Basescu nu a fost niciodata sa viziteze Memorialul de la Sighet al Victimelor Comunismului si al Rezistentei. El ar trebui sa faca acest gest nu pentru a-i imita pe ceilalti fosti doi presedinti ai tarii, ci intrucat a promis sa faca mai mult decat acestia pentru poporul roman, atat la nivel politic si economic, cat si la nivel etic. [...]
[...]Prima sugestie facuta de domnul Basescu este aceea ca, pentru a fi recunoscut in mod public de actuala Presedintie, Gulagul romanesc are nevoie de credibilitate stiintifica dupa modelul in care a fost recunoscut stiintific Holocaustul. Mai exact, presedintele Basescu reclama o Comisie “cu un inalt nivel profesional”, care sa certifice si sa cuantifice victimele din Gulagul romanesc. [..]
[...] Presedintele Basescu admite ca este receptiv si permeabil doar in fata unei comisii avizate stiintific, care sa constate crimele comunismului romanesc, comisie care ar putea fi pusa sub egida actualei Presedintii, singura apta sa liberalizeze Arhivele, punandu-le la dispozitia membrilor comisiei (trebuie precizat acest lucru). Ceea ce nu stie domnul Basescu este ca aceasta posibila comisie exista deja virtual: din ea ar putea face parte personalitati din strainatate specializate pe trecutul recent al tarii noastre, istorici romani creditati stiintific si nu in ultimul rand fosti detinuti politici care au o buna monitorizare a hartii Gulagului romanesc. [...]
[...] Traian Basescu admite pe buna dreptate ca nu poate judeca decat superficial represiunea comunista: cu alte cuvinte, recunoaste ca nu este un expert si ca persoane mai abilitate ar putea face acest lucru. El afirma, totusi, ca este in masura sa crediteze existenta unor orori ale comunismului in Romania, dar catalogheaza textele scrise despre Gulagul romanesc a fi strict literatura. Este limpede ca domnul Basescu face confuzie intre memorialistica de detentie (scrisa de fosti detinuti politici) si studiile de istorie scrise stiintific despre Gulag; mai exact, ca nu cunoaste si nu a auzit decat despre memorialistica de detentie. [...] Nu este necesar ca domnul Basescu sa citeasca lucrarile stiintifice ale istoricilor mentionati, dar este bine sa stie ca ele exista si ca posibila comisie de cercetare a represiunii comuniste si a Gulagului romanesc (care sa intocmeasca un raport stiintific documentat) este gata sa functioneze din majoritatea celor propusi mai
sus.
[...] Nu ii ramane presedintelui Basescu decat sa infiinteze, la randul sau, o Comisie de Cercetare a Gulagului romanesc. [...]Aceasta comisie poate fi propusa de institute (care exista deja) de cercetare ale perioadei comuniste, precum Academia Civica, Institutul Roman pentru Istorie Recenta, Institutul A.D. Xenopol (din Iasi), Institutul de Istorie Orala (din Cluj), fiind acreditate de Presedintie. Cei care de cincisprezece ani au petitionat infiintarea unei astfel de comisii sunt cei mai in masura sa o si concretizeze.
[...] Dar actualul presedinte al tarii ar putea infiinta o comisie de cercetare a respectivelor orori (lucru pe care chiar domnul Basescu l-a sugerat, de fapt, in interviul luat de Rodica Palade, daca am inteles bine!), iar gestul sau ar fi mai mult decat simbolic: ar fi profund moral. Acestea fiind zise, sa traiti bine si mai cu seama sa reflectati bine, domnule Presedinte!
Un comentariu:
De aplaudat faptul ca 22 continua sa scrie pe tema asta. Sper ca in preajma lui Basescu exista cineva care citeste revista 22!
Trimiteți un comentariu