joi, iulie 21, 2005

Vadu Rosca

Un interviu la TVR1 cu Basse si moldoveni luati de ape.

Traian Băsescu: ...sistemul de alertă, deşi a funcţionat de la nivel central către teritoriu, eu am convingerea - nu s-a terminat, spre exemplu, ancheta la Vrancea - eu am convingerea că n-a mers până la ultima lui structură, acea structură locală care trebuia să meargă din poartă în poartă să-i spună: omule, ieşi din casă, ai 24 de ore. S-a făcut previziunea viiturii cu cel puţin 24 de ore înainte. Oamenii ar fi avut... Este ce am văzut ieri, spre exemplu. Toate lucrurile oamenilor erau sub mâlul din case. Cu certitudine dacă ar fi fost mai convingători sau mai insistenţi sau, în unele locuri probabil că nici nu s-a anunţat, sau mai conştiincioşi cei din administraţia locală din comună, de acolo, probabil că în cele 24 de ore oamenii şi-ar fi pus într-o căruţă, într-o maşină, în ceva multe din lucrurile din casă şi le-ar fi scos din zona inundabilă. Acest lucru nu s-a întâmplat. De aceea şi numărul ridicat de decese în judeţul Vrancea. Nu mă poate convinge nimeni că 13 decedaţi sunt justificaţi, chiar dacă se încearcă, erau în vârstă, erau..., nu mă poate convinge nimeni că omul în vârstă n-a vrut să iasă, deşi a fost, s-a dus, până la urmă, cu oamenii în vârstă trebuie să duci şi muncă de lămurire. Şi, dacă nu, îl scoţi cu forţa. Nu-i o justificare că n-a vrut să plece. Acest lucru nu s-a făcut, scoaterea cu forţa. Or, aici era prima responsabilitate a autorităţilor, să-l scoată cu forţa. Ele ştiau ce urmează să se întâmple.


Ştefania Bucşe: Sunt animale moarte. Mi-au murit păsări, mi-au murit boboci, porcul, mi-au murit multe, multe păsări. S-au dărâmat plafoane.

Reporter: Spuneţi-mi, de ce nu le-aţi adunat din curte, din grădină?

Ştefania Bucşe: Nu le-am adunat că ne-au dus tocmai la Vulturu şi am venit prea târziu şi s-au îngropat toate în pământ, paturi, mobilă, toate celea mi le-a luat apa.

Reporter: Spuneţi-mi, vorbeam despre pericol, pericolul care există în acest moment, pentru că vă puteţi îmbolnăvi, dumneavoastră v-aţi vaccinat?

Ştefania Bucşe: Da, ne-am vaccinat. Şi copiii i-am vaccinat, acolo, la Vulturu, că acolo am dormit. Ne-au dat ajutoare. Ne-au ajutat, cât de cât, ne-au ajutat.

Reporter: Aceasta este casa dumneavoastră. Puteţi să dormiţi înăuntru?

Ştefania Bucşe: Unde să dormim, dacă casa este dărâmată? S-au dărâmat sobe, s-au dărâmat plafoane, lucruri bune toate mi le-a luat apa.

Reporter: Aţi mai reuşit să salvaţi ceva zilele astea?

Ştefania Bucşe: Decât o canapea şi două fotolii, încolo nu am scos nimic. Lemnele, tot le-a cărat apa din fundul grădinii.

Reporter: Din ce este casa construită?

Ştefania Bucşe: Casa este făcută din furci făcută.

Reporter: Familia unde este? Dumneavoastră unde dormiţi?

Ştefania Bucşe: Eu dorm la o doamnă şi copiii i-am trimis la mama de astăzi. Până acum am dormit pe străzi, unde să mai dormim.

Reporter: Unde mâncaţi? Cu ce vă hrăniţi? Aţi primit ajutoare?

Ştefania Bucşe: Primim ajutoare, când trec pe stradă.



Traian Băsescu: Am fost la Vadu Roşca; mâine voi fi la Năneşti - de fapt, în toate comunele greu afectate din Vrancea. Vă asigur că în cursul zilei de mâine vor sosi şi pompe acolo; ele sunt acum la Vadu Roşca. Vor fi mutate pe măsură ce acolo se termină evacuarea apei. Se vor mai dirija şi alte mijloace. Astăzi, inclusiv maşini de pompieri au reuşit să ajungă în judeţ şi să ajute la scoaterea apei din curţi. Situaţia e dificilă. Eu am văzut casele în interior. Multe dintre ele au rămas în picioare, dar nu mai sunt locuibile. Sunt case din chirpici, au stat câteva zile în apă. Practic, în interior, totul este aproape dărâmat. Din acele case este greu să se mai facă o casă de locuit.

Realizator: Dar şi în celelalte case în care a intrat apa, a intrat nămolul, ce mai pot scoate oamenii de acolo? Plus infiltraţiile - pentru că, totuşi, e vorba de o cantitate mare de apă, e pânza freatică destul de sus şi... La Vadu Roşca v-au cerut să mutaţi satul.

Traian Băsescu: Da. Deja o echipă de topografi şi oameni de la Cadastru a fost astăzi în zonă; s-a găsit un amplasament de 25 de hectare pe păşunea satului vecin, Vulturi - sediu de comună, reşedinţa de comună - şi, dacă oamenii vor accepta, se va face un schimb de teren. Fiecare casă ar putea să aibă 500 mp de pământ în jurul ei. Să vedem dacă populaţia va accepta acest lucru. Vadu Roşca însă are o altă problemă. În Vadu Roşca sunt şi foarte multe case de chirpici, dar şi foarte multe case bine făcute, din care apa s-a retras. O să se usuce şi este greu de crezut că oamenii vor accepta să plece de acolo, să se strămute, pentru simplul motiv că au muncit în străinătate şi au investit toţi banii în a face o casă frumoasă, iar acum sunt în situaţia să o părăsească.

Realizator: Şi ce veţi face în acest caz?

Traian Băsescu: Greu de spus. Va trebui discutat cu oamenii - care e opţiunea lor. Sigur, pentru cei care nu vor dori să-şi strămute casa, n-ai cum s-o faci. Este dreptul lor. Aici nu mai e problema ca la starea de alertă, în care, în mod normal, dacă n-a vrut să iasă din casă, trebuia scos de autorităţi cu forţele de poliţie, cu jandarmi - scos şi salvată viaţa lui. Şi pe urmă, îşi dădea seama de ce a fost scos cu forţa. Aici însă, lucrurile vor fi delicate. Este clar însă că cea mai mare parte a oamenilor vor să se mute - şi spuneau ei: "Din '70 până acum, este a patra oară când ne inundă". Deci, nu e o noutate în Vadu Roşca. Şi nu numai în Vadu Roşca, şi în multe alte comune din zona inundabilă a Siretului. Aici sunt lucruri pe care va trebui să le facem. În orice caz, statul ar trebui să adopte, ca soluţie, să dea ajutoare mai consistente pentru cei care acceptă să-şi mute casa din zona inundabilă. Altfel, nu există nici o justificare.

Niciun comentariu:

Vechituri

Vizitatori